Anchetă. Bătrâni înmormântaţi într-o groapă comună, înveliţi în celofan

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie_fb
Foto: Facebook

Poliţiştii doljeni fac cercetări după ce doi bătrâni din localitatea Dobreşti au fost înmormântaţi, în timpul nopţii, la ordinul primarului comunei, într-o groapă comună, fără slujbă religioasă şi înveliţi în celofan, scrie News.ro.

masina de politie_fb
Foto: Facebook

Cadavrele celor doi bătrâni au fost descoperite în stare avansată de putrefacţie, poliţiştii căutând indicii pentru a stabili dacă este vorba despre profanare de cadavre sau morminte.

Poliţiştii din oraşul Bechet s-au autosesizat după ce doi bătrâni, soţ şi soţie, o femeie de 85 de ani şi un bărbat de 75 ani, din localitatea Dobreşti, au fost descoperiţi, sâmbătă seară, în stare avansată de putrefacţie, cadavrele acestora fiind îngropate la marginea cimitirului din comună, fără slujbă religioasă. Cel care a decis înhumarea de urgenţă a celor doi bătrâni a fost primarul comunei Dobreşti, Mihail Ţiulescu.

“Acum o săptămână au fost aduse facturile de la lumină şi a lor era încă la poartă. Unul dintre vecini a intrat în curte şi mirosul era tare puternic. S-a gândit că nu mai trăiesc. Când au intrat în casă, i-au găsit pe amândoi decedaţi. Au venit cei de la Ambulanţă care au constatat decesul, apoi poliţiştii din comună i-au sesizat pe cei de la Daneţi, de care aparţinem noi, au anunţat Serviciul de Criminalistică, au venit, au constatat şi au făcut un raport”, a precizat primarul Mihail Ţiulescu.  

Imediat după ce a fost constatat decesul celor doi bătrâni, edilul a dat ordin ca trupurile neînsufleţite să fie duse la groapă cu un buldoexcavator, acestea fiind învelite într-o folie de celofan.

”Am făcut tot ce era legal şi interesul major era să scăpăm de aceste cadavre cât mai repede, să evităm răspândirea microbilor. Nu mai era timp să stai să le faci pe cele lumeşti. Am sunat, au venit cu buldoexcavatorul, am ales un loc din cimitir undeva în margine, le-am făcut în regim de urgenţă o groapă, a durat cam o jumătate de oră. Ne-am întors, am cumpărat mănuşi, lanternă, am cerut două pături de la vecini ca să putem pune pe cadavre, să mai stopăm mirosul. I-am împăturit, i-am scos din casă, i-am pus apoi în folii cu scopul de a evita dispersarea viruşilor. I-am pus unul lângă altul şi i-am dus la groapă în cupa buldoexcavatorului. Nu mai aveai timp de canoane ortodoxe. Astea le-om rezolva pe parcurs… În plus, nu ştiu dacă preotul îşi permitea la ora aia să vină să facă slujbe, şi în cazuri din astea nu prea se bagă. Urmează să le punem la cap o cruce şi în acel moment o să vină preotul să spună câteva cuvinte din Evanghelie. Când am terminat acţiunea era miezul nopţii“, a mai spus edilul.

Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz.

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei Bechet s-au sesizat din oficiu cu privire la condiţiile în care au fost înhumate cele două cadavre descoperite în locuinţa proprie din localitatea Dobreşti. S-a întocmit un dosar penal în care se fac cercetări pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte”, a declarat agen şef adjunct Amelia Barbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

La sediul Poliţiei Bechet urmează să ajungă, în orele următoare, mai multe persoane, fiind citat pentru a se prezenta şi primarul localităţii Dobreşti, Mihail Ţiulescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...