Aterizare forţată pe aeroportul din Tuzla: Doi oameni au fost transportaţi la spital
Data actualizării: Data publicării:
Un avion civil a aterizat forţat, sâmbătă, pe aeroportul din Tuzla, două persoane fiind transportate la spital, ambele având traumatism lombar, scrie News.ro. În aeronavă se aflau pilotul şi şase paraşutişti.
ACTUALIZARE 20.16 ”În această după-amiază, am fost solicitaţi prin apel unic de urgenţă la numărul 112 să intervenim la aerodromul din Tuzla, acolo unde o aeronavă uşoară a aterizat forţat cu şapte persoane la bord: un pilot şi şase paraşutişti”, a transmis ISU Constanţa. Potrivit sursei citate, cele două persoane pentru care a fost solicitat echipaj medical au fost preluat de SMURD B Tuzla şi de un echipaj din cadrul SAJ şi transportate la Spitalul Judeţean Constanţa.
”Este vorba despre două victime care prezentau traumatisme lombare, în vârstă de 53 de ani, respectiv 42 de ani. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice”, a precizat ISU.
Știre inițială:
Potrivit reprezentanţilor SAJ Constanţa, la aeroportul civil de la Tuzla, a avut loc o aterizare forţată a unui avion civil.
Două persoane au fost rănite, fiind vorba despre membrii echipajului. Ei sunt conştienţi, stabili hemodinamic și respirator, ambii cu traumatism lombar, necomplicat neurologic. Nu au existat şi alte persoane implicate în incident. Cei doi sunt transportaţi la UPU Constanţa.
Acolo au intervenit două echipaje, un echipaj de prim ajutor SMURD B şi un echipaj cu asistent SAJ B2.