Aproape 100.000 de apeluri la 112 au fost înregistrate în weekend, în timpul primului cod roșu extins de caniculă

Data actualizării: Data publicării:
om care se răcorește în București
Cele mai multe apeluri s-au înregistrat duminică, 14 iulie. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Din cauza căldurii extreme, numărul de apeluri la 112 a ajuns, într-o singură zi, la peste o mie numai în București. La nivelul întregii țării, operatorii STS ai Serviciului de urgență au preluat 96.597 de apeluri. Medicii se așteaptă ca numărul celor afectați de caniculă să crească, mai ales după prelungirea și extinderea codului roșu până  marți, temperaturile ajungând la 42 de grade Celsius. 

Potrivit unui comunicat al STS, în weekendul 12 - 14 iulie, la nivel naţional, cea mai mare parte a apelurilor la 112 au vizat urgenţe medicale din competenţa echipajelor de Ambulanţă şi SMURD.

Din totalul de 59.571 de apeluri care au constituit urgenţe, un procent de 44,07% au fost situaţii medicale însemnând 26.250 de cazuri.

Cele mai multe apeluri s-au înregistrat duminică, când 7.475 de apelanţi au sesizat probleme clasificate de către operatorii 112 în categorii precum probleme respiratorii severe, persoane conştiente căzute în locuri publice sau cu probleme medicale manifestate în zone publice, accidente determinate de factori de mediu - caniculă, hipertermie, temperaturi extreme, respectiv urgenţe medicale diverse, ceea ce reprezintă 5 apeluri în fiecare minut, potrivit Agerpres. 

Încărcarea cea mai mare a activităţii Serviciului de urgenţă 112 s-a resimţit în acest weekend în judeţele Bucureşti-Ilfov (14.946 apeluri), Constanţa (5.363 apeluri), Iaşi (4.325 apeluri), vizate de temperaturi extreme şi indice de disconfort ridicat.

Totodată, în acest sfârşit de săptămână cu temperaturi ridicate, la 112 au fost semnalate 1.426 incendii de vegetaţie uscată, fiind alertate în cel mai scurt timp dispeceratele de urgenţă ale ISU-SMURD din toată ţara.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale precizează că adaptează permanent, în funcţie de situaţie, măsurile tehnice şi operaţionale, pentru a asigura transferul cu rapiditate a fiecărui caz către agenţiile responsabile - Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie şi Salvamont. Astfel, sunt reanalizate permanent procedurile de lucru între operatorii STS şi dispecerii agenţiilor de intervenţie, astfel încât să asigure un răspuns prompt la solicitările cetăţenilor şi eficienţa misiunilor din teren. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri