Alexandru Rafila: Valul 4 al pandemiei ar putea fi cel mai dificil. Sper să nu se treacă de 15.000 de cazuri pe zi

Data publicării:
coronavirus test covid-19
Test pentru COVID-19. Foto: Profimedia Images

Medicul Alexandru Rafila spune că valul 4 al pandemiei COVID ar putea fi cel mai dificil de până acum, în condițiile în care România are a doua cea mai mare rată de reproducere a infecției din Europa. El se așteaptă că acest val să dureze până la jumătatea lunii noiembrie, cel puțin, iar numărul de cazuri să ajungă la 12.000-15.000 pe zi.

Valul 4 e posibil să fie cel mai dificil din două motive. Unul este legat de această evoluție necontrolabilă din această perioadă. E vorba de transmiterea comunitară. Ultima statistică a OMS plasează România la o rată de reproducere a infecției de 1,3, cea mai mare din Europa după Slovacia, care cred că are 1,34. Deci avem clar o accelerare foarte mare a transmiterii în această perioadă și deja am ajuns la 4.500 de cazuri pe zi”, a spus Rafila.

Al doilea element, de care mă tem cel mai mult, este legat de faptul că sistemul de sănătate a suferit multe șocuri în ultimul an și jumătate. Oamenii, chiar dacă sunt poate mai experimentați în modul în care trebuie gestionate din punct de vedere medical lucrurile, sunt obosiți. Și partea de sănătate, de fapt, în ultimele luni nu prea a fost condusă”, a adăugat el.

Rafila spune că valul 4 va dura „cel puțin până la jumătatea lunii noiembrie.

Apoi lucrurile se vor stabiliza oarecum. Sigur, depinde și de cum ne vom comporta noi și dacă terminăm cu aceste dispute sterile legate de acest pachet de siguranță – asta trebuie să înțeleagă lumea, certificatul verde este un pachet de siguranță pentru desfășurarea unei vieți cât de cât normale și pentru oprirea acestui val, care înseamnă vaccinare și testare”, a spus medicul.

Eu, personal, cred că vom depăși numărul de cazuri înregistrat în valul trei și lucrul ăsta o să aibă niște consecințe posibil dramatice în două zone: prima va fi zona asisteei medicale, unde sunt premise să intrăm într-o zonă de criză. Cel de-al doilea lucru care mi se pare extrem de grav va fi trecerea școlii în online”, a spus Rafila.

Sper să nu se treacă de 15.000 de cazuri pe zi, dar depinde cât durează acest platou în care o să avem multe cazuri, să spunem între 12.000 și 15.000 de cazuri pe zi. Al doilea element foarte important este cine se va îmbolnăvi”, a explicat el.

O să vedeţi, zilele următoare, că o să existe comunicări oficiale în care o să se transmită aceste informaţii că în continuare sunt afectate categoriile de persoane peste 60 de ani, pentru că sunt mulţi care nu sunt vaccinaţi. Problema cu această categorie de persoane este că, de cele mai multe ori, mai ales în cazul persoanelor nevaccinate, necesită spitalizare, câteodată oxigen şi câteodată terapie intensivă şi, din nefericire, se produc decese”, a mai spus Rafila.

 

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri