Aurescu, la reuniunea ministerială a Consiliului OCDE: Reconstrucția Ucrainei va presupune un efort comun

Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a participat miercuri la reuniunea anuală la nivel ministerial a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care s-a desfășurat la sediul Organizației din Paris.

Aceasta a fost a doua reuniune la nivel ministerial a Consiliului OCDE la care România a participat în calitate de stat candidat, după decizia de acordare a acestui statut, luată de Consiliul OCDE la 25 ianuarie 2022, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Organizată sub titlul „Pentru un viitor mai rezilient: valori comune și parteneriate globale” (Securing A Resilient Future: Shared Values And Global Partnerships), Conferința Ministerială a Consiliului OCDE (MCM OCDE) a reunit delegații ale statelor membre OCDE, ale partenerilor-cheie, ale țărilor candidate, cât și ale unor organizații și instituții internaționale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În acest an, Președinția-în-exercițiu a MCM OCDE a fost asumată de Regatul Unit, împreună cu Costa Rica și Noua Zeelandă, în calitate de vice-președinți.

În cadrul sesiunii dedicate Ucrainei, desfășurată cu participarea Prim-ministrului ucrainean Denîs Șmîhal în format virtual, Aurescu a reiterat angajamentul României față de Ucraina și față de poporul ucrainean, manifestat încă din prima zi a agresiunii ruse, prin acordarea unui sprijin multidimensional, precum și hotărârea de a continua acordarea acestui sprijin atât timp cât va fi necesar. Astfel, șeful diplomației române s-a referit la primirea, de către România, a peste 4,4 milioane de refugiați din Ucraina, la eforturile țării noastre în plan umanitar, dar și la sprijinul acordat de România pentru menținerea viabilității economiei Ucrainei în condiții de război, inclusiv facilitarea tranzitului a peste 18,1 milioane tone de cereale, și eforturile României în scopul consolidării interconectivității cu Ucraina, pe toate componentele relevante, inclusiv în domeniile transporturi și energie.

De asemenea, Aurescu a evidențiat sprijinul acordat de România pentru activitatea Biroului de legătură OCDE-Ucraina, subliniind că reconstrucția Ucrainei va presupune un efort comun, pe termen lung, dar și o coordonare crescută din partea comunității internaționale, în care rolul OCDE va fi unul crucial. Totodată, a reiterat sprijinul României pentru parcursul european și euroatlantic al Ucrainei, dar și pentru consolidarea, pe viitor, a cooperării țării vecine cu OCDE.

În cadrul sesiunii dedicate Raportului OCDE privind Previziunile Economice, discuțiile au vizat asigurarea unui viitor rezilient și incluziv la nivelul societăților în sprijinul redresării economice, cu accent pe egalitatea de șanse și emanciparea economică a femeilor. În intervenția sa, șeful diplomației române a arătat că, pe fondul unei perspective economice fragile, reducerea disparităților de gen pe piața muncii prin capacitarea participării femeilor reprezintă un important factor catalizator, atât pentru reducerea impactului consecințelor acestor crize, cât și pentru stimularea creșterii productivității.

De asemenea, el a arătat că, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, în timp ce aproape 50% din totalul angajaților din Centrală și Serviciul Exterior sunt femei, din numărul total al persoanelor care ocupă funcții de conducere la nivelul Centralei MAE, femeile reprezintă 48%. În Serviciul Exterior, femeile reprezintă un procent de aproape 35% din numărul total al șefior de misiuni. De asemenea, a evidențiat acțiunile întreprinse de România pentru a se asigura că oportunitățile economice aduc beneficii tuturor, de o manieră incluzivă.

În marja MCM OCDE, Aurescu a avut o întrevedere cu Secretarul General al Organizației, Mathias Cormann, prilej cu care a arătat că România este pregătită să pună în aplicare recomandările OCDE și să folosească procesul de aderare drept un stimulent pentru continuarea reformelor și modernizării. De asemenea, a reiterat caracterul strategic al obiectivului de aderare a României la OCDE, beneficiind de largă susținere din partea forțelor politice și a societății românești.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri