Următoarea tranșă de vaccin anti-COVID ajunge în România în două etape, în 29 și 30 decembrie

Carla Tănasie Data actualizării: Data publicării:
doze de vaccin anti-covid si seringa
Vaccin anti-Covid-19. Foto: Profimedia images

Următoarea tranșă de vaccinuri pentru România mai întârzie. Transportul care urma să ajungă mâine va fi expediat de producător la o zi după momentul programat inițial.

ACTUALIZARE. În opt țări s-a întârziat livrarea din cauza unor probleme tehnice ale producătorului, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

„La acest moment, știm că vor sosi noi vaccinuri anti-COVID-19 în România, după cum urmează: în data de 29 decembrie în București, Cluj și Timișoara, iar în 30 decembrie în Brașov, Constanța, Craiova și Iași”, potrivit unui comunicat de presă.


De altfel, autoritățile spuneau, de dimineață, că abia în această seară urmau să primească și confirmarea că cel de-al doilea transport, de 150.000 de doze, va pleca la timp.

Potrivit transportatorului, vaccinul nu va ajunge mâine în România, pentru că încă nu au fost încărcate cutiile cu vaccin. Problema este de la Pfizer-BioNTech, producătorul vaccinului care, de altfel, și-a asumat sarcina transportului în condiții speciale a serului anti-COVID până în România.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat pentru Digi24 că nu are o confirmare oficială în acest moment de la Pfizer.

Vaccinarea împotriva COVID-19 a început în România în această dimineață. Primii imunizați sunt medicii și asistenții medicali din prima linie, iar o tânără asistentă de 26 de ani de la Institutul Matei Balș, care l-a avut în grijă pe primul pacient infectat cu SARS COV2 a fost și primul român vaccinat. Autoritățile își propun să încheie, până la începutul lunii februarie, prima etapă, adică să vaccineze peste jumătate de milion de cadre medicale. Iar în jumătate de an ținta este să atingă un grad de imunizare de peste 60 la sută din populație.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...