ROMÂNIA FURATĂ. Sidex, combinatul vândut pe nimic
77 de milioane de dolari ar fi trebuit să ia, în 2001, statul român pentru cel mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România - suma ar fi însemnat numai 10 la sută din fierul vechi pe care îl ascundea Sidex Galaţi în măruntaiele sale.
În fapt, oficialii de la Bucureşti nu au primit nimic. Mai mult, au şters datorii de peste un miliard de dolari şi au cheltuit pentru retehnologizarea colosului devenit proprietatea unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, Lakshmi Mittal. Totul, pentru ca gigantul de pe Dunăre să supravieţuiască şi să mai dea de lucru miilor de localnici. S-a dovedit o încercare nereuşită.
Furnalul 5 este singurul care a mai rămas în picioare din cele 6 care au fost construite în Combinatul din Galaţi. Restul au fost tăiate la fier vechi sau în acest moment sunt nefuncţionale.
„Din 2009 fabrica noastră pierde bani”, spune Bruno Ribo, director general Arcelor Mittal Galaţi.
Din 2009, de când a căzut piaţa mondială a oţelului, combinatul produce mai puţin decât în 2000, atunci când era deja considerat cel mai mare consumator al Bugetului de Stat.
„În momentul actual, Sidexul se îndreaptă spre o singură direcţie: decesul”, aprecia fostul deputat Mihail Boldea.
Istoria Sidex - zilele de aur sunt apuse şi nu se vor întoarce
Zilele de aur ale fostului colos siderurgic încep în anul 1960. Partidul Muncitoresc Român l-a construit ca o declaraţie: România nu va fi responsabilă cu agricultura din blocul socialist, aşa cum îşi doreau tovăraşul Nikita Hrusciov şi Sovietele.
Gheorghe Gheorghiu Dej visa la un oraş siderurgic. Şi-l imagina construit la Galaţi, locul de unde se trăgeau strămoşii lui. La Plenara Partidului Muncitoresc Român, în 1958, se discută pentru prima dată despre colosul care avea nevoie de acces la Dunăre. Atunci, mai-marii partidului decid ca, după refuzul URSS de a finanţa combinatul, România să caute bani în Occident.
„Combinatul avea nevoie de foarte multă apă pentru răcirea utilajelor, Dunărea era foarte aproape, materia primă pe vremea aceea se aducea de la vecinul din Răsărit, Uniunea Sovietică. Se aducea minereu, cărbune”, a declarat Ştefan Prica.
Ştefan Prica a ridicat Sidex-ul. În tinereţe, el conducea chiar întreprinderea care a construit combinatul. Un alt veteran al combinatului, Ovidiu Constantinescu a fost responsabil, timp de trei decenii, cu activităţile extra-muncă. Se asigura că muncitorii participă la activităţi culturale şi sportive şi ştia nemulţumirile tuturor: „Veneau ţăranii săracii şi se rugau să nu le mai luăm din terenuri... şi noi nu aveam ce face pentru că trebuia să ne extindem rapid şi bine”.
Gheorghe Gheorghiu Dej nu a mai apucat să-şi vadă visul cu ochii. Moare cu un an înainte de terminarea construcţiei. Proaspăt ales Secretar general al Partidului, Nicolae Ceauşescu este cel care taie panglica combinatului.
În trei ani, primul laminor este gata. În încă trei, este gata tot combinatul. Adică, 1.600 de hectare cât vedeai cu ochii şi cam cât măsura la vremea aceea suprafaţa unui mic oraş.
În anii 70, Galaţiul fabrica 70% din producţia naţională de oţel şi exporta pe tot globul
Vârful îl atinge cu un an înainte de Revoluţie, când reuşeşte să dea ţării opt milioane de tone de oţel. Adică dublu faţă de cât a mai fost în stare să producă ulterior, după privatizare.
În 1989, unul din şase gălăţeni lucra la combinatul cu 50.000 de angajaţi. În ciuda dorinţelor liderului sovietic Nikita Hrusciov, Galaţiul devenise al doilea mare furnizor de tablă în blocul statelor comuniste.
Declinul începe sub Guvernul Petre Roman, care transformă combinatul în societatea comercială Sidex SA şi îl lasă să se descurce singur
Este momentul în care începe jaful pe care l-ar fi supravegheat chiar directorii combinatului. Sub pretextul că n-ar fi în stare să-şi vândă singur produsele, directorii aduc la Sidex, cu acte în regulă, firme căpuşă - intermediari care vând oţelul în străinătate, în schimbul unui comision. Ca să faci afaceri la Sidex, trebuia să ai relaţii sus-puse.
Mihai Boldea, fost deputat: „Un simplu telefon era necesar pentru conducerea Sidexului. Din partea cui trebuie”.
1400 de firme căpuşă se îmbogăţeau de pe urma combinatului în perioada 2000-2001
Dumitru Nicolae a fost director la combinat în perioada 1991 - 1999, când în curtea Sidex au crescut astfel de afaceri păguboase. A fost acuzat că a permis cu bună ştiinţă devalizarea întreprinderii. Printre ele, s-ar fi aflat şi propria firmă.
Majoritatea firmelor intermediare din primii ani după Revoluţie au aparţinut unor politicieni şi afacerişti care deţin şi astăzi averi imense sau au funcţii cheie în stat.
Una dintre ele a fost Eurocom SA, a gălăţeanului Paul Păcuraru, fost senator PNL şi fost ministru al Muncii. Prin firma sa, Paul Păcuraru ar fi livrat combinatului copiatoare, primind în schimb tablă.
„Firma mea era prea mică, nu a căpuşat Sidex, eu mi-am dat demisia de la firmă când am devenit senator, în 1996. Marile case de comerţ au căpuşat. N-are niciun fel de relevanţă firma - e mult prea mică pentru un subiect atât de mare. Firmele adevărate care au câştigat enorm de pe urma Sidexului au fost firmele de import - export care erau fostele case de comerâ care aprovizionau Sidex cu materii prime care aduceau vapoare de minereu, vapoare de cox”, a explicat Paul Păcuraru.
Andrei Lişinschi, milionar in Top 300 si vechi partener de afaceri cu Sidex Galaţi, dezvăluie reţeta căpuşării care i-a îmbogăţit peste noapte pe mai-marii Galaţiului: „O mare societate producătoare are nevoie de nişte piese pentru a funcţiona, pentru mentenanţă. Toate aceste produse erau cumpărate de diverse societăţi politice, se punea un adaos de 300%, 500%, 800% şi erau vândute în combinat pe bani. Asta era afacerea”.
O afacere care n-ar fi mers niciodată fără sforile trase de oamenii politici.
Despre Andrei Lişinschi s-a spus că a fost favorizat de către directorii Sidex Galaţi şi că firma sa de produse metalurgice, Profiland, aflată şi astăzi pe platforma combinatului, este tot o căpuşă.
„Nu înţeleg cum eram favorizat... tot ce am cumpărat de la combinat nu am luat decât materie primă şi nu am introdus nici măcar un cui”, a susţinut Andrei Lişinschi .
Afaceristul a avut de câştigat foarte mult din comerţul cu tablă de la Sidex Galati, după cum o recunoaşte şi singur.
Nu doar intermediarii au păgubit Sidex-ul, ci şi proprii directori care ar fi furat tablă, pe bandă rulantă
„Erau grupuri organizate de directori, oameni de afaceri din oras, paza. Se făceau două sau trei transporturi în aceeaşi zi cu aceeaşi factură. Au fost metode de furt inteligente”, a spus Gheorghe Tiber, lider de sindicat Arcelor Mittal Galaţi.
Tabla era vândută de conducerea combinatului la preţuri mai mici decât costul de producţie. Firmele căpuşă nu făceau decât să cumpere această tablă si să o revândă la preţuri mult mai mari. Profitul intra în buzunarele lor, iar tranzacţia se făcea chiar din depozitele combinatului.
Avocatul gălăţean Mihai Boldea, fost deputat, cercetat pentru infracţiuni economice, explică mecanismul de căpuşare: „Vorbim de cantităţi foarte mari de tablă care plecau din Sidex. Gândiţi-vă ce înseamnă să iei tabla de 2 milioane de euro şi să o plăteşti peste 120 de zile. Sidexul reprezenta cea mai mare bancă a României. Fără nicio creanţă, doar pe o simplă relaţie că eu sunt finul cunoscutului domnului deputat, domnului senator, domnului director etc, putea persoana respectivă să obţină marfa, respectiv tabla, orice calitate. Cu plata la 60 de zile, 120 de zile, 6 luni. Până la urmă nu se mai plătea absolut deloc”.
Dincolo de businessul cu tablă, cele mai păguboase afaceri au fost derulate de combinat în perioada 1997 - 2000, cu firma Sidex International.
Societatea era o casă de comerţ creată la Londra, cu scopul declarat de a ajuta combinatul.
Firma îi furniza materii prime şi îi vindea produsele în străinătate, în schimbul unui comision.
Directorii Sidex International au fost cel care aveau să devină cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Ionescu, zis Bebe, şi amicul său Dan Drăgoi, mâna dreaptă a generalului Victor Stănculescu. Fiul lui Dan Drăgoi a fost, pentru o scurtă perioadă, ministru al Finanţelor şi este în prezent consilier prezidenţial pentru mediul de afaceri.
Dumitru Nicolae: „Sidex International a fost o ieşire a noastră către piaţa externă ca să avem unde vinde produsele. Nu puteam lucra, nu puteam lucra altfel... nu aveam finanţare.
Astfel, în loc să ajute combinatul, Sidex International provoacă noi găuri
Firma, în care 60 la sută din acţiuni erau deţinute de grupul Balli, fondat la Londra de un milionar iranian, aducea materii materii prime din Brazilia şi din Rusia, cu mult peste preţul pieţei. Pentru serviciul făcut, combinatul îi achita un comision de 3%, dublu faţă de cât plăteşte celorlalţi intermediari.
În vreme ce firma Sidex International creşte, combinatul adună pierderi şi ajunge să vândă oţelul cu un preţ de nimic.
Radu Sârbu a condus Fondul Proprietăţii de Stat, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, între 1998 şi 2000. Astăzi, dupa 14 ani, recunoaşte pentru prima dată rolul unor funcţionari FPS în soarta Sidex Galaţi: „Nu s-ar fi putut ca Sidexul să fie căpuşat în halul în care a fost.... Fără o toleranţă complice a unor funcţionari din FPS”.
Bebe Ionescu, director al Sidex International în 2000, a fost director de strategii al FPS intre 1998- şi 1999, chiar sub preşedinţia lui Radu Sârbu.
Parteneri de vacanţe pe Coasta de Azur, Ionescu este cel care l-ar fi ajutat pe Adrian Videanu în afaceri.
Adrian Videanu, ca fost minstru al Economiei, l-a numit pe Bebe Ionescu membru în consiliile Petrom ţi Eximbank. Bebe Ionescu este acum acţionar în 9 companii.
Dan Drăgoi, celălalt director din Sidex International, a fost ofiţer de carieră şi a lucrat cu generalul Victor Stănculescu. Doi ani a fost secretar de stat în guvernele Roman şi Stolojan, apoi a intrat în grupul apropiaţilor lui Adrian Videanu.
Nici reprezentanţii firmei-mamă, Balli Group, cea care a înfiinţat Sidex International, nu vor să comenteze afacerile cu combinatul.
Liliana Mincă, fostă şefă a Loteriei Romane, a fost în trecut asistenta generalului Victor Stanculescu, cel care a controlat Balli pe perioada colaborării cu Sidex Galaţi: „N-am condus Balli Trading, n-am condus Balli Group... nu ştiu despre ce este vorba. În calitate de asistentă a generalului Stănculescu nu aveam eu acces la contracte şi habar n-aveam ce clauze şi despre ce este vorba. Mai ales că era Sidex International, contractele erau la Londra şi în niciun caz aici”.
În 1999, după afacerea cu Sidex International, combinatul devine cea mai mare gaură neagră la bugetul statului, cu 3 miliarde de dolari datorii istorice şi pierderi
Statul român îl impovărează şi mai tare: Banca Naţională împrumută Sidex la o dobândă gigant.
În anul 2000 Sidex Galaţi aproape că moare cu zile.
În ciuda pierderilor, în 2001 Sidex Galaţi avea 27.000 de angajati, exporta jumătate din producţie, realiza 5% din PIB României şi influenţa încă un sfert din acesta.
Guvernul Adrian Năstase decide să vândă combinatul pentru că prăbusirea lui ar fi însemnat prăbuşirea întregii economii româneşti. Aşa-zisa salvare vine de la indianul Lakshmi Mittal, deţinătorul Mittal Steel, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. La privatizare mai participă o firmă românească şi una din Franţa. Competitorii se retrag, iar Mittal câştigă. Sidexul devine Arcelor Mittal.
Mihai Boldea: „Modul în care a fost încheiat acest contract este dezastruos pentru statul român”.
Dumitru Nicolae, fost director al combinatului: „Ştiu ce jaf s-a făcut...nu mă miră nimic”.
Radu Sârbu: „Termenii privatizării au fost atât de nenorociţi, încât e de mirare că nimeni n-a fost întrebat cum era posibil”.
Calculele arată că, de fapt, guvernul Adrian Năstase, sub semnătura lui Ovidiu Muşetescu, şef AVAS, nu a vândut combinatul, ci l-a făcut cadou.
O parte a contractului de privatizare este secretă. Ce se ştie oficial este că indienii ar fi trebuit să plătească 77 de milioane de euro.
Mihai Boldea: „Aici apare paradoxul românesc. Dacă ar fi fost vândut Sidexul ca fier vechi, cred că ar fi scos undeva la 200- 250 de milioane de euro. Dar Sidexul a fost vândut într-un mod subevaluat, în bătaie de joc. Pe pâine, pe găini l-au vândut, pe nimic”.
Condiţia pusa de Mittal Steel statului român a fost să plătească pentru început o tranşă de 25 de milioane de dolari.
Restul ar fi fost plătiţi doar în situaţia în care combinatul ar fi câştigat un proces mai vechi cu Sidex International, fostul său partener de afaceri. Acesta pretindea combinatului 52 de milioane de dolari, în contul unei datorii. Combinatul pierde procesul cu Sidex International, aşa că indianul Mittal nu mai plăteşte statului român diferenţa de 52 de milioane de dolari. Banii merg de la Mittal direct la firma londoneză.
Radu Sârbu: „Nu se putea pune problema ca în urma privatizării statul să rămână cu banii. Dar putea să nu renunţe la atât de mulţi bani, cât a făcut Guvernul Năstase”.
Pe lângă privatizarea pe gratis, guvernul mai rupe aproape 3 miliarde de dolari din bugetul României şi îi dăruieşte tot lui Mittal Steel Galaţi, sub formă de ajutoare, ştergeri de datorii, anulări de penalităţi şi credite fiscale.
Seria cadourilor începută de Cabinetul Năstase continuă cu guvernul Tăriceanu
În 2007 statul îi oferă suma de 24 de milioane de dolari, ca decont pentru banii pierduţi de investitor în vechiul proces cu Sidex International. La vremea aceea, secretar de stat în Ministerul de Finanţe era Bogdan Drăgoi, fiul directorului Sidex International, Dan Drăgoi.
Bogdan Drăgoi spune că nu ştie nimic de bani şi că nu a fost implicat în nici un fel: „Nu ştiu să fi avut vreo implicare Ministrul de Finanţe în acea perioadă şi în această speţă. Eu, personal, în calitate de secretar de stat pe care o deţineam la acel moment, coordonam Trezoreria statului, deci nimic de-a face cu aşa ceva”.
În primul an după privatizare, 2002, combinatul face profit de peste 60 de milioane de dolari. A ajuns la această realizare fără retehnologizare. Dar a renunţat la intermediari.
Din anul 2008, însă, în ciuda investiţiilor, combinatul intră în picaj din cauza crizei şi a preţului mare al energiei. Pierde pieţe, scade producţia de otel, îngheaţă salariile, închide Uzina Cocso-Chimica şi trimite acasă 4.500 de oameni. Arcelor Mittal începe să câştige bani din certificate de emisii poluante, în dezavantajul combinatului. Închide secţii, o cocserie şi două furnale, şi primeşte la schimb, gratuit, certificate de dioxid de carbon, pe care le vinde apoi în străinătate.
Astăzi, cu toate investiţiile, combinatul supravieţuieşte datorită fluxului secundar, adică al laminoarelor. La Galaţi mai lucrează 7.000 de oameni, iar creşterea preţului energiei e pe cale să trimită combinatul la fier vechi.
Odată cu căderea combinatului se prăbuşeşte şi unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Galaţiul avea o întreagă industrie care depindea de combinat, transformată acum în ruine sau înlocuită de spaţii comerciale.
De la portul mineralier, la licee dedicate combinatului până la echipa de forbal sau pensiuni şi hoteluri, Sidexul a fost sărăcit prin mii de supape.
Privatizarea SIDEX s-a dovedit o afacere păguboasă pentru statul român. Bunăvoinţa guvernelor din anii 2001 ţi 2005 nu a folosit, în final, nimănui. Nu doar că investitorul nu a reusit sa păstreze cele 28.000 de locuri de muncă, din momentul cumpărării, dar nu a mai adus nici bani la bugetul de stat, aşa cum preconizau mai-marii ţării acum 13 ani. Criza oţelului îl face pe investitorul indian să îş restrângă afacerea în fiecare zi.
Ce alternativă avea statul român? Răspunsul o dau ucrainenii, care au vândut un combinat siderurgic de aceeaşi mărime cu 4,7 miliarde de dolari.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
