Bărbatul care a lovit un grup de cinci copii, în localitatea Roşcani, judeţul Galaţi a fost reţinut pentru 24 de ore, iar joi va fi dus la Judecătoria Târgu Bujor cu propunerea de arestare preventivă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, comisar Gabriela Costin.
Accidentul a avut loc, miercuri, în parcul din centrul localităţii Roşcani, unde lumea era adunată la o manifestare organizată de Sfânta Maria. La un moment dat, maşina unui localnic a ieşit de pe carosabil şi a intrat în mulţimea de pe spaţiul verde, unde a lovit în plin un grup de oameni.
Cinci copii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani au fost răniţi, între care doi grav. Unul dintre ei, cu traumatism abdominal, traumatism cranian şi o fractură multiplă de bazin, a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la spital.
Toţi cei cinci copii accidentaţi au fost dusi la Spitalul de Copii din Galaţi.
În urma cercetărilor, poliţiştii au constatat că şoferul care a intrat în mulţime era în stare de ebrietate. El a fost testat şi s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,99 la mie în aerul expirat. Şoferul a încercat să justifice accidentul printr-o defecţiune tehnică la maşină, invocând faptul că i s-a blocat direcţia. După verificarea documentelor, poliţiştii au constatat că inspecţia tehnică periodică a autoturismului era expirată din 4 august 2018.
Poliţistii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă. Gălăţeanul de 41 de ani a fost reţinut după ore întregi de audieri, iar joi va fi dus la Judecătoria Târgu Bujoi cu propunerea de arestare pereventivă.