2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru un fost șef de Jandarmerie, pentru că a încercat să-și sărute cu forța o angajată

Data actualizării: Data publicării:
ecuson al jandrmeriei
Foto: Facebook

Sentință dată de Tribunalul Militar Cluj-Napoca în cazul fostului șef al Jandarmeriei Maramureș. Colonelul Petru Marcel Florișteanu a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, scrie 2mnews.ro, după ce a încercat să-și sărute cu forța o fostă subalternă. S-a întâmplat în toamna anului trecut, iar ca să poată dovedi totul, femeia l-a înregistrat pe ascuns, apoi a depus plângere.

Incidentul a avut loc în luna septembrie 2022, chiar în biroul șefului Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.

"Șefa mea era plecată și m-a chemat la dânsul în birou. Am mers la dânsul în birou, a început să mă... M-a invitat să iau loc. Fuma, era nervos că nu găsea ceva documente. La final, m-am ridicat să plec și m-a strigat să mă opresc. M-am oprit și s-a năpustit asupra mea brusc, așa, fără niciun preaviz. Pur și simplu a sărit pe mine, m-a luat de mijloc cu o mână, m-a luat de cap și m-a tras cu forță spre dânsul să mă sărute. M-am speriat", declara, la acea vreme, jandarmerița agresată.

Femeia și-a dat seama că pentru a-l reclama are nevoie de dovezi, așa că s-a întors în biroul șefului și l-a înregistrat. Apoi a făcut plângere la Parchetul Militar.

Discuție între agresor și victimă, devenită probă în dosar:
- Eu chiar sunt foarte scump în a săruta pe cineva, știi? Sau o altă persoană.

- Am nevoie de la dumneavoastră de ceva, ca să-mi găsesc eu liniștea.

- Ok.

- Vă rog să-mi dați cuvântul că nu o să se mai repete niciodată.

- Eu ți-am explicat o chestie atunci. E clar că n-o să se mai întâmple niciodată. Ascultă-mă un pic.

- Ați sărit pe mine și m-am speriat. Așa m-ați încolțit și m-am simțit încolțită.

Pe 21 noiembrie 2022, șeful Jandarmeriei Maramureș a fost ridicat de procurorii militari direct de la serviciu. A urmat un proces de 8 luni, la capătul căruia Tribunalul Militar Cluj-Napoca a decis: 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru tentativă de agresiune sexuală.

În plus, fostul șef de Jandarmerie va trebui să-i plătească femeii care l-a reclamat 5.000 de euro, daune morale, dar și peste 21.000 de lei - femeii și statului român - pentru cheltuieli judiciare. De asemenea, inculpatul trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Primăria Baia Mare, fie la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Mai mult, scrie sursa citată, colonelului Petru Marcel Florișteanu i se vor preleva probe biologice pentru introducerea profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Decizia Tribunalului Militar Cluj-Napoca nu este, însă, definitivă. Ea poate fi atacă cu apel în termen de 10 zile.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...