Peste 3500 de persoane din județul Galați au fost evacuate din calea furtunii, al cărei vârf este așteptat în noaptea de duminică spre luni. Raed Arafat, șeful DSU, a spus la Digi24, că alte 60 de persoane din județul Vaslui și-au părăsit locuințele duminică pentru a fi în siguranță. Au existat însă și peste 250 de oameni care au rămas în locuințele lor în ciuda avertizărilor. Șeful DSU a precizat că aceștia vor fi nevoiți să își asume responsabilitatea dacă pompierii nu vor ajunge la timp la ei, în cazul unor viituri puternice.
„La Galați, au fost evacuate din 19 localități 3550 de persoane și la Vaslui din trei localități 60 de persoane, mare parte s-au autoevacuat la solicitarea autorităților, dar o parte au fost ajutate de mijloacele noastre, dar mai avem un număr de 260 de persoane din județul Galați care au refuzat evacuarea. Evacuare s-a luat după ce am primit codul roșu în zona Galațiului și a modelului de evoluție care ne spune că în curs nopții este posibil să apară mai abundente cu risc de viituri rapide și atunci pentru a evita orice risc, s-a recomandat evacuarea până mâine la prânz”, a spus Raed Arafat la Digi24.
Șeful DSU a mai explicat la Digi24 că oamenii nu au putut fi forțați să își părăsească casele. Raed Arafat a precizat că aceștia vor fi nevoiți să își asume responsabilitatea dacă pompierii nu vor ajunge la timp la ei, în cazul unor viituri puternice.
„Nu putem să îi forțăm, să mergem și să-i luăm forțat, există și aceste posibilități, dar de regulă rezistă și nu doresc acest lucru. Autoritățile au făcut tot posibilul să îi convingă să se evacueze. Trebuie să își asume responsabilitatea că dacă se întâmplă ceva este posibil să nu se ajungă la timp, pompierii să nu ajungă la timp să îi salveze din cauza viiturii, e bine să asculte recomandările autorităților”, a precizat Raed Arafat la Digi24.
Școlile au fost închise în județul Galați
În județul Galați, școlile rămân închise luni, din cauza megafurtunii care a intrat deja în România. Un număr de 98 de unităţi de învăţământ din 23 de localităţi din judeţul Galaţi vor avea activitatea didactică suspendată luni din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a informat Ministerul Educaţiei, scrie Agerpres.
Autoritățile din București și Ilfov spun că au luat toate măsurile pentru a interveni în situațiile de urgență
Autoritățile din București și Ilfov s-au declarat pregatite să intervină dacă vor exista situații de urgență după ce megafurtuna așteptată va lovi Capitala. Mugur Mihai Toader, prefectul Capitalei, a declarat la Digi24 că în toate sectoarele există echipe de intervenție pregătite, în cazul în care vor fi inundații majore.
„Sunt anumite zone în București, în situația în care, dacă vor fi precipitații de 50, 70 de litri per metru pătrat, posibil să depășească 70 de litri pe metru pătrat putem să avem case, subsoluri inundate. La nivelul tuturor sectoarelor, au fost activate echipele de intervenție în regim de permanență, cu utilaje și materiale necesare, putem să vorbim despre un total de 500 de utiliaje de intervenție, peste 1500 de oameni ce pot acționa", a spus la Digi24 prefectul Capitalei, Mugur Mihai Toader.
Editor : Iulia Bălăianu