Atenționarea experților în legătură cu ciclonul care va lovi România: Încălzirea globală va provoca și mai multe inundații

Data actualizării: Data publicării:
GALATI - SLOBOZIA CONACHI - INUNDATIE - 14 SEP 2024
Specialiștii de la World Weather Attribution susțin că intensitatea inundațiilor din toată Europa este, cel mai probabil, exacerbată de încălzirea globală. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Oamenii de știință dau un avertisment dur, în pragul ciclonului care va lovi România, și spun că încălzirea globală va duce la mai multe inundații. Specialiștii de la World Weather Attribution susțin că intensitatea inundațiilor din toată Europa este, cel mai probabil, exacerbată de încălzirea globală, scrie BBC.

Oamenii de știință din cadrul programului de cercetare au avertizat, potrivit sursei citate, că acest tip de episod, deși extrem de rar, ar putea apărea de două ori mai des în viitor dacă temperaturile medii cresc cu două grade.

Ciclonul ca cel așteptat în România ar putea apărea de două ori mai des în viitor

„Acest lucru este cu siguranță ceea ce vom vedea din ce în ce mai des în viitor. Este semnătura absolută a schimbărilor climatice, recordurile sunt depășite cu o asemenea marjă”, a declarat Friederike Otto, lector superior în știința climei la Imperial College din Londra și coautor al studiului.

Reprezentanții grupului World Weather Attribution au declarat că o perioadă recentă de patru zile a fost cea mai ploioasă înregistrată vreodată în Europa Centrală, o intensitate devenită de două ori mai probabilă din cauza schimbărilor climatice.

Cum au supraalimentat schimbările climatice inundațiile din Europa

Oamenii de știință de la WWA au stabilit cât de mult au contribuit schimbările climatice la un eveniment meteorologic extrem comparându-l cu un model care arată cât de gravă ar fi fost furtuna, seceta sau valul de căldură respectiv într-o lume în care oamenii nu ar fi ars combustibili fosili timp de aproape 200 de ani.

Tipul de precipitații dezlănțuite de furtuna Boris este unul rar întâlnit. Se așteaptă să apară aproximativ o dată la 100-300 de ani în climatul actual, care s-a încălzit cu aproximativ 1,3 grade Celsius din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră. Însă, dacă încălzirea va ajunge la 2 grade Celsius, episoade similare vor deveni cu 5% mai intense și cu 50% mai frecvente, a avertizat WWA.

În lipsa unor măsuri climatice mai ambițioase, se așteaptă ca încălzirea globală să ajungă la aproximativ 3 grade Celsius până la sfârșitul secolului.

„Cu siguranță vom vedea mult mai multe astfel de fenomene în viitor”, a declarat Friederike Otto, lector superior în știința climei la Imperial College London și coautor al studiului WWA.

Europa, continentul care se încălzește cel mai rapid

Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid. Ultimii cinci ani au fost, în medie, cu aproximativ 2,3 grade Celsius mai calzi decât în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, conform serviciului climatic Copernicus.

Acest lucru aduce nu numai valuri de căldură mult mai frecvente și mai intense, ci și precipitații mai extreme, în special în nordul și centrul Europei. Situația este mai complicată în sudul Europei, din cauza schimbării tiparelor meteorologice la scară largă.

Ciclonul, așteptat să lovească România sâmbătă noapte. Autoritățile privesc cu îngrijorare

Un ciclon puternic va mătura țara de la vest la est începând de sâmbătă seară, iar autoritățile sunt în alertă maximă pentru că se așteaptă la noi inundații de proporții, inclusiv în zonele afectate deja de viituri. Megafurtuna vine în același timp cu viitura de pe Dunăre și ar putea provoca un dezastru major. Debitul fluviului este așteptat să se tripleze mâine, iar cinci județe din sudul țării ar putea fi înghițite de ape.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii "LIVE cu Alexandru Rotaru" de la Digi24, că autoritățile privesc cu îngrijorare către ciclonul care va "mătura" România de la Vest la Est în acest weekend, fiind așteptate ploi abundente de peste 100 de litri pe metrul pătrat în unele zone. Totodată, oficialul din Guvern afirmă că "suntem precauți, inclusiv cu ceea ce se întâmplă în bazinul hidrografic Prut - Bârlad și mai ales în legătură cu ceea ce se întâmplă în județele Vaslui și Galați", solul fiind suprasaturat în aceste regiuni, și nu numai. Cursurile de apă au fost colmatate de viituri, Fechet precizând că, la o primă estimare, peste 100 km de curs de apă necesită fie regularizare, fie decolmatare. Ministrul dă asigurări că toate instituțiile care se ocupă de gestionarea situației sunt în alertă maximă.

 

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...