BEC explică pentru Dorneanu de ce sunt două rezultate la referendum

Data actualizării: Data publicării:
valer dorneanu_ID109177_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Biroul Electoral Central a răspuns astăzi unei solicitări trimise de Curtea Constituțională prin care se solicitau explicații cu privire la diferența între numărului de votanți pentru o întrebare și numărul de votanți înregistrați la cealaltă întrebare. BEC dă vina pe formularea legii, despre care spune că este ambiguă și generează erori. 

În răspunsul transmis de BEC, se arată că diferența se datorează unei „erori generate de formularea ambiguă a textului legii nr. 3/2000”. 

„Precizăm că în absența unei atribuții legale cu acest obiect stabilite în sarcina sa, Biroul Electoral Central nu putea dispune corectarea acestei erori, în condițiile în care legiuitorul nu a introdus, la acest punct din procesul verbal de centralizare, o cheie de control care să împiedice o astfel de înscriere eronată”. 

„În opinia noastră, numărul corect care trebuie înscris la punctul 1 din procesul verbal privind rezultatele referendumului era numărul total al alegătorilor din lsita electorală permanentă pe care fiecare birou electoral al secției de votare l-a primit în format tipărit (...) În ceea ce privește posibilitatea ca numărul alegătorilor înscriși la punctul 1 din procesul verbal privind rezultatele referendumului să fie diferit la Întrebarea nr. 1 față de Întrebarea nr. 2, preciyăm că acest aspect nu beneficiază de o reglementare legală, întrucât din economia Legii nr. 3/2000, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că legiuitorul nu a prevăzut norme distincte referitoare la rferendumul cu două sau mai multe întrebări”, se mai arată în textul răspunsului către CCR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri