Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu secretarul de stat american Antony Blinken pe tema vizelor SUA pentru români. Oficialul spune şi că va fi demarată o campanie de informare privind condiţiile ce trebuie îndeplinite de cei care aplică pentru vize, astfel încât să scadă rata de refuz.
„În ce priveşte vizele şi discuţiile cu domnul secretar de stat Blinken - evident că am abordat acest subiect, este un obiectiv fundamental pentru cetăţenii români şi, în acelaşi timp, este un obiectiv comun pentru România şi pentru Statele Unite. Şi am avut o deschidere foarte mare din partea domnului secretar de stat Blinken”, a spus Aurescu la finalul Reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, care a avut loc la Bucureşti.
„Am convenit ca, pentru acest ultim criteriu care mai rămâne de îndeplinit, şi anume rata de refuz, care nu ţine însă de eforturile instituţionale, ci ţine de cei care aplică pentru aceste vize, să demarăm cât mai rapid, aşa cum deja am discutat la începutul anului, o campanie de informare cu privire la condiţiile care trebuie îndeplinite de cei care aplică pentru vize, în aşa fel încât să existe mai multă predictibilitate. Atunci când plăteşti acea taxă de 160 de dolari pentru depunerea cererii de viză, să ştii că nu o pierzi, ci că o să obţii viza, pentru că îndeplineşti criteriile pe care le solicită autorităţile americane”, a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.
„Deci, da, am discutat în destul de mare detaliu această chestiune şi sper să avem ceva progrese în perioada următoare”, a precizat el.
Editor : M.B.