Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Bancpost cu 150.000 lei şi a decis că banca trebuie să restituie clienţilor dobânzile şi penalităţile calculate şi reţinute timp de aproape zece ani, în perioada iulie 2008 - martie 2018, pentru întregul portofoliu de credite cesionat către EFG New Europe Funding II B.V, informează Autoritatea printr-un comunicat remis joi Agerpres.
"La data de 06.08.2018, ANPC a sancţionat contravenţional Bancpost S.A. cu amendă în valoare de 150.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind practicile comerciale incorecte conform Legii 363/2007, cât şi pentru afectarea intereselor economice ale consumatorilor, conform O.G. 21/1992(r2). Astfel a fost aplicată măsura complementară "Restituirea sumelor de bani percepute nejustificat pentru întreg portofoliul de credite cesionat de către Bancpost S.A (fie direct, fie prin intermediul altor societăţi, respectiv EFG New Europe Funding II B.V., Eurobank Ergasias S.A. etc. fără a ne limita) reprezentând dobânzi, dobânzi penalizaloare, penalităţi calculate şi reţinute în perioada 11.07.2008-27.03.2018, când cesionar a fost EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II B.V.)", precizează ANPC.
În urma acţiunii de control au fost verificate aspecte privind cesiunea de creanţe de la Bancpost S.A. la EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II B.V.) fiind o persoană juridică neautorizată.
În consecinţă, ANPC subliniază faptul că faţă de debitorii cedaţi nu au fost îndeplinite formalităţile prevăzute de lege pentru opozabilitatea cesiunii de creanţă, instituţia de credit cedentă Bancpost S.A. are calitate procesuală pasivă şi nu se justifică calitatea de creditor a cesionarului faţă de debitorii cedaţi.
"Întrucât cesionarul creditului nu a avut calitatea de bancă, instituţie de credit autorizată, dobânda calculată şi reţinută trebuia să fie zero pe întreaga perioadă a cesionării 11.07.2008-27.03.2018. Cu privire la aceste aspecte, ANPC a informat şi următoarele instituţii: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor şi Banca Naţională a României", se mai arată în comunicatul ANPC.
Banca Transilvania a devenit, în aprilie 2018, proprietarul pachetului majoritar de acţiuni (99,15%) deţinut de Eurobank Group la Bancpost, respectiv al acţiunilor deţinute la ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN.
Sursa: Agerpres