Statul la stat. Un angajat DGASPC acuzat că ar fi lovit cu biciul copiii de care trebuia să aibă grijă, recompensat cu o funcție de șef

Toma Petcu Data publicării:
Un bărbat lovește cu biciul un adolescent.
Doi asistenți maternali au chinuit patru copii de care ar fi trebuit să aibă grijă. FOTO: Captură Digi24

Situație absolut revoltătoare la Direcția pentru Protecția Copilului Giurgiu. Un angajat acuzat că ar fi lovit cu biciul copiii de care trebuia să aibă grijă a fost recompensat de conducerea instituției cu o funcție de șef. Deși pare incredibil, directoarea care l-a promovat nu consideră că a făcut ceva nepotrivit. Angajatul nu este la prima faptă de acest fel, fiind acum anchetat de procurori. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la stat.

Fată: Cunosc faptul că domnul Claudiu Ingeaua avea un bici pe care îl purta mereu după el atunci când în casă nu se aflau șefii. Cu acest bici amenința copiii din casă și, mai mult decât atât, am văzut când domnul Ingeaua i-a lovit cu acest bici pe... în curtea casei, pe terenul de fotbal și în interiorul casei, și pe... în locuință. Pe mine personal m-a lovit cu biciul într-o dimineață în timp ce mă aflam în dormitor, în pat, dormind, sub motivul de a mă trezi din somn.

Băiat: Știu că domnul Ingeaua Claudiu avea un bici negru cu dungi roșii. Eu am fost lovit cu acest bici de către Ingeaua pentru că nu am vrut să stau la ore, fiind lovit peste palmă.

Băiat: Știu că domnul Ingeaua Claudiu avea un bici și care l-a folosit lovindu-mă, o singură dată, pentru că nu am dat pase la fotbal.

Sunt mărturiile tulburătoare ale unor copii instituționalizați, despre cel pe care statul român îl plătește să aibă grijă de ei: Claudiu Ingeaua, angajat al Direcției pentru Protecția Copilului Giurgiu. În acest moment este cercetat în două dosare pentru agresiune împotriva minorilor. Unul este la Parchet, cel de-al doilea la Poliție.

Reporter: Dumneavoastră aveți acord de recunoaștere a vinovăției?
Claudiu Ingeaua, angajat DGASPC Giurgiu: Instanța va decide.
Reporter: Domnule Ingeaua..., suntem într-un... stați o secundă.
Claudiu Ingeaua: Vă mulțumesc mult.
Reporter: Stați o secundă, mai aveți acel dosar cu... domnule Ingeaua... Deci e incredibil... Domnule Ingeaua, vă rog foarte mult, stați o secundă. Domnule Ingeau, cu tot respecul. Stați o secundă.
Claudiu Ingeaua: Nu vă dau nicio... v-am spus instanța va hotărî.

Propus pentru desfacerea contractului de muncă, dar s-a ales doar cu salariul micșorat pe trei luni

Prima agresiune ar fi avut loc în 2019 când Claudiu Ingeaua a mers într-o altă casă de tip familial decât cea de care avea grijă și ar fi lovit un copil.

Cătălin Lupu, directorul suspendat al DGASPC: Am demarat o cercetare disciplinară și totodată am făcut sesizare la Poliție, noi ca instituție.

Comisia de disciplină a DGASPC a propus desfacerea contractului de muncă. Până la urmă, s-a ales doar cu salariul micșorat pe trei luni. Dosarul a ajuns la Parchet, iar angajatul DGASPC și-a recunoscut vina în fața procurorilor. Ba, mai mult, a cerut încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, astfel încât să primească o pedeapsă mai mică.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu: „În data de 09.07.2021 inculpatul a formulat cerere de încheiere a unui acord de recunoaștere a vinovăției, iar procurorul a admis în principiu cererea inculpatului, urmând a fi negociate felul pedepsei, limitele, precum și modalitatea de executare a acesteia”.

Reporter: Am rugat-o pe doamna director să vă cheme, camera merge, vă filmez, vă anunț acest lucru ca să știți.
Claudiu Ingeaua, angajat DASPC: Dar eu nu vă dau accept să mă filmați.
Reporter: Asta este decizia dumneavoastră, camera mea merge în continuare. Putem să avem o discuție legat de...
Claudiu Ingeaua: Legat... despre ce?
Reporter: De dosarele dumneavoastră.
Claudiu Ingeaua: Păi, ce treabă are una cu alta, instanța va hotărî, până atunci nu am nimic de spus.
Reporter: Într-unul dintre dosare, aveți acord de recunoaștere a vinovăției.
Claudiu Ingeaua: Nu cred.
Reporter: Cum nu credeți?
Claudiu Ingeaua: Vedem, să vedem ce spune instanța, eu așa...
Reporter: Păi, v-ați recunoscut vinovăția.
Claudiu Ingeaua: Vom vedea.
Reporter: Ați recunoscut că ați lovit acel copil.
Claudiu Ingeaua: Vom vedea.
Reporter: Ați lovit acel copil?
Claudiu Ingeaua: Nu.
Reporter: Și atunci de ce v-ați recunoscut vinovăția?
Claudiu Ingeaua: Vom vedea ce va spune instanța. Nu văd de ce mă filmați, chiar nu văd de ce mă filmați?
Reporter: Pentru că încercăm să lămurim și noi situația dumneavostră...
Claudiu Ingeaua: Bun, există purtător de cuvând care poate să vă dea detalii, deocamdată eu nu vă spun nimic pentru că nu am ce să vă spun.

După ce biciul a fost găsit în dulap, copiii și-au făcut curaj să mărturisească ce li se întâmpla

Al doilea dosar zace în sertarele Poliției încă din luna aprilie. În dulapul său a fost descoperit un bici, iar copiii și-au făcut curaj să mărturisească ce li se întâmpla.

Fată: Eu nu am spus la nimeni despre faptul că am fost lovită cu biciul, sau ceilalți colegi, ne era frică de domnul Ingeaua.

Băiat: Nu am spus nimănui că am fost lovit cu biciul de către Ingeaua Claudiu, deoarece îmi era teamă să nu dea în mine, pentru că am mai fost agresat fizic de către el cu pumnii și picioarele.

Reporter: Eu insist, pentru că dumneavostră lucrați într-o instituție publică, și acuzațiile care vi se aduc sunt foarte grave, de lovire a unui copil de care trebuia să aveți grijă.
Claudiu Ingeaua, angajat DASPC: Există legea care va spune dacă este e așa sau nu e așa.
Reporter: Mai aveți acel dosar cu biciul, vi s-a găsit un bici, copiii spun că i-ați lovit cu biciul.
Claudiu Ingeaua: Eu nu știu de așa ceva.
Reporter: Nu știți?
Claudiu Ingeaua: Nu, nici nu am fost informat de așa ceva.
Reporter: Păi, al doilea dosar de la Poliție, la ce se referă?
Claudiu Ingeaua: Păi, acum e prima oară când vă aud pe dumneavostră, eu nu știu de așa ceva.
Reporter: Nu există?
Claudiu Ingeaua: Eu nu știu de așa ceva.
Reporter: Nu știți, nu ați fost informat încă.
Claudiu Ingeaua: Nu, eu nu știu, acum vă aud pe dumneavostră.”

Valentina Șchiopu, șef Birou juridic: S-a presupus faptul că biciul a fost folosit împotriva copiilor.

Sorina Neacșu, director adjunct, Direcția juridică: Concluziile comisiei de cercetare disciplinară în cel de-al doilea caz este acela de a se aduce la cunoștință și de a se face plângere penală către organele abilitate pentru a sesiza abuzul asupra minorului.

După cercetarea disciplinară, angajatul este promovat șef

Partea cu adevărat revoltătoare abia acum urmează. În vara acestui an, directorul DGASPC Giurgiu este detașat pe o altă funcție în urma unei cercetări disciplinare pe care o consideră neîntemeiată. În locul său, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, o numește, tot prin detașare, pe Daniela Ruse, o angajată a Consiliului Județean la Direcția Resurse Umane. După ce își preia noua funcție, aceasta îl promovează pe Claudiu Ingeaua șef al Birolui Administrativ al DGASPC.

Daniela Ruse, director detașat al DGASPC Giurgiu: Are în coordonare echipa de șoferi și cele două femei de serviciu, atât. Deci, nu are contact cu nimeni decât..., a și mai merge cu colegii mei dacă au ceva de reparat, cu echipa mobilă, m-ați înțeles, dar să mai aibă o legătură directă cu beneficiarii noștri, nu.
Reporter: Dar e șef de servicu, doamnă.
Daniela Ruse: Așa. Ce aș putea să îi fac?
Reporter: E o promovare, cumva.
Daniela Ruse: Este temporară. Ca să văd care este comortamentul unui om, trebuie să văd cum lucrează.
Reporter: Dumneavostră îi studiați comportamentul acum?
Daniela Ruse: Nu, nu, eu am nevoie de oameni, aici nu am personal. Având nevoie de personal, nu cred că s-a întâmplat nimic grav, îi expiră perioada de 60 de zile.
Reporter: Doamnă, să lovești un copil de care trebuie să ai grijă, nu este un lucru grav?
Daniela Ruse: Este foarte grav.
Reporter: Păi atunci?
Daniela Ruse: D
ar de ce nu s-au luat măsurile atunci?

Discuția noastră cu Claudiu Ingeaua a avut loc în biroul directoarei. Apoi, am ieșit după dânsul pe holurile instituției. Când am revenit, Daniela Ruse nu mai era așa convinsă că promovarea domnului Ingeaua a fost un lucru bun. A susținut că știa doar de primul dosar, nu și de cel cu biciul pentru că nimeni din cadrul Direcției pe care o conduce nu i-ar fi spus.

Daniela Ruse, director detașat al DGASPC Giurgiu: Sunt total dezamăgită de această situație și de tot ce s-a întâmplat. Sunt tristă și de comportamentul colegilor mei, și de tot ce se întâmplă aici. Vă spun că voi face o cercetare amănunțită, îmi asum absolut toate deciziile. Nu mi se pare normal să știu ulterior, după ce am o discuție cu televiziunea, să știu de amploarea acestei situații.

În România, numărul real al abuzurilor săvârșite de către angajații statului asupra copiilor instituționalizați nu este cunoscut

Reporter: Doamna Ruse, de ce nu ați știut până acum? Adică, e o întrebare firească pe care v-o adresez. Adică, e o instituție pe care o conduceți.
Daniela Ruse: Da, dar nu știu foarte multe lucruri.
Reporter: Asta nu e prea bine.
Daniela Ruse: Nu e bine, dar dumneavostră încă nu conștientizați care este poziția mea aici.

Și mai dramatic este că, în România, numărul real al abuzurilor săvârșite de către angajații statului asupra copiilor instituționalizați nu este cunoscut. Potivit unui raport al Autoritatății Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, până la jumătatea acestui an au fost raportate 88 de cazuri de agresiune, fără a se preciza însă cine a fost agresorul. Cu siguranță, numărul este mai mare. Și asta pentru că, de frică, mulți dintre minori țin sub tăcere abuzurile la care sunt supuși.

Georgiana Pascu, președinte Centrul de Resurse Juridice: Nu sunt crezuți de cele mai multe ori... Nu au exercițiul plângerii... Ei știu că nu au pe altcineva care să îi apere.
Reporter: Și ce fac? Acceptă abuzul.
Georgiana Pascu: Acceptă abuzul. O persoană care nu poate să părăsească acel loc atunci când dorește și nu are acces la telefon să se plângă, nu știe unde să facă, să scrie o reclamație și cum, este foarte puțin probabil să se plângă pentru că știe că nu are alt adăpost, nu are pe altcineva care să-i poarte de grijă.

Dincolo de toate acuzațiile, a mărturiilor copiilor, a probelor administrate de procurori, chiar și a acordului de recunoaștere a vinovăției, până la o decizie definitivă a Instanței, Claudiu Ingeaua beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Banner Aquatique kids 1280 x 720 px_nov_2024
(P) Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...