Acord România - Lockheed Martin: F16, reparate la Aerostar Bacău cu transfer de tehnologie

Data actualizării: Data publicării:
f16

Premierul Mihai Tudose a semnat, miercuri, un acord cu Jonathan Hoyle, vicepreşedinte al Lockheed Martin, pentru transferul de tehnologie la cele mai înalte standarde pentru avioanele F16, au declarat surse oficiale.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi şefi ai structurilor militare implicate în procesul de achiziţie de tehnică militară s-au întâlnit, marţi, cu o delegaţie a Lockheed Martin, companie americană specializată în cercetarea, dezvoltarea, producţia şi integrarea tehnologiilor avansate din domeniul militar, care a venit cu propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Conform sursei citate, reprezentanţii companiei americane au prezentat oportunităţile de cooperare industrială şi propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare, iar partea română a detaliat cele opt programe esenţiale de înzestrare ale Armatei României, dar şi alte intenţii privind dezvoltarea de noi tehnologii militare în România, scrie News.ro.

Planul de înzestrare a Armatei României 2017 - 2026 a fost aprobat, în 1 august, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), astfel că pentru realizarea celor opt Programe de înzestrare, cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro.

„Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026 este documentul prin care se realizează o planificare multianuală a programelor de înzestrare, în concordanţă cu prevederile Strategiei de înzestrare a Armatei României şi ale Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă. Programele de înzestrare reprezintă totalitatea activităţilor derulate pentru dotarea Armatei României cu tipuri de armament, tehnică de luptă şi echipamente militare, fundamentate pe baza aprobării Consiliului de Supraveghere a Cerinţelor şi care cuprind derularea procedurii de achiziţie, livrare, testare şi intrare în dotare a produselor planificate, în cantităţile necesare şi la cerinţele calitative solicitate”, menţiona Administraţia Prezidenţială, precizând că în luna mai a acestui an Parlamentul României a aprobat iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente pentru opt programe de înzestrare, care depăşesc 100 de milioane de euro fiecare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri