Viaţa lui Gheorghe Ene este ca un scenariu de film. Înrolat la 22 de ani, scapă din măcelul de la Oarba de Mureş şi ajunge cu armata română până în Cehoslovacia. Acolo este luat prizonier de nemţi şi mutat dintr-un lagăr în altul până a ajuns la Dachau. O umbră între miile de oameni încolonaţi ce străbăteau pe jos Cehia, Polonia, Germania.
„Cât puteai să mergi, mergeai. Când nu, cădeai jos. Dacă mai găseai câte un suflet mai bun te mai lua de braţ, mai mergeai cu el. Mai lua doi inşi când nu mai putea, dacă nu mai putea acolo te lasă. Apoi ce se întâmpla, nu mai ştim, fie că îl omora, ca aşa viu nu îl lăsa”, spune Gheorghe Ene.
A văzut camere de gazare şi cum ard trupurile colegilor lui. Se gândea ca aceeaşi soartă o va avea şi el. A scăpat însă.
„Eram la mâna lor. Totuşi Dumnezeu a avut grijă de mine şi am scăpat din toate”, adaugă bătrânul.
Cea mai fericită zi din viaţa lui a fost aceea în care în lagăr au ajuns aliaţii. Era prima zi din noua lui viaţă. 9 martie 1945.
„Atunci am zis că noi am fost morţi şi atunci am înviat. Atunci eram atât de vesel”, își amintește supraviețuitorul.
Au trecut 70 de ani de atunci. Gheorghe Ene are 92 de ani şi spune că este sănătos tun. Doar 3 copii mai trăiesc, dar are 13 nepoţi şi 15 strănepoţi. Răspândiţi peste tot în lume.
„Este în vârstă, se ține destul de bine. De exemplu, dacă e să mergem pe deal, undeva, mă țin după el, dar obosesc”, spune nepotul lui Constantin Ene.
În lagărul de la Dachau au fost aduşi aproximativ 200.000 de oameni din 30 de ţări, iar din datele oficiale reiese că peste 35 de mii şi-au găsit sfârşitul acolo. Însă istoricii spun că numărul victimelor este mult mai mare.