Ambasadori străini pentru turismul din România

Data publicării:
turisti

130 de bloggeri din toată lumea au venit să descopere România şi să împărtăşească experienţele lor cu internauţii care le urmăresc activitatea pe site-urile de socializare. Excursia este organizată de un ONG din Bucureşti care îşi propune să aducă mai mulţi turişti în România.

Canadianul Christopher Michell este pentru a doua oară în România.

Christophoer Michell, fotograf: Pentru mine, România este unul dintre acele locuri unde îmi place să vin şi să fac fotografii. Vreau să ştie persoanele care mă urmăresc, cititorii mei, că pot veni aici. E minunat să le arăţi oamenilor locuri pe care le-ar putea vizita.

Jannette Ceja a venit tocmai din Los Angeles, să vadă mai ales castelul lui Dracula.

Jannette Ceja: Este unic, este special şi am auzit că mulţi oameni au venit doar pentru a vizita Castelul lui Dracula. Vreau să învăţ mai multe despre ţara voastră.

Cei peste o sută de bloggeri care vizitează România au stat doar câteva zile în Capitală. Au plecat apoi spre mânăstirile din Moldova, şi vor merge cu mocăniţa la Vatra Dornei. Următoarea destinaţie este Transilvania, unde vor vedea nunţi tradiţionale şi vor vizita cetatea Sighişoarei.

Experienţa lor e susţinută de o organizaţie neguvernamentală din Bucureşti.

Tudor Maxim, organizator: E altfel când citeşti de la cineva în care ai încredere, îți recomandă că se simte bine într-un loc, e clar, ai o şansă mult mai mare să fii convis să vii într-o destinaţie, mai ales dacă nu ai fost niciodată.

România a atras în ultimul an două milioane şi jumătate de turişti. Adică de cinci ori mai puţin decât Bulgaria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei