Astăzi este sărbătorit Crăciunul de către creştinii ortodocşi de rit vechi

Data actualizării: Data publicării:
masa craciun
Foto: GettyImages

Crăciunul pentru creştinii ortodocşi de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. De asemenea, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 ianuarie.

Calendar iulian (cunoscut şi sub numele de "stilul vechi") intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.Hr. s-a remarcat prin simplitatea sa. Datorită faptului că anul iulian era mai mare decât anul tropic, iar formula pentru a calcula anii bisecţi a făcut ca aceşti ani să se repete prea des, în cele din urmă în calendar sărbătorile religioase importante, cum ar fi Paştele nu se mai sincroniza cu data fixă pentru evenimentul astronomic, echinocţiul de primăvară, şi a ajuns să fie sărbătorit înaintea acestui eveniment, relatează Agerpres.

Astfel, în timp punerea în concordanţă a anului calendaristic cu cel tropic a devenit deosebit de necesară.

Noul calendar numit gregorian, în memoria papei Grigore al XIII-lea, şi ulterior "stilul nou" a început prin omiterea a zece zile din calendar astfel că ziua următoare (zilei de joi) datei de 4 octombrie 1582 (care este 5 octombrie 1582, în calendarul vechi) a fost cunoscută ca (zi de vineri) 15 octombrie 1582.

Documentul semnat de Papa Grigorie al XIII-lea este o scrisoare datată din 9 februarie 1581, înaintea adoptării calendarului gregorian. Aceasta prevedea mai multe reguli noi printre care şi schimbarea modului de calcul al anilor bisecţi şi stabilirea datei de Paşte.

Calendarul iulian a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.

În 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte un nou calendar, însă data Paştilor se calcula încă potrivit calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvara are loc cu 13 zile mai târziu. Calendarul îndreptat, întrebuinţat de către ortodocşi în urma acestei întâlniri, s-a numit neo-iulian sau constantinopolitan.

La reuniune nu au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată cu acel prilej a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va dori, pentru a se evita astfel tensiunile care ar fi putut să apară în urma unei impuneri stricte în această privinţă.

Îndreptarea calendarului din 1924 a fost totuşi adoptată de către cele mai multe Biserici Ortodoxe, au rămas însă câteva dintre acestea cu calendarul iulian neîndreptat.

Între Bisericile Ortodoxe care nu au făcut această schimbare se numără: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, acestea se numesc "pe stil vechi", pentru că prăznuiesc Paştile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după "stilul vechi".

Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.

Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit în ţara noastră în comunităţile de ruşi, ucraineni şi sârbi. Astfel, pentru ruşii lipoveni care trăiesc în judeţul Suceava, în comunităţi din Climăuţi, comuna Muşeniţa, Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, Manolea, comuna Forăşti, în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuţi şi în oraşul Gura Humorului, dar şi pentru cei care s-au stabilit în Dobrogea, sărbătorile de iarnă încep în 7 ianuarie, când este Crăciunul pe stil vechi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025