ANPC a descoperit oțet falsificat pe piată, vândut în marile magazine. 11.500 de litri au fost opriți de la comercializare

Data publicării:
femeie la raft in supermarket
Imagine ilustrativă. Foto: Profimedia Images

Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru comercializarea de către marile lanţuri de magazine retail a unor loturi de oţet neconforme, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Unele dintre eşantioanele prelevate din oţetul existent la vânzare pe piaţa din România, despre care se declara pe etichetă că provine din vin, mere sau vişine, era, de fapt, un produs obţinut dintr-o materie primă diferită de cea declarată în denumirea produsului.

Potrivit sursei citate, acţiunile de control au avut loc în magazinele Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora, şi au vizat verificarea corelaţiei dintre denumire şi compoziţie a oţetului existent pe piaţă. În acest sens, controalele s-au desfăşurat cu prelevări de eşantioane de oţet aflate la comercializare, care au fost analizate în laboratoare.

Astfel, în urma rapoartelor analitice ale acestor probe, realizate la laboratoare omologate din România, precum şi ca urmare a analizării contra-probelor în laboratoare din Uniunea Europeană, s-a constatat că unele dintre eşantioanele prelevate din oţetul existent la comercializare pe piaţa din România, despre care se declara pe etichetă că provine din vin, mere sau vişine, era, de fapt, un produs obţinut dintr-o materie primă preponderent diferita de cea declarată în denumirea produsului.

Ca urmare a acestor constatări, echipele CRPC Bucureşti-Ilfov au oprit de la comercializare de 11.500 litri de oţet neconform, au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 20.000 de lei şi s-a dispus încetarea imediată a acestor practici înşelătoare faţă de consumatori.

Totodată, s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru celelalte loturi de produse de acelaşi tip, aflate la comercializare, existând suspiciunea de neconformitate, până la punerea la dispoziţie de către operatorii economici a unor buletine de analiză, care să ateste conformitatea acestora.

ANPC menţionează că a înaintat rezultatele acestor analize către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în scopul realizării unei notificări în sistemul de alertă alimentară a Uniunii Europene pentru aceste produse, şi că va continua acţiunile de verificare pe tema acestui produs.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...