FOTO. „Sunt o bilă pe masa de biliard”- cum se vede viaţa după o călătorie de 4.000 de km cu caiacul şi un jurnal de bord pe Facebook

Data publicării: 05.02.2014 09:55

De când a plecat din Giurgiu și până a ajuns în Veneția au trecut șapte luni.

„Copaci defilează pe lângă mine, iar eu sunt cu caiacul pe apă. Vâslesc. Nu știu de ce, dar consider că e important. În principiu cam știu ce fac, dar creierul refuză să accepte. Cu mintea paralizată de frică, buimac și bulversat, e pentru prima oară când mă gândesc la ceea ce chiar fac”, a scris călătorul despre ziua plecării în cartea pe care a început-o la întoarcerea în România.

Lucian a plecat atunci spre ape agitate, valuri puternice, vânturi iuți și soare dogoritor, dar și mări limpezi, țestoase uriașe și peisaje de neuitat.

Anaconda, un caiac de 5,80 de metri lungime și 58 de centimetri lățime, i-a fost alături la bine și la rău. Au înfruntat împreună valurile, dar au admirat și soarele în cele mai frumoase ipostaze ale sale.

„Sunt un neadaptat, un introvertit, un veșnic nemulțumit, o fire complicată. Nu am niciun prieten, în afară de soția mea, și asta pentru că reușește, nu știu cum, să mă suporte. Sunt în esență un eșec social. Nu mă văitați, mă simt bine în pielea mea”, posta acesta, la începutul călătoriei, pe pagina de Facebook unde ținea un jurnal de bord.

După șapte luni, Lucian spune că este același om, dar care și-a dat seama că există o lume nouă lui, care așteaptă să fie descoperită.

„Sunt o bilă pe o masă de biliard. Fără impulsul dat de alte bile, fără ciocnirile de altele, nu mi-aş cunoaşte scopul pe masa de joc, probabil nici necesitatea pe acesta masă; iar singur fiind, jocul nu are cum exista. A trebuit să parcurg 4000 km pentru a înţelege asta”, a recunoscut acesta la întoarcere în țara natală.

Schimbarea lui s-a produs grație oamenilor pe care i-a cunoscut în localitățile în care a campat, dar mai ales a celor care i-au urmărit jurnalul de bord postat pe Facebook. Toată lumea l-a încurajat, i-a citit poveștile cu interes, iar prin like-urile și comentariile primite, Lucian a primit confirmările de care avea nevoie.

„Tu ești cel care ne-a unit în jurul tău și ne-ai făcut să fim așa de călduroși și deschiși față de tine. Ești o persoană cu un caracter remarcabil”, i-a scris un bărbat.

„Ești un om cald cu cei din jur, dar prea dur cu tine. Nemulțumit și dur”, a comentat altcineva pe Facebook.

După 16 zile în care Lucian a stat departe de prietenii săi virtuali, acesta a postat în rețeaua de socializare: „SALUTAREEE!!! Vă salut și vă iubesc pe toți! Mult mi-ați lipsit!”.

La întoarcerea în țară, acesta a recunoscut că dintotdeauna a fost solitar, însă în călătoria de șapte luni a descoperit oamenii și a înțeles ce înseamnă singurătatea abia atunci când a început să doară.

„Primele semne au fost încă din ţară, în Mangalia. Acolo am cunoscut un grup de prieteni care m-au găzduit şi m-au ajutat să-mi repar barca hârjâită de maluri. Ciudate sentimente m-au cuprins când am plecat, de parcă o parte din sufletul meu ar fi rămas acolo, alături de ei. Mult mai acut, am avut aceleaşi sentimente când m-am despărţit de românii din Salonic. Eram cam pe la jumătatea drumului şi deja gustasem singurătatea din plin. Dar cel mai puternic, această legătură cu oamenii de lângă mine, am avut-o în Gravia, Grecia. Grecii sunt oameni sociabili, deschişi, veseli, comunicativi. Şocul a venit însă când a trebuit să plec; cumva simţeam că aparţin acelor locuri, de parcă acolo m-aş fi născut. Oamenii aceea deveniseră prietenii mei. Adevărata criză a apărut însă la vreo două zile de la plecare. Mă simţeam rupt, dezrădăcinat, parcă nimic nu mai avea vreun sens. A fost cea mai puternică criză pe care am avut-o în timpul călătoriei mele. Mi-au trebuit vreo două săptămâni pentru a-mi reveni”, a mărturisit acesta.