Viața copiilor supradotați în România. Marginalizați de societate, ajung să sufere de depresie, anxietate și alienare
Trăim în țara tuturor paradoxurilor. În vreme ce 200.000 de elevi români sunt analfabeți funcțional, avem tot atâția copii supradotați, aproape 10% din numărul total de elevi. Mici genii cărora, dacă le-ar fi pus în valoare coeficientul de inteligență uriaș, ar putea să schimbe ceva în țară.
România are aproximativ 200.000 de copii supradotaţi. Minţi sclipitoare, dar invizibile pentru autorităţi. Doar 1% dintre ei trec printr-un program educaţional special dedicat nevoilor lor. Legea tinerilor supradotaţi, care i-ar ajuta să-şi valorifice inteligenţa, nu este pusă în aplicare, de mai bine de 10 ani de la adoptarea ei. Cum am ajuns să pierdem ce avem mai de preţ pentru viitorul ţării?
„Copiii supradotați se nasc, nu sunt creați. Ce interesant. Sunt curioasă, câți dintre voi ați mai auzit această afirmație până acuma... Mâna sus! Mulțumesc. Eu nu am mai auzit, eu confirm această afirmație. Numele meu este Diana Petre, am 9 ani și sunt un copil supradotat. Sunt convinsă de asta și o spun de fiecare dată când am ocazia”.
Statul este însă total dezinteresat de subiect și așteaptă ca părinții și ONG-urile să se ocupe de mințile sclipitoare. Legea privind educația tinerilor supradotați, capabili de performanță înaltă, votată în unanimitate și publicată în Monitorul Oficial a intrat în vigoare încă din februarie 2007, fără ca să fie vreodată respectată. Pur și simplu, copiii excepționali au drepturi numai pe hârtie de mai bine de zece ani.
Vladimir Alexandru Dragomir: În 2008, aveam 9 ani și nu am auzit de legea asta până să mi se ofere oportunitatea să vorbesc aici. În general, pot să spun că este genul de lege făcută mai degrabă de umplutură. Nu e făcută cu foarte mult suflet, nu pune atenție pe detalii și ratează puncte destul de importante și vitale pentru contextul care vrea să îl aplice.
Ștefan Gramatovici, olimpic internațional la matematică: Fac performanță pentru că în asta văd viitorul meu. Că nu sunt apreciat de stat sunt o grămadă de alte persoane care mă apreciază pentru chestia asta și în care eu îmi găsesc satisfacția aceasta a aprecierii. M-am obișnuit să nu mă aștept de la stat la nimic și dacă mă mai ajută din când în când să fiu fericit pentru asta!
Paradoxal pentru o țară cu un sistem de educație neperformant, elevii supradotați sunt marginalizați de colegi sau de profesori, neînțeleși în mediul lor social și respinși tocmai pentru că au un coeficient de inteligență ridicat. Cei mai mulți dintre ei se pierd, an de an, și ajung să nu-și găsească locul în societate, să sufere de depresie, anxietate și alienare.
Bianca, copil supradotat: Copiii operează cu fapte logice, rezolva probleme complicate de matematică, din păcate, nu știu să-și rezolve conflictele emoționale. Nu știu să-și trăiască emoțiile, sentimentele, să și le exprime, și se întreabă apoi de ce nu sunt înțeleși și nu evoluează. Vorbim aici despre copiii supradotați, copii speciali care au nevoie de suport special.
Vladimir: Foarte mulți din oamenii ăștia, inclusiv eu, devenim un pic antisociali. Devenim mult mai reci, mult mai defensivi, ne enervăm mult mai ușor. Tocmai pentru a contracara sensibilitatea aia de care s-a abuzat la un moment dat în viață noastră.
Studiile arată că 97% dintre tinerii supradotați își pierd potențialul tocmai pentru că nu au parte de o educație pe măsură calităților lor.
Monica Gheorghiu, project manager Gifted Education: „Da, sunt oameni... s-au văzut profesori universitari cerșetori și așa mai departe. S-au văzut situații că atunci când au dat de un eveniment major în viață, nu au făcut față, nu au știut cum să abordeze acea situație”.
Andreea Olteanu, psihoterapeut: „Ce avem nevoie noi în România este o curriculă diferențiată sau clase speciale pentru ei. Să îi înțelegem, în primul rând să îi identificăm, să creăm clase pentru copii supradotați, cu profesori dedicați”.
Vladimir: Ce reprezintă inteligența mea sunt lucruri pe care sunt capabil să fac. Pot să înțeleg anumite lucruri, am o inteligență spațială foarte dezvoltată, pot să mă orientez în spațiu, pot să înțeleg lucruri, să mă uit la un om și din prima să îmi dau seama de majoritatea lucrurilor despre el, să mă adaptez în diferite situații.
Monica Gheorghiu, project manager Gifted Education: „E ca și când, dacă vrei să ai o floare care vine din Hawaii și vrei să o ții în România, chiar trebuie să te interesezi cum să poți să menții acea floare în condițiile Romaniei”.
Vladimir Alexandru Dragomir are 20 de ani și este din Galați. La 15 ani ajunsese în pragul depresiei, fapt pentru care a ajuns la psiholog. Acolo avea să afle că are un IQ de 140. Deși primele semne au apărut la grădiniță, tânărul este unul dintre cei mulți care nu au avut șansă să își dezvolte potențialul de la vârste mici. A fost obligat să se descurce singur într-o societate care parcă mai degrabă pune în umbră creierele geniale, decât să le cultive. Experiența l-a ajutat pe Vladimir să își dea seama ce înseamnă să fii un copil supradotat în România.
Vladimir: Să ai de-a face foarte mult cu profesori și colegi care nu te înțeleg, care consideră că tu ești doar diferit, cu nimic superior și în același timp să te confrunți cu problemele sistemului educațional.
În copilărie, Vladimir a simțit răutatea colegilor, care nu îl înțelegeau.
Vladimir: De foarte multe ori chiar am fost chinuit de alți colegi de-ai mei, pentru că eu eram un copil mult mai sensibil, mult mai politicos, fapt care vine la pachet cu inteligență ridicată și ei vedeau în asta faptul că sunt o persoană vulnerabilă. Se luau de mine, mă amenințau în anumite feluri...
A avut însă și profesori care nu au știut să îi pună în valoare inteligența.
Vladimir: Profesorii care sunt câteodată leneși, nu vor să facă altceva cu tine decât să îți dea o materie în față și tu să trebuiască să o memorezi.
Vladimir a studiat un an la Facultatea de Limbi Străine, dar a renunțat. Nu se regăsea în ceea ce a găsit acolo. Acum s-a înscris la Psihologie, din dorința ca pe viitor să-i poată ajuta pe cei ca el.
Vladimir: Mai departe în viață mi-e greu să spun ce-mi doresc, știu că vreau să lucrez cu oameni, știu că sunt foarte pasionat de artă, în special de jocurile video, pe care le consider arta supremă. Știu că poți să faci o schimbare prin artă, să influențezi oamenii, și folosind și psihologia și arta în același moment, chiar poți să faci o schimbare în anumiți oameni.
Pe lângă desen și jocurile video, lui Vladimir îi place să scrie, să cânte la pian și să meargă cu bicicletă. Se consideră introvertit și preferă să stea în casă, cu pisica lui, decât să iasă prin cluburi. În urmă cu un an, a devenit membru MENSA, fapt care îi atestă inteligența superioară.
Vladimir: În principiu, lumea are tendința să se uite la mine ca fiind arogant, pe baza faptului că acum sunt conștient de inteligența mea. Și nu o ascund... ar fi și puțin dubios să o ascund. Și lumea mă consideră că fiind arogant, sunt geloși în momentul în care eu vin și le spun ceva, au impresia că eu îi critic, eu îi atac. Și nu este chiar cea mai ok reacție.
Inteligența superioară este de multe ori o povară.
Vladimir: Foarte mulți din oamenii ăștia, inclusiv eu, devenim un pic antisociali. Devenim mult mai reci, mult mai defensivi, ne enervăm mult mai ușor. Tocmai pentru a contracara sensibilitatea aia de care s-a abuzat la un moment dat în viața noastră.
Andreea Olteanu, psihoterapeut: „Au o tendință extraordinară către armonie. Armonia îi liniștește și îi ajută foarte mult. Tot ceea ce este dizarmonic îi rănește și atunci se închid în sine. Și evită contactul cu persoanele și cu mediile dizarmonice”.
Florin Alexandru, trainer Inteligenţă Emoţională: „Putem avea un IQ foarte foarte mare, dar dacă nu trăim în armonie cu noi și nu ne înțelegem emoțiile și ceea ce suntem noi, nu avem cum să exprimăm acel potențial și acea inteligență”.
IQ-ul de geniu, înnăscut sau dobândit?
Este coeficientul de inteligență înnăscut sau dobândit? De ce unii se nasc cu o minte genială și alții abia dacă reușesc să treacă stradă? Ce este „geniul” și cum apare ?
Andreea Olteanu, psihoterapeut: „Un copil cu abilități înalte este un copil care are o zestre genetică foarte bogată și asta se vede foarte mult la nivelul structurii cerebrale, la nivelul legăturilor neuronale și la nivelul dendritelor”.
Adelina Petre, copil supradotat: Sunt curioasă, ştiţi prin ce se aseamănă un jucător de tenis, un public speaker şi un cântăreţ la chitară? Mulţumesc pentru răspunsuri! Prin puterea lor de a se concentra în ceea ce fac în acel moment.
Adelina şi Diana sunt două surori care au o pasiune mai puţin obişnuită: public speaking.
Diana Petre: S-a întâmplat să mă încurc, dar de obicei trec peste, spun că nu s-a întâmplat nimic şi dacă se întâmplă să uit, improvizez pe moment. Fac joculeţe cu publicul, fac mişto de mine. Că ce uitucă sunt... Chestiile astea, publicul chiar le apreciază.
Ștefan Enescu, olimpic la matematică și informatică: Acestea sunt medaliile mele, dar mă rog nu sunt toate de la matematică și informatică, această este medalia de aur de la informatică, la care țin eu cel mai mult!
Ștefan Enescu este unul dintre olimpicii României. A câștigat numeroase medalii la concursurile internaționale de matematică și informatică.
Miruna Enescu, mama lui Ștefan: „Ștefan a mers la concursuri de când era în clasa 1, erau Smart, Cangurul, Arhimede și el a văzut: dacă mă pregătesc, am rezultate și a făcut legătură asta, și acum știe că dacă vrea să aibă rezultate la olimpiada trebuie să se pregătească”.
Ștefan Enescu: Eu nu mă văd neapărat ca un copil genial, cu puteri supranaturale... Da, sunt poate puțin mai talentat, dar am lucrat și ...iese!
Numărul mic de centre speciale, lipsa celor finanțate de la bugetul de stat și dezinteresul autorităților sunt piedici majore care nu le permit copiilor cu inteligență superioară să se împlinească. Unii reușesc, alții nu. Marc Angelescu este unul din cazurile fericite. La doar 10 ani, își manifestă inteligență în multe domenii și dă semne că va avea un viitor de om mare.
Marc Angelescu: Nu eram foarte atent în timpul lecțiilor, pentru că eu mă cam plictiseam. Pentru că făceam recapitulare de vreo 10 ori pe săptămâna pentru un singur lucru. Pentru că ceilalți nu înțelegeau. Și de asta m-am cam plictisit, dar pentru că aveam un profesor foarte înțelegător, mi-a dat niște idei. Și eu am ales, sau să-mi fac uneori temele, când... de exemplu după teste.
Oamenii obișnuiți au un IQ care se învârte în jurul valorii de 100. Un IQ de la 120 în sus definește o inteligență superioară. La peste 145 putem vorbi de supradotare intelectuală, iar un scor de peste 185 este rezervat doar geniilor.
Marc are un IQ de 156. Și-a însușit operațiile matematice în timp record, învață patru limbi străine simultan și face performanță în orice activitate se implică: intelectuală, artistică sau sportivă.
Mama lui Marc: „A fost un copil bun întotdeauna și nu a creat în niciun fel probleme. Dar simțeam că e altfel, pur și simplu. Și faptul că la 3 ani mă întreba cum reușește Doamne-Doamne să ne vadă pe toți odată. El s-a pus pe burtă în pat să își vadă toate jucăriile. Dar sunt jucării în spate și Doamne-Doamne cum ne vede pe toți?”
La vârsta de 8 ani, Marc a devenit membru al MENSA din Marea Britanie, cea mai mare asociație mondială a copiilor și tinerilor gifted. Conducerea MENSA România nu l-a primit la testare, deoarece era prea mic. Marc, prin abilitățile sale ieșite din comun, a reușit să câștige un concurs de chitară, după numai două zile de pregătire și a învățat să facă autoportrete că un veritabil Picasso, după numai patru zile de când s-a apucat de pictat.
Marc: Da, acesta l-am făcut în prima zi de curs, care l-am făcut în oglindă. De asta nu este ca această poză. Și acesta e făcut în ultima zi, care l-am lucrat după poză. A patra.... Da, am făcut cu emisfera dreapta care te deschide și care, din câte am int... nu mai ești stresat de nimic. Nu mai ții cont de nimic care a trecut, ții cont numai de prezent. Și e foarte ușor să lucrezi, când ești conectat la emisfera dreapta. Și asta ne-a învățat pe noi să ne deschidem, și să facem acest desen în 4 zile.
Merge la campionate de polo, joacă tenis, schiaza și se dă cu placă pe apă. Vorbește engleză și limba greacă, fără probleme.
Marc: Sunt foarte fericit că ne îndreptăm spre finală campionatului național de copii, categoria 12-13 ani și sunt fericit că m-am reîntâlnit cu echipa și ne pregăteam să urcăm în tren.
Andrei Mateiași, antrenor polo: „El are 10 ani, drumul lui către performanță a început mult mai devreme decât alți copii, joacă anul acesta la categoria de 12-13 ani, e mai mult o încurajare către drumul lui spre performanță, atât din partea lui, din partea colegilor, cât și din partea mea. Deci colegii l-au acceptat foarte bine”.
Conform studiilor, copiii supradotați sunt introverti, inadaptați și izolați. Își fac prieteni greu și detestă activitățile în echipa. Marc este diferit. Se integrează extrem de ușor în orice grup și își face ușor prieteni. Învață la o școală de stat, iar cu colegii se înțelege foarte bine. Într-o lume în care micile genii sunt mai degrabă izolate decât acceptate, el merge înainte, cu răbdare și inteligenţă şi crede că orice copil poate fi că el.
Marc: Păi m-am născut cu acest IQ și mama și tată m-au educat, s-au interesat și până la urmă a ieșit în evidență acest IQ. Că poate majoritatea copiilor poate au un IQ peste, dar dacă părințîi sau alți profesori nu reușesc să îi îndrume spre calea potrivită, până la urmă nu prea..nu prea se realizează.
Florin Alexandru: „E un copil genial, eu am fost uimit de cât de repede învață”.
Legea tinerilor supradotați, neaplicată de 10 ani
Au trecut mai bine de 10 ani de când Parlamentul a adoptat legea 17/2007 care ar trebui să îi ajute pe copiii supradotați. Monica Gheorghiu este fondatoarea organizației Gifted Education și până astăzi a trimis nenumărate memorii către Guvernul României, Ministerul Educației Naționale, ministerul Muncii, Familiei și către Administrația Prezidențială. Fără niciun răspuns. Astăzi are și o explicație pentru lipsa totală de interes a politicienilor pentru descoperirea și folosirea materiei cenușîi a țării.
Monica Gheorghiu: „Statul nu respectă legea pentru că nu el a promovat-o. Legea 17 a fost promovată de noi, că ONG, și atunci statul nu a îmbrățișat legea, statul ... Ea a trecut tacit prin senat. Asta înseamnă că nici nu s-au prezentat la vot”.
Legea 17/2007 prevede identificarea copiilor cu abilități înalte, un curriculum diferențiat gândit anume pentru ei, personal autorizat special pregătit dar și înființarea unor centre de educație diferențiată, coordonate de Ministerul Educației și unde orice copil supradotat să fie integrat, în mod gratuit. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat și nu se întâmplă.
Vladimir: Legat de procesul de selectare, nu menționează cum ajung copiii să între în acel proces. Dacă este ceva universal aplicabil pentru toți copiii din școli. Spre exemplu, fiecare copil în parte va fi luat și trecut printr-o serie de teste... Mai departe, legat de profesorii și personalul unitățîi, nu este menționat felul în care vor fi selectați acești profesori.
Monica Gheorghiu: „Nu este cunoscută la nivel statal de cei care ar fi jobul lor, ar fi muncă lor să cunoască legislația în domeniul educației. Iar declarațiile cum că această lege nu este de datoria statului, este că și cum ai spune: trăiesc într-un stat și nu cunosc legile, dar sunt bine plătit că funcționar. Ceea ce este o aberație”.
Unii părinți se lovesesc de prejudecățile profesorilor față de copiii supradotați. Andreea David, mama un copil cu un IQ de 138, povesteşte cum fiul ei a fost agresat la școală, chiar de către dascălii care ar trebui să aibă grijă de elevi.
Andreea David: „Prima învățătoare de renume, în momentul în care i-am dus raportul testării mi-a spus: Doamnă, sunt prostii. Copilul nu știe să scrie și să citească. A două mi-a spus: Doamnă, citiți prea mult. Dacă aș testa toți copiii din clasă, toți ar avea IQ-ul foarte mare”.
În urmă cu aproape doi ani, Andreea şi-a dus copilul la o şcoală privată din București în speranţa că acolo va găși profesori cu vocaţie. Băiatul a fost însă agresat fizic de profesoară de muzică, care în final a primit un avertisment scris.
Andreea David: „În momentul în care l-a prins de mână și-a înfipt unghiile în mâna lui. Am depus plângere la poliție. Atât directorul, cât și profesoară au negat că s-ar fi întâmplat ceva”.
Monica Gheorghiu se ocupă de unul dintre puținele centre destinate copiilor super-inteligenți din România. Cei care vin aici, se implică în jocuri de echipa, învață să comunice eficient și își dezvoltă inteligență emoțională. Toate acestea pentru a deveni adulți adaptați și capabili să-și pună în valoare inteligență pe cont propriu.
Monica Gheorghiu: „Da, oriunde în lume unde acești copii își găsesc un loc, fie validați, să se simtă integrați, să se simtă apreciați, să se simtă recunoscuți, valorificați. Oriunde se întâmplă acest lucru în lume, acești copii pot să aducă un plus valoare acolo unde se află. În orice echipa, în orice școală, în orice comunitate, ei pot să aducă și rezultate”.
Dacă ar avea putere, copiii supradotați știu ce ar schimbă în sistemul de învățămînt.
Ania, 14 ani: Cred că i-aș lasă pe copii să aleagă materiile pe care vor să le învețe, pentru că e destul de inutil să înveți un copil muzică, dacă ori nu are talent ori nu își dorește, pur și simplu.
Natalia, 12 ani: Eu probabil că aș da puține teme, nu de tot teme, doar puține teme, deoarece unii copii nu și le fac, sau și le fac în grabă și nu prea le pasă deloc, că vor să facă alte chestii, să stea cu prietenii la mall sau să se ducă la film și eu aș da mai puține teme, că ei să le facă bine și complete.
Horia Mania, olimpic la matematică și student la Princeton: Sunt perfect de acord că trebuie să reformăm multe lucruri în sistemul de învățământ românesc, dar tot timpul dacă îl blamăm și scoatem la iveală numai lucrurile rele atunci acestea se pot amplifica din simplul motiv că descurajăm elevii și cred că optimismul ar ajută.
În urmă cu trei ani, centrul Gifted Education a organizat conferința KIDx. Un manifest al copiilor supradotați, care au avut ocazia să-și spună oful: faptul că societatea nu înțelege ce este și ce abilități are un copil cu o inteligență superioră.
Diana: România are nevoie de noi, România are nevoie de performanța noastră!
Copiii supradotați sunt adevărate comori pentru societate. Prin mințile lor nevalorificate, România pierde o șansă reală de dezvoltare.
Monica Gheorghiu: „Sunt copii care au devenit, în India, chirurgi la 14 ani, în Lituania, parlamentul este format, majoritatea, de absolvenți de universități străine, superioare... doctoranzi, majoritatea parlamentarilor. Și sunt tineri. Toate lucrurile astea înseamnă un ajutor pe care societatea îl primește”.
Andreea Olteanu, psihoterapeut: „Toți tinerii harnici din România și capabili au plecat în străintate. Sunt mult mai bine plătiți. Dar societatea, nu numai România, lumea întreagă pierde atunci când nu îi ajutăm și nu îi susținem să crească astfel încât ei la rândul lor să ofere societățîi ceea ce este nevoie”.
Dacă statul nu îi ajută, părinții pot apela totuși la investitorii privați. O soluție ce ar putea fi eficientă, dacă ar fi mai bine promovată și asumată de cei ce își permit să investească în educație.
Monica Gheorghiu: „La nivel social există sume foarte importante care pot fi accesate de către părinți prin corporațiile care au sume deductibile din impozitul pe profit. La nivelul țării sunt vreo 400 de milioane de euro care nu sunt utilizați anual... Cu jumătate de miliard de euro, eu cred că am zbârnâi”.
Mulți dintre copiii supradotați își caută un rost pe măsură inteligenței lor, în alte țări. Acolo unde găsesc apreciere și se pot dezvolta. Dovadă rămâne exodul miilor de creiere care pleacă din România, aproximativ 50.000 în fiecare an. Atât Marc, cât și Vladimir, doi copii din generații diferite, dar cu același potențial de geniu, au gânduri similare pentru viitorul lor. Un viitor departe de statul român, indiferent la nevoile lor și axat în mod special pe promovarea non-valorilor.
Marc: Păi din câte am văzut, copiii supradotați nu mai stau în țară. Se duc în străintate, unde chiar sunt puși în valoare... Pe la 18 ani, nu vreau mai devreme. Vreau să... mi-ar plăcea să schimb ceva în învățământ cu copiii supradotați, dar până la urmă m-aș gândi să plec.
Vladimir: Am planuri la master, mi-ar plăcea să îl fac în străinătate sau măcar să plec cu Erasmus, nu neapărat că m-aș duce acolo, ci pentru că aș scăpa de România..
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
