Este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei COVID-19, spune medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. El adaugă că solidaritatea trebuie să implice vaccinarea și înțelegerea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort.
Deputatul PSD spune că mai mult ca oricând, pentru români e important să fie toți împreună.
„Este un moment crucial, dar sper să încheiem aceste momente de criză - sanitară și politică - cât mai repede. Cred că este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea deceselor în România, o solidaritate națională care să implice două lucruri extrem de importante: vaccinarea și înțelegerea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort”, a scris Rafila pe Facebook.
Medicul este de părere că măsurile care vor fi stabilite pentru reducerea transmiterii trebuie respectate, dar e și nevoie să încercăm să-i convingem pe cei din jurul nostru să le aplice, potrivit Mediafax.
„Dacă această lună va fi încununată de succes, o să putem sărbători pe 1 decembrie Ziua Națională în condiții mult mai bune”, a mai scris Rafila.
Editor : M.B.