Aeroportul din Manchester și-a reluat activitatea după pana de curent
Data publicării:
Autoritățile aeroportuare au anunțat că aeroportul din Manchester își reia activitatea după ce o pană de curent a provocat întreruperi generalizate la terminalele 1 și 2, potrivit News.ro.
Cauza întreruperii curentului electric nu a fost descoperită, dar Aeroportul Manchester a precizat într-un comunicat că lucrează cu companiile aeriene pentru a reprograma zborurile anulate în zilele următoare, adăugând că zborurile programate pentru luni nu vor fi afectate.
Pana uriașă de curent a făcut ca mii de pasageri să aibă, fie zborul anulat, fie întârziat. Mai mult, unii pasagerii au rămas în beznă în unele săli de așteptare. Înregistrări cu oameni supărăți și nemulțumiți la cozi interminabile au umplut rețelele sociale. Aceștia stau confuzi în fața tabelelor cu programul de zbor.
Aeroportul din Manchester este al treilea cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie.