Doi bărbați din Galați au ajuns la spital cu răni grave după ce s-au bătut pentru un loc de parcare. Spiritele s-au calmat numai după ce au intervenit jandarmii.
Cei doi bărbaţi, de 31 şi 54 ani, s-au ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii publice şi lovire, informează Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Galaţi. Potrivit sursei citate, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a fost direcţionat de către Dispeceratul unităţii de poliţie în cartierul Micro 19, unde era semnalată o bătaie între mai multe persoane.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au observat un bărbat care prezenta o rană deschisă la cap, iar un al doilea bărbat prezenta urme de lovituri la nivelul corpului. Oamenii legii au solicitat un echipaj medical de urgenţă, iar cei doi au fost transportaţi, sub paza jandarmilor, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru investigaţii medicale.
Din verificările făcute la faţa locului, jandarmii au stabilit că între cei doi a intervenit un conflict spontan pe fondul ocupării unui loc de parcare, neatribuit conform prevederilor legale. Disputa între cei doi bărbaţi s-a tranşat cu pumnii şi bâtele de baseball, iar în conflict s-au implicat şi părinţii unuia dintre bărbaţi, cel care de altfel a provocat scandalul.
Pe numele bărbaţilor, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cercetările sunt continuate de poliţie.
Editor : A.P.