ANM a emis luni seară mai multe atenționări nowcasting (de scurtă durată) de vreme rea.
Cod roșu - până la ora 19:40
Astfel, în județele Maramureş (localitățile Seini, Săpânța, Remeți, Câmpulung la Tisa) și Satu Mare (Negrești-Oaș, Bixad, Medieșu Aurit, Certeze, Odoreu, Călinești-Oaș, Orașu Nou, Păulești, Culciu, Vama, Viile Satu Mare, Târșolț, Apa, Racșa, Crucișor, Homoroade, Valea Vinului) se vor semnala grindină de dimensiuni medii şi mari, vijelie puternică, rafale de peste 90 km/h.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cod portocaliu – până la ora 20:30
În județul Caraş-Severin: Reșița, Bocșa, Oravița, Anina, Berzovia, Lupac, Doclin, Târnova, Ramna, Ciclova Română, Ciudanovița, Ocna de Fier; Se vor semnala: grindină de dimensiuni medii, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice.
Cod portocaliu – până la ora 20:50
În județele Arad (Lipova, Zăbrani, Ususău, Șiștarovăț) și Timiş (Recaș, Pișchia, Mașloc, Brestovăț, Bogda, Secaș) se vor manifesta grindină de dimensiuni medii, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice.
De altfel, până marți la ora 18:00 este în vigoare o avertizare cod galben. Va ploua în mare parte din țară, iar vântul va bate cu putere, la început în Banat, Crișana, Maramureș, apoi și în vestul și nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul și nordul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Moldovei.