Exclusiv Arafat, despre reacția după cutremurul din Oltenia și noi recomandări în cazul unui seism

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - CONFERINTA - EDUCATIE PENTRU SIGURANTA - 12 SEP 2022
Șeful DSU, Raed Arafat. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Raed Arafat a vorbit, luni, la Jurnalul de Seară de la Digi24, despre primele reacții ale instituțiilor după cutremurul din Oltenia și a făcut recomandări cu privire la felul în care ar trebui să acționeze oamenii în cazul unui cutremur. Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 s-a înregistrat în România, luni după-amiază, la ora 16:58. O replică de 3 s-a produs după 20 de minute.

„Din punctul de vedere al situațiilor de urgență, în momentul în care a avut loc cutremurul, acolo unde a fost el resimțit, inspectoratele pentru situații de urgență au intrat în procedura lor normala, prevăzută de verificări.

Mare atenție la 112, pentru că este primul senzor care ne arată că ceva s-a întâmplat – că oamenii sună la 112 doar dacă se întâmplă ca ceva să nu funcționeze – dar a funcționat, n-au fost probleme, nu am primit apeluri la 112 care să anunțe urgențe ca urmare le cutremurul respectiv. După care, normal, echipele de la inspectorate au ieșit și au verificat zonele în care s-a resimțit cutremurul.

Ele verifică, în primul rând, zonele pe care le-au identificat înainte ca fiind zone vulnerabile. Trec prin cartiere, văd dacă sunt probleme, văd dacă au structuri care să fie verificate în mod deosebit și, după un anumit timp, 30 de minut, o oră, oră și jumătate, începem să primim de acolo dacă s-a găsit ceva.

Pe parcurs ni se spune, din fericire, astăzi, nici n-au venit apeluri la 112, nici nu s-a identificat nimic d.p.d.v. al impactului cutremurului în județele în care s-a resimțit”, a explicat Raed Arafat cu privire la cutremurul de astăzi, din zona Olteniei.

Recomandări în caz de cutremur

„Nu este recomandat ca oamenii să sune la 112 pentru că au simțit cutremurul. Ei trebuie să fie conectați, dacă se întâmplă un cutremur cu efecte, vom veni cu mesaje. Mesajele prima dată vin pe ro-alert dar și pe aplicația DSU pe care am recomandat-o, ea a fost actualizată. A fost acum o nouă actualizată, se poate intre pe Google Store sau pe Apple Play pentru update, s-au rezolvat anumite bug-uri care erau în aplicație.

Descărcând aplicația DSU poți avea foarte multe informații, inclusiv mesaje transmise din partea noastră. Pe partea cealaltă, ro-alert poate să vină după ce s-a produs cutremurul, cu anumite recomandări.

Din timp, însă, recomandăm tuturor să intre pe platforma fiipregătit.ro și să vadă ghidurile și să vadă ce trebuie să facă înainte de cutremur, în timpul cutremurului și după cutremur. Pentru că aceste ghiduri sunt foarte clare. Unul dintre aspectele pe care le recomandăm clar – oamenii trebuie să înțeleagă că panică poate să ducă la greșeli mari care să coste vieți – dacă ești panicat și fugi și te prinde cutremurul în perioada lui maximă pe casa scărilor, riscul e mult mai mare decât dacă ești în apartament, în lift e și mai mare.

În rest, primul lucru pe care îl faci, dacă ai gazul aprins, îl oprești și stai ascuns sub o masă, sub ceva care să te protejeze. Nu mai putem să spunem sub tocul ușii pentru că nu mai sunt corelate ușile cu grinzile de rezistență, deci, mai degrabă, sub un obiect care poate să te protejeze dacă se întâmplă să cadă ceva sau în zone în care știi că e ceva de rezistență. Aștepți să treacă cutremurul și vezi apoi ce se întâmplă în jurul tău. Una dintre recomandările care se dau este imediat să deschizi ușa. Deschizi ușa apartamentului, dar rămâi în apartament, ca să nu rămâi blocat. E posibil ca ușile, uneori, să se blocheze. Atunci, dacă ușa a rămas deschisă pe timpul cutremurului în primele secunde, știi că nu rămâi blocat. Astea sunt recomandările generale.

Pe fiipregătit.ro și pe aplicația DSU aceste recomandări se regăsesc – important este să le citească lumea înainte, nu în timp, nu după. Adică eu dacă descarc azi aplicația DSU, ar trebui să o răsfoiesc, să văd ce recomandări sunt în ea. Sunt recomandări foarte valoroase despre cum te pregătești de cutremur, cum îți fixezi mobilierul, cum nu trebuie să pui obiecte grele, de exemplu, deasupra patului. Dulapurile trebuie să fie fixate în perete, nu e suficient doar să le pui, pentru că pot cădea peste tine.

Toate astea sunt menționate, sunt lucruri care trebuie știute, nu numai acasă, ci și în instituții, inclusiv spitalele trebuie să aibă atenție mare, să rămână funcționale. Nu-i suficient că un spital este consolidate, trebuie să rămână funcțional.

Copiii intră sub băncile lor, astea sunt exerciții care se fac, și așteaptă până se termină. După care, dacă est să se evacueze, după ce s-a terminat, se evacuează controlat cu profesorii lor. Dar în faza în care ei sunt în clasă, copiii sunt învățați că se reacționează imediat sub bancă. O panică poate să ducă la ceva mult mai rău”, a mai spus Raed Arafat la Digi24.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”