Afganii din România, îngroziți de soarta rudelor: „Știm că nu poți să te agăți de avion, dar o fac de disperare, e ultimul nivel”

Data actualizării: Data publicării:
Afgani care se agață de un avion american.
Imaginile cu oamenii care s-au prins de roțile avionului pentru a putea evada din Kabul i-au îngrozit pe afganii care trăiesc în România.

Imaginile cu oamenii care s-au prins de roțile avionului pentru a putea evada din Kabul i-au îngrozit pe afganii care trăiesc în România. O tânără de 19 ani, stabilită în București, spune că acestea sunt scenele disperării, pe care nu le va uita niciodată. Fatima a vorbit cu rudele și prietenii săi din Afganistan, iar aceștia sunt îngroziți de noul regim taliban, care a început în micile orașe să aresteze jurnaliștii, polițiștii, militarii și funcționarii publici.

Fatima Sarwari, tânără afgană stabilită în România: E ultimul nivel de poorness, de sărăcie, când nu au nicio putere, când ești speriat. Știe toată lumea că nu poți să zbori pe avion, să iei roata și să mergi. E foarte logic, știm. Dar oamenii aceia au ajuns la acest nivel, că fac și asta ca să-ți salvezi viața. De disperare. Și e foarte dureros.

Fatima are 19 ani și e de patru ani în România, împreună cu familia ei - părinții și 4 frați. A vorbit cu rudele și prietenii săi din Afganistan, care i-au povestit speriați ce face noul regim taliban.

Citiți și:

Povestea dureroasă a unor migranți afgani intrați ilegal în România: Talibanii sunt peste tot, nu au milă. Totul s-a terminat acolo

VIDEO. Controlor de zbor uluit după ce piloții unui avion care pleca din Kabul i-au spus câți oameni are la bord

Fatima Sarwari: Deja au început. La fiecare 5 minute vin și îți cer cartea de identitate, nu poți să ieși unde vrei tu. Vin dintr-o dată la tine acasă și încep să caute acolo, și dacă găsesc jurnaliști, cei care au lucrat cu statul, poliția, militari, îi iau și nimeni nu știe de ei unde îi duc. E o atmosferă de teroare. Acum e foarte periculos și sunt foarte speriați. Sunt acasă, nu au ieșit deloc. Și acolo acasă, nu sunt liniștiți.

Noul regim a mai fost la putere, iar guvernarea sa a lăsat sechele. De-asta avem culoarea negru pe steagul nostru. Vrem doar viața normală”

Noul regim a mai fost o dată la putere, iar guvernarea sa a lăsat sechele.

Fatima Sarwari: A fost o perioadă foarte, foarte grea și întuneric. De-asta avem culoarea asta, negru, pe steagul nostru. Asta înseamnă perioada de întuneric, care erau talibanii. Nu am putut face nimic. Nu am trăit viața noastră, noi afganii nu am trăit ce trebuie, nu trăim ca un om normal.

Fatima face un apel către marile puteri, pentru a-i ajuta pe afgani.

Fatima Sarwari: Am văzut mulți afgani, care au ajuns foarte greu aici. Au vândut tot, le-a fost foarte greu, au venit pe jos, au îndurat foamete, sete, unii au băut chiar și apă murdară, pentru că nu au găsit apă. (…) Noi vrem doar viața normală.

Reporter: George Lăcătuș / Operator: E. Petrescu

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...