România furată | Flota de pescuit oceanic a ajuns fier vechi

Data publicării:
flota digi 2

"Nicio masă fără peşte!" era o reclamă omniprezentă în regimul comunist. Peştele, congelat sau conservat, era singurul aliment pe care îl găseai în toate alimentarele. Iar asta pentru că România avea, încă din anii 60, flotă de pescuit oceanic. Şi nu una oarecare, ci una formată din 64 de pescadoare şi polare oceanice, ceea ce o plasa între primele cinci din lume. Valoarea ei era estimată la un miliard de dolari americani.

„Incomensurabilă, inestimabilă, o valoare... Aproape toată ţara se hrănea cu peşte, eu ţin minte când aduceau polarele peşte şi veneau la intervale destul de dese de timp, erau magazinele pline de peşte”, spune Ion Văduva, fost comandant de navă.

Regimul comunist dădea la schimb, pentru licenţele de pescuit în apele ţărilor africane, arme. Marinarii povestesc că unele misiuni de pescuit erau doar o acoperire pentru transportul de armament.

Se dădea tot felul de armament, armament ce era disponibil”, spune col. (r) Nicolae Zărnescu, fost adjunct al şefului Securităţii Tulcea.

Problemele au început să apară la sfârşitul lui 1991, când vasele care erau în larg nu au mai fost aprovizionate cu alimente, plase de pescuit sau piese de schimb din ţară. Astfel, pescadoarele au fost aduse acasă.

Autorităţile române s-au asociat, ulterior, cu mai mulţi investitori străini, însă aceştia fie au gajat navele fie le-au vândut la fier vechi.

„O firmă din Anglia, nişte firme mai mult fantome decât realitate, şi din momentul ăla s-au acumulat nişte datorii fantastice asupra navelor, iar în 98, dacă nu mă înşel, banca Raiffeisen Bank din Londra, care acordase un împrumut, în totalitate 8,5 milioane de dolari, a scos toate navele la pachet la vânzare”, spune Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic.

„M-au acuzat de luare de mită, că grecii mi-au promis că mă menţin în continuare în funcţia de director după ce se privatizează şi cumpără acţiunile şi că, dacă merge treaba bine, îmi dau 10% din acţiuni”, afirmă Ion Crișan, fost director Compania de Pescuit Oceanic.

Ce a mai rămas a fost vândut la fier vechi. Florin Adetu a fost director executiv al Companiei Române de Pescuit Oceanic, în perioada de insolvenţă.

Da, am avut dosar penal, personal, ne-am judecat vreo 11 ani, am suferit o condamnare, dar nu pentru presupusele pagube aduse CRPO, Flotei, ci pentru că am plătit un avocat, ca să ne apere într-un proces de calomnie. L-am plătit din fondurile CRPO”, spune Florin Adeto, fost director executiv al Companiei de Pescuit Oceanic.

Compania Română de Pescuit Oceanic nu mai are, astăzi, nicio navă.

Sunt convins de faptul că este cel mai mare jaf de după Revoluţie”, spune Ion Văduva, fost comandant de navă.

Chiar şi după vânzarea navelor rămase la fier vechi şi achitarea tuturor datoriilor, în conturile Companiei Române de Pescuit Oceanic au mai rămas bani. Este vorba despre aproximativ 200.000 de dolari, pe care îi revendică acum câteva zeci de foşti angajaţi. Ei au formulat mai multe plângeri la DNA şi spun că se vor adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tesla i-a salvat viața în mijlocul incendiului din Los Angeles: Funcția secretă care l-a ajutat să scape din...
Digi FM
Ce este „Schema 1800”, noua înșelătorie care circulă pe WhatsApp
Pro FM
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant din Filipine, unde e în concediu: „Există dragoste!” Fanii: „V-ați găsit la...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Un profesor universitar explică de ce Georgescu, Simion și Şosoacă nu sunt suveraniști: „Vorbim de polul...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate din septembrie. Care pensionari iau 2.000 lei în această primăvară? SURSE
Digi FM
Kate Middleton împlinește 43 de ani. Ce planuri ar avea prințesa de Wales după ce a scăpat de cancer
Digi World
Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din lapte ne poate proteja de o boală...
Digi Animal World
Momentul când un pompier mângâie un câine în timp ce se luptă cu incendiu din Los Angeles. Imaginile sunt...
Film Now
De ce s-a simțit „ușurată” fosta soție a lui Hugh Jackman când a văzut pozele cu el și noua lui iubită: "A...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh vacanta din Bali