Arhiepiscopia Bucureştilor şi ISU B-IF au înfiinţat un număr unic pentru persoanele vulnerabile din cauza COVID-19

Data publicării:
closeup of an old caucasian woman and an old caucasian man sitting in a couch using their smartphones
Foto: GettyImages

Arhiepiscopia Bucureştilor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov anunţă înfiinţarea numărului unic de apel 0799.785.491, accesibil în intervalul orar 8,00 - 16,00 exclusiv pentru cei aflaţi într-o situaţie de gravă vulnerabilitate socială din cauza epidemiei cu noul coronavirus, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, în contextul în care se preconizează creşterea accentuată a numărului solicitărilor de asistenţă din partea persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Sectorul Social Filantropic şi Misionar, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov au decis să sprijine persoanele vârstnice aflate în imposibilitatea de a se deplasa, persoanele cu afecţiuni cronice grave, cu risc crescut de dezvoltare a unor complicaţii în caz de îmbolnăvire.

Cele două instituţii precizează că, în urma verificării eligibilităţii solicitărilor de ajutor primite la acest număr, în baza unor proceduri clare, cazurile urgente vor fi direcţionate către cantinele sociale ale filialelor Asociaţiei Diaconia pentru a ridica, prin delegaţi/aparţinători alimente (hrana caldă sau alimente neprocesate, în funcţie de posibilităţi şi de reglementările ce pot apărea din partea autorităţilor statului).

Protoieriile de sector pot susţine suplimentarea cu un număr de 200 de porţii zilnic a capacităţii celor şase cantine sociale din Bucureşti ale arhiepiscopiei.

În cazuri excepţionale, în care nu se poate ridica hrana direct din locaţiile stabilite, aceasta se poate transporta la domiciliul solicitanţilor cu ajutorul voluntarilor de la ISU şi de la Paraclisul "Catedralei Naţionale".

Ajutorul se va acorda fiecărei persoane pe o perioadă de 14 zile (perioada de izolare voluntară), mai precizează Arhiepiscopia Bucureştilor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri