ROMÂNIA FURATĂ. Victoria, oraşul îngropat de combinatul chimic
Acum mai bine de 60 de ani, comuniştii inaugurau oraşul Victoria, construit special pentru a deservi Combinatul Chimic. Întreprinderea era fala industriei din Țara Făgăraşului. Producea materie primă pentru toata industria chimică din România. Din principalul producător de metanol din ţară, Viromet a ajuns importator.
În ultimii 14 ani, de când l-a cumpărat omul de afaceri Ioan Niculae, combinatul a mers cel mai bine în perioada în care a primit gaze ieftine de la stat. Apoi, odată cu Combinatul, a picat şi oraşul. Fosta urbe comunistă a tineretului muncitoresc a îmbătrânit o dată cu fabrica şi pare pustie.
România, 1931. Regele Carol al II-lea cere Ministerului Apărării Naţionale să construiască o fabrică de pulberi fără fum, pentru arme uşoare şi grele.
În acest timp, doi pădurari din Ţara Făgăraşului, Dumitru Opriş şi Nicolae Ghioda, îşi construiesc o cabană în Pădurea Ucea, pe care tocmai o primiseră în grijă.
„În luna mai 1933 am făcut un bordei acoperit cu crăci. În 1934 am construit căsuţa pădurii, unde am locuit cu Ghioda Nicolae”, povestea Dumitru Opriş.
Patru ani mai târziu, un ofiţer bate la uşa pădurarilor. Pădurea Ucea, spune ofiţerul, a fost aleasă pentru construirea unei fabricii a Armatei. Din pădurari, Opriş şi Ghioda devin primii coordonatori ai celui mai mare şantier de pulberărie din România, întins pe 450 de hectare.
Şantierul Fabricile Ucea se deschide în 1939. Proiectantul este o firmă germană.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
„Era o fabrică militară. Fabrica nu trebuia să fie la margine, la graniţă. Ci, cât mai în interiorul ţării. Fabrica trebuia să fie camuflată. Fabrica trebuia să aibă o apă specială, de duritate foarte mică”, spune Ionel Baiulescu, fost director al Viromet Victoria.
Clădirile fabricii, toate cu acoperiş solid, urmau să fie construite la distanţă una de alta. Astfel, în cazul unui atentat aerian cu bombă, pagubele ar fi fost minore.
„Au fost delegaţi trimişi după oameni ca să fie aduşi la lucru ca muncitori necalificaţi”, adaugă Ionel Baiulescu.
Muncitorii veniţi din restul ţării sunt cazaţi în barăci cu gaz, apă şi curent electric.
„S-au făcut nişte clădiri în jurul combinatului. Tip barăci, mai lungi, toate erau de lemn. Ca-n America, pe timpul cowboy-lor în America. Toată această întreprindere era închisă şi apărată de santinele. Erau acele clădiri, unde se făcea pulberea, iar în jurul lor nişte munţi de pământ. În caz cumva de explozie, atuncea nu făcea ravagii în jur fiindcă se loveau de aceste biute. Pulberea, când ajungea în forma finală, era ca o alică”, povesteşte Ioan Kugler.
Timp de cinci ani, pulberăria de la Ucea lucrează la foc continuu. Până în 1944 sunt ridicate deja mare parte din fabricile de nitroceluloză, de oxigen şi de acid azotic, CET-urile şi staţiile de tratare a apei. După ce mai construiesc şi 12 kilometri de cale ferată şi 30 de kilometri de şosele şi alei, muncitorii fabricii de armament iau o pauză.
„Stalin a dat ordin să se pornească din nou lucrările la fabrica de pulberi şi să se termine fabrica după 5 ani”, spune Ionel Baiulescu.
Sub ruşi, Fabricile Ucea devin Societatea Româno-Sovietică Sovrochim. Combinatul se extinde continuu: două fabrici de amoniac şi de uree de 3.000 de tone pe an, una de acid sulfuric, de 10.000 de tone pe an, una de azotat de amoniu cu 12.000 tone pe an, şi una de nitroceluloză, de 4.000 tone pe an. Muncitorilor li se ridică o colonie cu şcoală, spital, cantină şi magazine - Ucea Roşie.
Ionel Baiulescu a ajuns aici în 1949, atunci când se construiau primele patru blocuri cu un singur etaj.
„Şi s-au adus zidari, în special din Oltenia, foarte mulţi”, adaugă Ionel Baiulescu.
În 1954, Societatea Sovrochim devine Combinatul Chimic Victoria. Iar Ucea Roşie devine, pe 12 noiembrie, printr-un decret al Marii Adunări Naţionale, oraşul Victoria. 2.700 de locuitori muncesc la combinat.
„Cred că nu exista casă în care să nu lucreze o persoană, două sau chiar mai multe, la combinat. Combinatul dădea viaţă oraşului”, spune Olimpia Beca.
După 1955, combinatul se reprofilează. Instalaţiile de pulberi produc materii prime pentru bunuri de larg consum din industria chimică.
Până în anii 80, face 100.000 de tone de răşini pe an, pentru fabricile de mobilă, 33.500 de tone de bicarbonat şi de azotat de amoniu, pentru industria de fibre sintetice, aproape 34 de mii de tone de nitroceluloză şi de carbonat alimentar pentru industria de lacuri şi mase plastice. Aproape 100.000 de tone de formol, 3.000 de tone de uree sunt produse pentru consum propriu, iar 300 de tone de sulfat şi hidrat de hidrazină merg la farbicile de medicamente.
Victoria mai fabrică şi bicarbonat alimentar.
„Eram singura fabrică din ţară. Bicarbonat de amoniu alimentar şi pentru prăjituri şi pentru industria alimentară, în general cofetării şi altele. Luau sacii de 50 de kilograme pe care îi făceam noi şi îi băgau în cutiuţe, în punguliţe şi îi livrau pe piaţă. Foarte mult exportam în ţările arabe. Vagoane întregi”, povesteşteIoan Kugler.
Combinatul Victoria este unul dintre cei mari mari consumatori de gaz metan din România, pe care îl foloseşte pentru producerea metanolului.
În perioadele de vârf, Combinatul consumă, anual, 330 de milioane de metri cubi de gaz metan.
„Ca să faci o tonă de metanol trebuia să consumi 1.100 de metri cubi de gaz metan”, spune Ionel Baiulescu.
„Metanol exportam în toata lumea. El pleca în port. Şi din port plecau vapoarele. Care îl luau şi îl duceau peste tot”, spune Ioan Kugler.
România era al patrulea mare producator mondial de gaz metan, după SUA, URSS şi Canada, cu 24 de miliarde metri cubi de gaz pe an.
Paralel cu Combinatul, se dezvoltă şi oraşul. În anii 80, Victoria are 8.000 de locuitori. I se construiesc spital, policlinică, gară, Casă de Cultură cu cinematograf, Cooperativă Meşteşugarească, hotel fabrică de pâine şi de lapte şi câteva zeci de blocuri muncitoreşti. Nu şi biserică.
„În blocul-turn, la etajul patru. Uaaaa, pe noi deja ne apuca ameţeala când ştiam de etajul patru. Vă daţi seama, noi învăţaţi numai cu etajul unu! Aveam autobuze în toate satele, plecau câte 2-3 autobuze pe fiecare sat dimineaţa, la amiază şi seara. Pline cu muncitori din combinat. Deci atunci combinatul a ţinut tot oraşul şi toată zona”, spune Ioan Kugler.
Olimpia Beca a fost profesoară de istorie, directoarea liceului şi primăriţă a oraşului Victoria.
„Şcoala era a Combinatului. Era finanţată de Combinat! Construită de Combinat, burse pentru elevi, practica în Combinat. Erau coloane întregi la scările cantinei! Şi strigam clasele pe rând, pâna la I. Cine intră la masă? Anul I A, anul I B, anul 3 C şi aşa mai departe. Un oraş în forfotă. Mişca, trăia, era viu, era multă lume pe stradă, circulau maşinile, ieşeau mulţi copii de la şcoli”, spune Olimpia Beca.
Revoluţia găseşte Combinatul Victoria cu 4.200 de angajaţi.
În 1991, devine Societatea Comercială Viromet SA, la care unic acţionar este statul român. Viromet trebuie să se descurce singur, în noua economie de piaţă.
„Beneficiarii noştri de dinainte şi-au închis activitatea. Nu am mai avut cui să vindem. Pe lângă că s-a îngustat piaţa, au dispărut clienţii, au venit multe oferte din afară. Oricum, mult mai ieftin”, afimăTraian Borha, director tehnic Combinat Viromet.
Viromet închide câteva fabrici: cele de acid sulfuric şi de acid azotic, de sulfit de sodiu, fabrica de răşini alchidice şi instalaţia de schimbători de ioni.
Utilajele sunt vândute la fier vechi. Câteva sute de angajaţi pleacă acasă. Singurele produse profitabile mai rămân răşinile şi metanolul, pe care Viromet le exportă în aproape toate ţările Europei.
„Prin 92-93 metanolul a început să funcţioneze foarte bine. Aveam cerere fantastică de afară, de metanol! Făceam metanol În prostie atuncea! Mergeau toate fabricile de metanol, şi 2 şi 3 şi 4. Făceam cel puţin 100 de tone pe zi”, spune Ioan Kugler.
80% din costul total de producţie al metanolului îl reprezintă gazul metan. În anii 90, România nu avea o piaţă liberă a gazului metan.
„Prin hotărâri de guvern, preţurile erau ţinute artificial, noi ne falimentam propria industrie”, spune Mihai Vilt, director companie furnizoare de gaz metan.
Preţul gazului metan este în anii 90 stabilit prin hotărâre de Guvern. O mie de metri cubi de costă între 30 şi 40 de dolari. Este un preţ mic, ţinut forţat jos, cu care Viromet încă îşi permite să plătească la timp facturile la gaz şi să aibă şi profit din vânzarea de metanol.
Problemele financiare încep din 1997, când Guvernul Victor Ciorbea, la solicitarea FMI, creşte preţul gazului metan.
„FMI-ul impusese creşterea exorbitantă a preţului gazului metan. Că preţul gazului românesc era prea mic faţă de preţul internaţional. Şi au impus ei, nu, preţul nu mai e de 40 de dolari, trebuie să fie 110 dolari”, povesteşteAchille Duţu, lider de sindicat Federaţia Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie.
Cu un gaz metan de trei ori mai scump, majoritatea combinatelor de îngrăşăminte chimice încep să se închidă.
„Aveau în activele lor şi CET-uri pentru a-şi pregăti aburul tehnologic. E clar, şi ele funcţionau cu gaz metan. Dacă materia primă îşi creşte de 3-4 ori mai mult, e clar că nici produsele finite nu mai sunt competitive, că şi ele vor creşte de 4 ori”, adaugăAchille Duţu.
Timp de trei ani, Viromet continuă să facă profit.
„Preţul metanolului şi al răşinilor l-au ajutat foarte mult să supravieţuiască. Când a scăzut preţul metanolului, atunci funcţionau foarte bine cu raşinile şi invers”, spune Achille Duţu.
În 2000, însă, factura Virometului la gaz metan, cu tot cu penalităţi, ajunge la 13 milioane de dolari. Combinatul nu îşi permite să o plătească din profitul de 1, 2 milioane de dolari.
Un an mai târziu, datoriile cresc cu încă 1,6 milioane de dolari, iar combinatul intră în pierdere. Încă 2000 de angajaţi sunt concediaţi. Mai rămân 1.500 de oameni să fabrice metanol şi răşini.
APAPS, Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Proprietății Statului, scoate Viromet la privatizare.
„Pe motiv că nu existau bani de investiţii, că era mai bine să privatizezi pentru că privatul ştie cel mai bine ce să facă cu banii. În perioada respectivă statul nu era interesat în a administra”, afirmăAchille Dutu.
Ovidiu Muşetescu, preşedintele de atunci al APAPS, decide că privatizarea trebuie să aibă loc prin negociere directă.
„La negociere vor putea participa doar ofertanţii care prezintă dovada unei experienţe de cel puţin trei ani în domeniul producerii şi comercializării produselor chimice din gama celor obţinute de Viromet şi care au o cifră de afaceri mai mare de 25 milioane de dolari”, spune Ovidiu Muşetescu.
Singurul ofertant cu care APAPS intră în negocieri este SC Interagro SA. Compania omului de afaceri Ioan Niculae are ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor şi leguminoaselor. Fabricarea îngrăşămintelor chimice este unul dintre obiectele secundare de activitate.
În 2002, Interagro cumpără cu 3.5 milioane de dolari 75% din acţiunile Viromet Victoria.
Restul de acţiuni este deţinut de Fondul Proprietăţii Private III Transilvania. În 2002, Interagro avea datorii de 53 de milioane de dolari, pierderi de 900 de mii de dolari şi profit zero, potrivit Registrului Comerţului.
În minusculul oraş Victoria, în care cel mai mare angajator este Virometul, Ioan Niculae ajunge să fie privit ca un salvator.
„Eu, personal, cu Niculae am vorbit. Domne, mata vii să-l tai sau ce să faci? Domnule, eu dacă tai combinatul ăsta şi-l vând, scot cât aş scoate pe producţia pe o lună de zile”, spune Ioan Kugler.
Ioan Niculae se angajează să nu concedieze oameni în următorii cinci ani. Apoi negociază cu Romgazul reeşalonarea datoriilor şi penalităţilor combinatului, de 11 milioane de dolari.
Repune în funcţiune instalaţia Metanol 3, oprită de 10 ani. La instalaţia Metanol 4 creşte producţia de la 470 de tone pe zi până la 640 tone. 90% din metanolul produs la Victoria îl vinde în SUA, Anglia şi Italia. În 2003, la un an de la privatizare, profitul Virometului este de 160 de mii de dolari. Combinatul este, însă, ameninţat de preţul gazului metan, care creşte continuu. În primele nouă luni ale anului 2003, preţul gazului creşte de la 67 la 91 de dolari mia de metri cubi.
„Lunar creştea preţul la gaze. Plătea, dar plătea cu întârziere. Şi atunci aveai nişte dobânzi fantastice”, povesteşteIoan Kugler.
Combinatul nu îşi plăteşte datoriile, care ajung în 2007 la 40 de milioane de euro. Aceeaşi problemă o are întregul grup Interagro, care adună o datorie de 286 milioane euro. 70 de milioane de euro ale Romgaz, principalul producător de gaze din România.
În 2010, DIICOT se autosesizează cu privire la o grupare infracţională condusă de Ioan Niculae, împreună cu funcţionari din Romgaz, ANRE şi Ministerul Economiei. Se deschide Dosarul Gaze Ieftine: complot şi subminare a economiei naţionale.
Ioan Niculae este cercetat pentru că ar fi beneficiat de tarife preferenţiale la gaz metan, începând cu 2006. În 2011, începe urmărirea penală pe numele lui. În dosar apar şi numele foştilor miniştri ai Economiei, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu.
„Scopul asumat al grupării infracţionale condusă de Ioan Niculae reprezentat prin SC Interagro SA, a fost obţinerea unor mari cantităţi de gaze naturale, la preţuri cu mult mai mici decât cele practicate de SNGN Romgaz SA cu ceilalţi parteneri de afaceri”.
Sursa: DIICOT, în dosarul „Gaze ieftine”
În perioada 2007-2008, Varujan Vosganian ar fi semnat şase ordine de ministru şi o notă de acordare a reducerilor pentru Interagro de 40 dolari pe mia de metri cubi, pentru gazele din producţia internă. Ministerul motivează că în acest fel va ajuta industria autohtonă de îngrăşăminte chimice.
„Totodată, Interagro şi-a propus obţinerea de gaze naturale doar din producţia internă, care se comercializează la preţuri de circa patru ori mai mici decât gazele naturale din import (circa 120 dolari mia de metri cubi de gaz din producţia internă şi circa 500 de dolari mia de metri cubi de gaz din import)”.
Sursa: DIICOT, în dosarul „Gaze ieftine”
Ce ar fi început Varujan Vosganian ar fi continuat Adriean Videanu, ministru al Economiei în decembrie 2008, spun anchetatorii.
Prin Ordonanţa de Urgenţă 54 din 2009, pe care a semnat-o, consumatorilor mari li se permite să primească doar gaze româneşti, până în 2010.
„Interagro cumpăra din producţia internă la 45-46 de lei megawatul, în timp ce ceilalţi luau la 90-90 de lei”, spune Mihai Vilt.
Restul consumatorilor industriali erau obligaţi prin lege să cumpere şi gaz de import, mai scump.
„Pentru că gazele de import pe care nu trebuia să le cumpere grupul Interagro, cineva trebuia să le cumpere. Consumurile sunt tot acelea. Deci ei, necumpărând gaze de import, au mărit procentul de import pentru restul consumatorilor”, adaugă Mihai Vilt.
„Dacă nu porneau consumatorii, era pericol iminent de explozie. Ăsta a fost motivul real pentru care ei ne-au chemat, guvernanţii, să găsim o soluţie să poată să scoată o parte din cantitatea de gaz de pe conductă”, spune Ioan Niculae.
În 2014, Guvernul liberalizează preţul gazului metan, la solicitarea Comisiei Europene şi a Fondului Monetar Internaţional.Grupul lui Ioan Niculae nu mai primeşte gaze ieftine din producţia internă.
„Un consumator exceptat de la import cum era grupul Interagro, care cumpăra doar gaze din România la 45 de lei, totuşi vorbim de o creştere de la 45 la 89-90 de lei gazele interne. Adică vorbim de o dublare a preţului”, spune Mihai Vilt.
Din cele şase combinate ale lui Ioan Niculae, singurul funcţional rămâne Viromet Victoria. Are datorii de 33 milioane euro şi pierderi de 1, 3 milioane de euro, potrivit datelor oficiale.
În aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti îl condamnă pe Ioan Niculae la doi ani şi şase luni de închisoare, în dosarul Mită la PSD. Omul de afaceri este încarcerat. Este acuzat că în 2009 ar fi plătit mită un milion de euro în campania electorală a lui Mircea Geoană. Ar fi cerut, în schimb, susţinere de la companiile de stat din Ministerul Economiei, pentru un preţ bun la gaz metan.
În vreme ce patronul se află la puşcărie, Combinatul de la Victoria se luptă să supravieţuiască. Mai produce doar răşini pentru industria mobilei.
„Producem până la 6-7.000 de tone de răşină pe lună. Şi sunt luni când ajungem doară la 3.000 de tone de răşini ureo-formaldehidice”, spune Traian Borha, director tehnic SC Viromet SA.
Adică mai puţin de jumătate faţă de producţia anilor 90. Din 2015, pentru prima dată după o jumătate de secol, Viromet Victoria nu mai produce metanol, materia primă pentru răşini. Îl importă din estul Europei.
„E mai scump să-l producem decât să-l cumpărăm. Şi, implicit, să-l vindem. Ar putea fi în jur de 310 euro costurile noastre pentru obţinerea unei tone de metanol, iar preţul pieţei este în jur de 270-273 de euro pe tonă la cumpărare”, spune Ciprian Ţeţiu, director executiv Viromet.
În 2015, Combinatul a băgat în conservare și ultima instalație de metanol, cea cu numărul 4. A fost construită în 1976 şi era cea mai modernă la vremea ei.
„Luna trecută, costurile sunt în jurul cifrelor de 45.000 de lei pe lună doar conservarea acestei instalaţii. Noi, cu toate greutăţile, încercăm să supravieţuim şi să rămânem pe linia de plutire în aceste condiţii”, spune Ciprian Ţeţiu, director executiv Sc Viromet SA.
Din toate instalaţiile existente în cele câteva sute de corpuri de clădire, mai funcţionează acum doar centrala termică, instalaţii de formol şi alte câteva pentru răşini. Mai sunt doar 485 de angajaţi, de zece ori mai puţini decât în anii 90.
„Urcat pe scara, în turnUrcăm în instalaţia numită reactor de presinteză. De fapt, o completare a fazei de sinteză a metanolului. Ceea ce vedem aici în faţă este o clădire în care a funcţionat şi funcţionează încă laboratorul de analize fizico-chimice ale combinatului pentru materii prime produse finite şi laboratoarele de cercetare”, spuneTraian Borha.
„Aceasta este rampa de descărcare uree din vagoane. Se descarcă prin nişte grătare, este descarcată în nişte buncăre de uree, de unde ureea este preluată cu un set de benzi transportoare”, spune Traian Borha.
Platforma Viromet mai deţine şi hectare întregi de ruine în care nu vezi ţipenie de om. Clădiri goale, cu instalaţii dezafectate. Au fost oprite pe rând, din 1990 şi până astăzi, fiindcă nu mai erau rentabile. Utilajele au fost vândute la fier vechi.
„Şi demolarea în sine înseamnă nişte costuri. Şi e si asta o problemă”, spune Traian Borha.
În cea mai dărăpănată cladire de pe platforma Viromet a funcţionat prima fabrică de uree din România. Acum aşteapta demolarea.
Oraşul Victoria urmează soarta combinatului. 3000 de oameni au emigrat. Doar 7000 mai locuiesc aici, şi numai 1000 muncesc.
În Victoria au rămas pensionarii, foştii muncitori aduşi aici din toată ţara, pentru a popula oraşul şi combinatul.
Arsenie s-a născut în 1954, în acelaşi an cu oraşul.
„Acuma, în 2016, în cimitir sunt mai multe persoane îngropate decât persoanele care sunt vii şi trăiesc în oraş”, spune Arsenie .
Construit iniţial ca o anexă a Combinatului Chimic, Victoria rămâne oraşul artificial, construit pe model sovietic, al unei singure generaţii de dezradăcinaţi.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
