Bătaie la școală în Carei. Eleva lovită a fost amenințată că va fi iarăși bătută

Data publicării:
bataie

Două eleve ale unui liceu din Carei s-au bătut în sala de clasă şi au fost filmate de colegii lor. Poliţiştii fac acum verificări, iar Inspectoratul Şcolar a cerut ca vinovaţii, să fie traşi la răspundere. 

Imaginile în care cele două eleve de la Colegiul Tehnic din Carei se bat în sala de clasă au fost filmate de colegi marţi, chiar înainte de începerea orelor. În imagini se vede clar că nimeni nu intervine pentru a linişti fetele, ba dimpotrivă.

„Elevele au continuat de fapt ce au început la bar. Noi nu am aflat pentru că eleva bătută a fost ameninţată că dacă spune la cineva, la director sau la poliţie, va fi iarăşi bătută de către eleva din clasa a X-a B”, spune Adrian Micovschi, directorul Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” Carei.

Imediat după bătaie, imaginile au fost postate pe reţelele de socializare.

„Nu ştiu ce să zic, nu e frumos. Nu ar trebui să se întâmple asemenea chestii la şcoală. Din păcate, se întâmplă, asta e”, spune un elev.

După incidentul din sala de clasă, una dintre fete a dispărut de acasă şi a fost găsită abia ieri. Dirigintele fetei spune că a mai provocat astfel de incidente.

„Nu prea au fost probleme. Îşi spunea părerea, dacă era vorba despre cineva. Deci din punctul acesta de vedere am mai discutat cu ea, pe această temă, cum îşi exprimă părerea, să nu jignească pe altcineva”, spune Levente Papp- Czier- diriginte.

Două anchete sunt deschise în acest caz, una de către poliţişti, alta de către inspectorii şcolari.

S-a făcut o comisie de cercetare la nivelul şcolii urmează ca să se ia decizii de sancţionare dacă va fi cazul. Eu sunt convins că este cazul, dar unitatea de învăţământ, comisia respectivă, va decide”, spune Călin Durla, inspector şcolar general ISJ Satu Mare .

Cele două anchete le vizează atât pe fetele care s-au bătut cât şi pe alte trei eleve care le-au instigat. Mai mult, elevul care a filmat scenele ar putea fi sancţionat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor trăi momente de vis până la finalul anului 2024. Vor încheia anul în glorie
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson. Asemănarea cu tatăl lui i-a adus rolul principal într-un film horror
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...