Zeci de familii din sectorul 5 au rămas fără case după ce blocul în care locuiau s-a făcut scrum într-un incendiu. Oamenii au venit încă de la prima oră a dimineţii la Primăria Sector 5, pentru a cere ajutor. Surpriză însă, autorităţile nu par dispuse să le dea alte case, mai ales că blocul în care erau proprietari a fost construit fără autoritaţie, iar apartamentele nu erau asigurate. În ultimii ani, dezvoltatorul a fost amendat de Inspectoratul pentru Stat în Construcţii, care a făcut inclusiv o cerere în instanţă pentru demolarea blocului. Acum, singurele promisiuni vin chiar din partea celor care au construit ilegal blocul: vor încerca să reconstruiască imobilul.
-Nu mai putem dormi noaptea, ne trezim, vedem flăcări, fum, avem tot timpul impresia că mirosim a fum. Vrem să știm ce facem de acum încolo. Ce facem? Unde stăm?
-Unde vom locui? Am mama de 77 de ani. Pe mama mea am dus-o la o prietenă, plecată în papuci şi cu halatul pe ea.
-Am făcut o criză de nervi înăuntru şi eu şi ceilalţi oameni care se află în situaţia mea. Am bătut cu pumnii în masă. Până la urmă m-au luat şi am ajuns în biroul viceprimarului. Ei acum îşi bat joc de noi. Spun că poate peste 2-3 săptămâni. Nu au pomenit nimic de chirii, de perioada chiriilor. Nimic, nimic din tot ce a promis primarul.
Daniel Florea, primarul Sectorului 5: Nu pot să dau bani de la Consiliul Local al sectorului 5, de la oamenii care plătesc taxe, pentru un moft sau pentru oameni care au posibilitatea să-şi reia viaţa în condiţii bune.
Membru al familiei Zorilă: O să intrăm în audienţă la domnul primar, vedem ce este de făcut şi vedem cum facem să rezvolăm problema.
Reorter: Veţi reconstrui blocul acolo?
-Noi asta şi ne dorim să facem să putem să îl readucem la forma iniţială să fie ok să poată locui omul acolo.
Reporter: De ce le-aţi făcut dacă nu aveţi toate autorizaţiile?
Membru al familiei Zorilă: Pentru că am fost blocaţi de către parchet, suntem sub control judiciar de 3 ani şi jumătate, nu am putut să mai demarăm lucrările, ne-au blocat conturile. S-au depus de nu ştiu câte ori actele la primărie.
Daniel Florea, primarul Sectorului 5: Instituția care trebuia să facă ceva în acest sens era Inspectoratul de Stat în Construcții. Primăria nu avea posibitatea să dea autorizație unui bloc care era construit fără hârtii și ăsta este motivul pentru care și acțiunea în instanță pe care a făcut-o proprietarul s-a respins. Nu putea Primăria să autorizeze ceva la care nu a fost consultată când s-a făcut. Am identificat 5 imobile ale acestui dezvoltator. Două dintre ele au autorizaţie, două trebuie să obţină autorizaţia până în octombrie, au fost deja amendaţi şi pentru acest bloc.
Daniel Velicu, avocat: E un bloc care nu trebuia să existe, un bloc care a luat foc pentru că a fost lăsat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii să fie folosit, iar investitorul să obţină venituri constant lună de lună.
Incendiul din Sectorul 5 al Capitalei a izbucnit vineri noaptea. Focul a pornit de la o casă din apropiere şi s-a extins la blocul cu 54 de apartamente de lângă. Conform celor mai recente informaţii, imobilul nu avea toate avizele şi autorităţile necesare, implicit nici avizul pentru securitate de incendiu. Mai mult, dezvoltatorul blocului, Ilie Ioniţă, a fost cercetat, în 2015, alături de alte persoane, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Cei anchetaţi au fost acuzaţi că au construit şi vândut zeci de apartamente fără acte legale pentru a nu plăti taxe şi impozite.