NEbunul-simț față de monumentele istorice. „Băi, știi unde am scris eu c-o iubesc? Pe Sfinx, mă!”

Data actualizării: Data publicării:
sfinx bucegi

Respectul pentru lucrurile care nu ne aparțin dispare pe zi ce trece, fie că ne referim la bănci rupte în parc, inimioare scrijelite pe copaci sau declarații de dragoste scrise cu graffiti pe geamurile tramvaielor. Vă întrebați până unde poate duce teribilismul și cât de mare este nebunul-simț față de monumente și clădiri de patrimoniu? În luna august, de exemplu, un turist a fost filmat în timp ce desena pe Sfinx, în Bucegi. Despre vandalism în toate formele lui vorbim astăzi într-un nou episod din campania "România NEbunului-simț".

Gelu Duminică, sociolog: Te duci și scrijelești acolo Vasilica + Ioana egal Love. Nu oricine ajunge acolo. Băi, știi unde am scris eu c-o iubesc? Pe Babele, mă, și pe Sfinx. Lucrurile astea arată de fapt o limitare pe care noi o avem și dorința de a ajunge acolo unde ceilalți nu au ajuns, din considerentul că așa demontrăm cât de tari suntem noi.

În 2004 se construia în București Memorialul Renașterii, un monument dedicat victimelor Revoluției de la 1989. Astăzi, 15 ani mai târziu, monumentul este plin de semnături făcute cu grafitti, declarații de dragoste și, din loc în loc, câteva bucăți de bandă scotch.

Teodora Iacob: La modul general, care ar putea fi cauzele vandalismului?

Gelu Duminică, sociolog: De multe ori, teribilismul și dorința de a fi cineva, de a fi șmecher. Uite, îmi venea un cuvânt așa mai intelectual, de a epata, dar totuși, hai să o luăm cu ceea ce gândește cel care simte nevoia să-și lase urma pe ceva ce se vede, unde să vadă lumea cât de șmecher este el.

Teodora Iacob: Acest bust, construit în 1923, este al medicului Haralambie Botescu, un doctor care a murit în timpul primului război mondial, îngrijindu-i pe bolnavi în aceea vreme. Pe bust există un text explicativ: mort făcându-și datoria în combaterea epidemiilor marelui război. Însă putem vedea cu ochiul liber că fapta sa eroică este acum umbrită de tot felul de desene.

Gelu Duminică, sociolog: La Galați, spre exemplu, la mine, există statuia lui Eminescu chiar în parcul Eminescu care, în fiecare an, în jurul datei de 15 ianuarie, rămâne fără de mână. În fiecare an. Ce-o face omul ăla cu făclia din mâna statuii doar Dumnezeu știe.

Șmecheria asta are forme nebănuite și forme care țin de mentalul colectiv: sunt șmecher, nu mă prinde. Sunt șmecher, pun marca acolo. Sunt șmecher că fac pictura altfel decât alții. Sunt șmecher că am făcut un grafitti mai mare decât celălalt. Și pentru că șmecheria asta e confundată cu putința de a face ce vrei, când vrei, unde vrei și ce fel vrei.

Până unde poate duce teribilismul

Teodora Iacob: Vedem tot mai des în București asfel de desene, semnături, mesaje. Știu că aveți și un proiect prin care încercați să explicați oamenilor de ce nu e bine să facă acest lucru, pe clădiri de patrimoniu mai ales.

Anda Becuț Marinescu, sociolog: Noi am demarat anul trecut un proiect care se numește Patrimoniu 100, Parimoniu pentru următorul secol. Am constat că aproximativ 50% dintre tineri nu știu ce înseamnă un obiectiv de patrimoniu. La fel, 50% dintre cei care practică aceste desene grafitti pe clădiri consideră că o clădire veche e foarte bună pentru a-și exprima simțul artistic, pentru a-și transmite mesajele, pentru că grafitti este un limbaj.

Teodora Iacob: Suntem pe strada Gabroveni, în centru istoric al Capitalei și aici aceeași situație: grafitti pe o clădire de patrimoniu. Despre ce clădire este vorba?

Anda Becuț Marinescu, sociolog: Numele străzii provine de la negustorii și producătorii de cuțite din orașul Gabrovo, din Bulgaria, clădirile au aparținut acestor negustori. Sunt construite la sfârșitul secolului XIX. Sunt o parte din istoria acestui oraș și ar trebui păstrate, conservate, restaurate.

Teodora Iacob: În acest caz văd că avem plăcuță monument istoric, dar iată că nu i-a oprit pe cei care au vrut să se exprime.

Declarații de dragoste pe statui și clădiri

Anda Becuț Marinescu, sociolog: Aceasta este clădirea băncii de comerț exterior. Este cunoscut ca blocul Rosenthal, după numele magazinului de porțelanuri care își avea sediul la parterul blocului.Chiar în perioada lucrărilor, graferii au simțit nevoia să deseneze pe această pânză protectoare. Și ce poate să însemne acest lucru? Probabil n-o să scape de desenele grafitti nici după renovare.

Teodora Iacob: Sunt mai multe tipuri de vandalism. Ei ce mesaj vor să transmită?

Gelu Duminică, sociolog: Vorbim de teribilism, huliganism de foarte multe ori, care se încadrează la o anomie care ține de o infracțiune majoră de drept comun.

Foarte rar se vandalizează lucrurile care sunt în apropierea zonei de domiciliu. Banca din fața blocului foarte rar o distrug, pentru simplul motiv că mâine o să stau tot pe ea. Aia e mai a mea decât banca din parc. Ține un pic de educația asta civică, la care foarte mulți dintre noi suntem încă corijenți.

Teodora Iacob: De ce, de cela mai multe ori, cei care fac acte de vandalism acționează în gașcă?

Sincron Gelu Duminica: În gașcă acționezi mai abitir decât când ești singur, pentru că, vorba lui Caragiale, prinzi coraj, domnu' judecător.

„Se poartă” tramvaiele mâzgălite cu graffiti

Vasile Croitoru - șef depou Alexandria: Acesta este un vagon care s-a retras din traseu, a circulat câteva ore și uitați cum arată. Astăzi le neutralizăm, le ștergem grafitti, și a doua zi sau următoarele zile vin la fel.

-În fiecare zi le ștergeți de grafitti?

-Da, în fiecare zi noi le neutralizăm. Și muncim și disponibilizăm oameni care să facă aceste neutralizări.

-Cam cât durează?

-Uneori merge să se neutralizeze, alteori durează foarte mult.

-De ce credeți că fac oamenii aceste gesturi?

-Totul depinde de gradul de civiliație, de educația pe care a primit-o de acasă și dacă așa știe el să se comporte într-un mijloc de transport public, noi nu avem nicio putere asupra lui. Asta este situația.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri