Copilul a fost găsit în pădurea de lângă satul în care locuia. A fost găsit conștient, dar cu hipotermie, deoarece a petrecut noaptea din pădure.
Băiatul era la aproximativ 3 kilometri de locuința sa, la a aproximativ 10 minute de un schit. Era pe malul unei ape, în apropierea mănăstirii din Vorona.
Acesta a fost preluat și va fi transportat la spital, pentru analizarea stării de sănătate.
Peste 300 de persoane au participat la căutarea băiatului.
Părinții au anunțat ieri dispariția lui. Potrivit IPJ Botoșani, copilul din localitatea Tudora se afla în vizită la o cunoştinţă, împreună cu familia, şi a părăsit locuinţa respectivă, iar cei apropiaţi nu au reuşit să-l găsescă.
Pentru găsirea lui s-au mobilizat localnici și voluntari, care l-au căutat alături de pompieri, jandarmi și polițiști. Un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie a luat parte la căutări.
Jandarmi din judeţele Neamţ, Suceava, Iaşi şi Bacău participă, s-u mobilzat alături de angajaţii din Botoşani ai Ministerului Afacerilor Interne, la acţiunile de căutare. În timpul nopții au fost folosite și camere cu termoviziune.