ROMÂNIA FURATĂ | Cum s-a „evaporat” berea românească
Rahova, Azuga, Silva, Ursus, Gambrinus, Basarab, Haţegana, Măgura, Cornişor, Coroniţa sau Cuşma sunt doar câteva din cele peste 200 de mărci de bere produse în fabricile din România, din 1869 până în 1990.
Dintre ele, astăzi se mai fabrică în ţară doar 11 mărci mari, toate sub licenţa a patru producători internaţionali de bere. De la restul au mai rămas doar pahare sau etichete în colecţiile unor împătimiţi.
Gheorghe Stoian, fost director comercial al Fabricii de Bere Rahova: „România a pierdut toată industria berii. Importăm hamei, când de la Rupea până la Huedin era peste tot, vedeai hameiul peste tot. Nu mai este. Orzul? Nu mai este!”
Virgil Mailat, om de afaceri: „A fost o prostie. S-au dat fabrici bune pe nimic!”.
Din 37 de fabrici, mai există una singură funcţională, cu capital sută la sută românesc, pe vechea structură. Acţionarii ei sunt angajaţi, actuali sau foşti.
Celor mai multe li s-a tras de la privatizarea numită Mebo, lansată de statul român la începutul anilor '90, când angajaţii au fost transformaţi în mici acţionari. Până în anii 2000, cei mai mulţi şi-au vândut acţiunile.
Mircea Oltean, investitor: „Şi-au luat o maşină, o casă, o maşină mai scumpă care le-a înghiţit şi ce au avut. Şi după câţiva ani s-au trezit: măi, ce am făcut?”.
Berea Rahova, ruina cu nume de fabrică
Berea Rahova a fost una dintre cele mai populare beri din România, timp de un secol, deoarece și-o putea permite oricine. O producea Fabrica de Bere Rahova, din Bucureşti.
Astăzi, halele fostei fabrici au devenit tomberon public. Câteva sute de metri mai departe, se înalţă alte ruine ale fostei Fabrici de bere Rahova: mălţăria, orzăria, secţia de fierbere şi pavilionul administrativ. Mai sunt doar pereţii goi, cu tencuiala căzută. Geamurile au fost sparte şi furate. Acoperişul stă să cadă. Liniile de fabricaţie au dispărut.
Gheorghe Stoian, fost director comercial al Fabricii de Bere Rahova: „Au săpat toată curtea, s-au scos toate utilajele. Fabrica este ca un om care nu mai are nimic în interior”.
Teodor Manolache, fost angajat al Fabricii de Bere Rahova: „Secţia Capace este dărâmată. Este exact unde este groapa aceea acolo”.
Povestea berii Rahova începe cu industriaşul Dumitru Bragadiru. Ucenic într-un mic atelier de spirtoase, unde căra apă cu colibiţa din Dâmboviţa, ca să o facă rachiu, Dumitru Bragadiru ajunge moştenitor al afacerii. O transformă într-o mare platformă de alcool rafinat, băuturi spirtoase, lichior şi glucoză, lângă Bucureşti.
Cu o parte din profit începe să ridice Fabrica de Bere Bragadiru, lângă Calea Rahovei de astăzi. În 1909 o înfiinţează ca societate pe acţiuni. Îşi botează prima bere - Rahova.
Pe lângă halele de fabricaţie, Bragadiru mai construieşte locuinţe pentru angajaţi, cantină şi Palatul Bragadiru.
În 1920, Fabrica de pe Calea Rahovei produce zilnic 500 de hectolitri de bere Bragadiru şi este furnizor al Casei Regale.
Vifor Verşescu, fost director general al Fabricii de Bere Rahova: „Îşi putea permite aproape oricine să bea o bere, ieşea la o grădină cum era înainte cu pietriş pe jos, cu mese în stilul anilor respectivi”.
În anii '80, fabrica de bere Rahova îmbutelia zilnic aproape jumătate de milion de sticle de bere. Pe lângă Rahova, mai producea şi berile Bucureşti, Bucur, Lido, Cazino şi Cişmigiu. Berea Bucureşti se putea bea chiar şi în avioanele Tarom.
Gheorghe Stoian, fost director comercial al Fabricii de Bere Rahova: „Era o bere foarte bună care înlocuia importul de bere la cursele internaţionale”.
În primul an de capitalism, fabrica devine SC Bere Rahova SA, cu capital de stat. Are o singură problemă: tehnologia învechită, care începe să strice din calitatea berii.
Gheorghe Stoian, fost director comercial al Fabricii de Bere Rahova: „Nu mai funcţionau cum trebuie utilajele la filtrare. Nu aveam filtre şi cu berea nefiltrată, instabilizam berea şi mai tare. Nu aveam linii de îmbuteliere. Aveam nişte linii de îmbuteliere vechi”.
În următorii ani, pe piaţa berii din România apare concurenţa. Pe lângă cele 33 de fabrici vechi, mai apar peste 90, mai mici. Rahova începe să piardă comenzi.
Mare parte din fabricile nou-apărute au fost proiectate de inginerul Virgil Mailat, astăzi om de afaceri.
Virgil Mailat, om de afaceri: „Toată lumea voia fabrici de bere. Era o nebuneală. Toata lumea şi-a spart uşile şi geamurile şi au făcut magazine. Şi am proiectat în garaje, în grajduri, câte o făbricuţă de bere”.
În 1994, fabrica Rahova are pierderi.
Sub Guvernul Văcăroiu, Fondul Proprietăţii de Stat devine acţionar majoritar al fabricii. Oficialii FPS spun că fabrica trebuie privatizată, pentru că nu are bani de investiţii. După patru ani de administrare a statului, datoriile îi cresc de zece ori, iar licenţa îi este ridicată.
În 1998 este cumpărată de World Trade Center Management România, prin negociere directă. Compania îi aparţine omului de afaceri elveţian Emeric Bartha. Plăteşte pentru ea peste un milion de dolari. După privatizare, utilajele fabricii dispar.
Teodor Manolache, fost angajat al Fabricii de Bere Rahova: „Au scos chiar şi tancurile de liniştire care erau în număr de 4000 şi ceva, fiind din inox”.
Emeric Bartha spune că, atunci când a cumpărat fabrica, mai erau câteva zeci de angajaţi, iar bere nu se mai producea.
„Am cumpărat fabrica de bere Rahova fiindcă am vrut să investesc, să renovez şi să fac din ea Galeriile Lafayette. Însă principala problemă a fost că primăria nu a curăţat zona, astfel încât să pot dezvolta proiectul până la capăt”, a declarat Emeric Bartha.
Din 2011, World Trade Center este în insolvenţă. Berea Rahova nu mai există. „Fosta fabrică de bere Rahova a ajuns una dintre cele mai mari gropi de gunoi ale Bucureştiului. Intenţionez să transform locul într-o platformă imobiliară de industrii creative. Niciodată nu va mai putea fi produsă bere acolo”, a declarat Emeric Bartha.
Silva, regina berilor comuniste
Mircea Oltean, investitor: „Am reuşit performanţa să am la nuntă 100 de navete de bere Silva. Ceea ce era un lucru foarte mare la vremea respectivă”.
În anii 80, Silva era considerată de specialişti cea mai bună bere românească. Mergea şi la export.
Virgil Mailat, om de afaceri: „Noi făceam berea în lăzi de sârmă, dar pentru export aveam nişte cartoane. Toate shopurile din România vindeau bere pe valută”.
Inginerul Virgil Mailat a condus nucleul de operatori berari care a „inventat" berea Silva, la Întreprinderea de Bere Reghin. S-a angajat în 1972, atunci când se construia fabrica.
Ridicarea ei făcea parte din planul lui Nicolae Ceauşescu de a împânzi ţara cu fabrici de bere. Legenda spune că liderul comunist aflase că muncitorii beau pe şantier numai tării. Aşa că ar fi decis să înlocuiască băuturile tari cu aproape inofensiva bere.
Virgil Mailat, om de afaceri: „Ceauşescu voia să facă în fiecare judeţ câte un modul de 200.000 de hectolitri. Voia să dezvolte berea în detrimentul băuturilor spirtoase”.
Primii berari de la Reghin sunt chiar localnicii. Virgil Mailat le predă cursuri de tehnologie.
Virgil Mailat, om de afaceri: „Păi noi am făcut berari din cine? Din ăia de pe Valea Gurghiului, deci din ţărani. I-am selectat, am făcut un laborator care să ne urmărească ce facem şi am început să ne jucăm cu berea”.
Din „joaca" lor au ieșit şapte mărci locale de bere: Mureşeana, Sovata, Lăpuşna, Bucegi, Fortuna şi Regun. În 1974, perla Întreprinderii de la Reghin devine berea Silva. La degustările internaţionale a fost cotată printre cele mai bune. În ţară, de cumpărat se găsea numai în barurile şi în restaurantele protipendadei.
Virgil Mailat, om de afaceri: „Capacitatea mergea ziua, noaptea şi după aceea nu mai puteam face faţă. Mai ales vara”.
Virgil Mailat spune că secretul băuturii era curăţenia. Dezinfectarea tancurilor de bere se făcea prin metode băbeşti. În tanc se aşeza o cutie de metal cu formol.
Virgil Mailat, om de afaceri: „Sub această cutiuţă puneam o lampă. O spirtieră. Spirtiera ardea şi vaporii de formol se împrăştiau în tot tancul. Şi omorau totul”.
Dorin Chiorean, fost angajat al Fabricii de Bere Reghin: „Totul se băga original. La noi, orzul care nu era bun, ăla nu-l băga la bere, ăla la tinichea se ducea”.
Fabrica de bere de la Reghina fost privatizată în 1995, prin metoda Mebo. Au cumpărat pachetul majoritar de acţiuni asociaţia salariaţilor, Silva Mureş PAS. Pachetul a valorat patru miliarde de dolari, la cursul de atunci. Salariaţii au devenit mici acţionari şi au primit, în schimb, dividende.
După privatizare, într-un singur an, cifra de afaceri a Silva Reghin a crescut cu un milion de dolari şi a ajuns până la 13 milioane. Capacitatea fabricii s-a dublat, până la 400.000 de hectolitri pe an.
Virgil Mailat, om de afaceri: „Fabrica mergea foarte bine şi era o cerere mare.”
Dorin Chiorean, fost angajat al Fabricii de Bere Reghin: „Până dincolo erau TIR-urile, până dincolo de barieră. Până acolo era full. 12 TIR-uri în 8 ore se încărcau”.
Între timp, piaţa berii româneşti a intrat în vizorul marilor companii multinaţionale, care au început să cumpere, pe rând, din fabricile foste comuniste.
Prima a fost Brau Union AG, cu sediul în Austria. În 1997, a cumpărat fabricile de la Arad, Craiova şi Constanţa. Peste un an, şi pe cea de la Reghin, ajunsă la acel moment una dintre cele mai profitabile afaceri cu bere din România.
Mircea Oltean, investitor: „Silva era a treia firma din România ca performanţă. Vorbim de profit”.
Maria Precup, primar al municipiului Reghin: „Acţiunile s-au vândut foarte bine. Şi a fost un bum imobiliar. Toata lumea dintre cei care au fost acţionari şi-au cumparat case, maşini noi”.
La doi ani de la cumpărare, SC Silva SA a dispărut. A fost radiată prin comasare cu SC Brau Union România SA. Compania a mai cumpărat şi fabricile din Haţeg, Miercurea Ciuc şi Griviţa, din Bucureşti. În 2003, la rândul lui, Brau Union este cumpărat de o companie şi mai mare: grupul olandez producător de bere, Heineken.
Maria Precup, primar al municipiului Reghin: „Din păcate, le-a luat să le închidă, nu să le dezvolte. Aveau ei produsele lor care au invadat piaţa românească”.
Heineken a închis fabricile Arad, Griviţa şi Haţegana şi și-a concentrat producţia în restul oraşelor. În 2004, închide şi fabrica de la Reghin.
Maria Precup, primar al municipiului Reghin: „Nu au avut răbdare cei care au decis şi a trebuit să închidem cele mai bun lucru din Reghin. Aceasta fabrică nu mai poate fi redeschisă”.
Heineken continuă şi acum să producă bere Silva în alte fabrici pe care le deţine în România. De activele fabricii de la Reghin, grupul olandez nu a mai fost interesat. A golit-o de utilaje şi linii de producţie. Cele cinci hectare ale fabricii de la Reghin au fost cumpărate în 2008 de Mircea Oltean, unul dintre cei mai potenţi oameni de afaceri din Mureş.
Mircea Oltean, investitor: „Nu am luat decât terenul şi activele, vorbim doar de hale care erau goale, dezafectate de tot ce însemna utilaje, instalaţii. Practic nu mai era nimic”.
Mircea Oltean a intrat în afaceri în 1993, când vindea piese forestiere şi agricole. Şase ani mai târziu a cumpărat IRUM, fosta întreprindere comunistă de tractoare din Reghin, aproape falimentară.
Omul de afaceri spune că a vrut activele fostei fabrici de bere Reghin ca să asambleze acolo tot tractoare. S-ar fi bazat pentru transportul mărfurilor pe linia de cale ferată de lângă fabrica de bere, dar într-o zi, şina a dispărut. Şi, odată cu ea, şi planurile lui de afaceri.
Mircea Oltean, investitor: „Linia ferată nu era proprietatea fabricii de bere, era proprietatea altcuiva care a considerat că este mult mai bine sa vânda şina la fier vechi şi să facă trei lei. Nu m-am gândit să produc bere în fabrică, nu mă pricep. Din ceea ce este acolo, nu poţi folosi absolut nimic”.
În prezent, Mircea Oltean a transformat rămăşiţele fabricii de bere Reghin în afacere imobiliară. A închiriat cei 15.000 de metri pătraţi de hale către zece firme din Reghin.
Fabrica de bere Griviţa: vândută şi cumpărată de trei ori
Tot grupul Heineken a deţinut şi fabrica de bere Griviţa, din Bucureşti, una dintre cele mai vechi din România.
Ion Busicescu, fost director al Fabricii de Bere Griviţa: „Ce, el face plăcerea românilor? El a venit aici să investească şi să facă bani!”.
În comunism, mândria Griviţei a fost berea Gambrinus. Heineken a golit fabrica de utilaje şi i-a vândut activele, ca să producă, apoi, marca Gambrinus, în alte fabrici ale sale.
După 145 de ani de activitate neîntreruptă, cea mai mare parte din Griviţa a fost demolată. Din clădirile Griviţei, trei monumente istorice au mai rămas în picioare. Sunt, astăzi, raiul căutătorilor de fier vechi din zona Basarab. Pe locul clădirilor demolate se înalţă astăzi un hipermarket.
În 1869, chiar pe locul acesta, industriaşul neamţ Erhard Luther construia Fabrica de Bere Luther Bucureşti. Prima bere fabricată este Luther, făcută după reţetă germană.Continuă cu Berea Leului, Cazino, Ateneu, Basarab, Griviţa şi Gambrinus.
Virgil Mailat, om de afaceri: „Erau pe toate trenurile, îmi aduc aminte că erau sticle aşa, guşate. La vagonul restaurant se găsea bere Gambrinus”.
După Revoluţie, Întreprinderea a devenit SC Bere Griviţa SA. Patru ani mai tarziu, Griviţa a fost împărţită între Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private Muntenia.
În 1999, Griviţa este preluată de fondul de investiţii Brewery Holdings cu sediul in Marea Britanie. Fondul a adus o infuzie de capital de 383.500 de dolari. Un an mai târziu, fabrica a fost privatizată. A fost cumpărată de Austrian Breweries International, cu sediul in Austria, parte a grupului Brau Union. Plăteşte 277.000 de dolari.
Ion Busicescu, fost director al Fabricii de Bere Gambrinus: „După care şi acesta a mai ţinut fabrica, a mai făcut nişte investiţii, nu spectaculoase, dar au mai mărit capacitatea. Nu toate etapele de dezvoltare în urma procesului de privatizare au fost cele mai reuşite”.
Clauzele tranzacţiei protejează interesele fabricii pe durata unui singur an.
În 2001, Austrian Breweries a vândut fabrica Griviţa, cu tot cu marca Gambrinus, către Brau Union Emerging Markets, cu sediul în Austria. În 2002, Brau Union i-a schimbat obiectul de activitate din „fabricarea berii" în „închiriere sau subînchiriere de bunuri imobiliare".
Tot atunci SC Bere Griviţa SA a dispărut definitiv, după ce a fuzionat cu Brau Union România. La rândul ei, Brau Union a fost cumpărată în 2003 de grupul Heineken.
Ion Busicescu, fost director al Fabricii de Bere Gambrinus: „Orice investitor care are un produs caută să fie el singur şi primul. Şi să vândă cât mai mult. Că din asta se câştigă bani. Investiţia în bere este foarte profitabil, din moment ce Griviţa a fost vândută şi cumpărată de trei ori”.
Berea Gambrinus a mai fost produsă la Griviţa până în 2005. Heineken a închis fabrica. Marca Gambrinus a continuat să fie produsă în alte fabrici din grup. Din fosta fabrică de bere Griviţa au mai rămas clădirile goale.
Ion Busicescu, fost director al Fabricii de Bere Gambrinus: „Zona respectivă a suscitat interesul dezvoltatorilor imobiliari pentru că poziţia acestor fabrici a fost bună faţă de vecinii pe care îi avea”.
Aşa că în 2013, Heineken a vândut terenul Griviţei către compania Kiseleff Development.
Compania a fost înfiinţată în 2007 de Ionuţ Dumitrescu, dezvoltator imobiliar şi fondator al uneia dintre cele mai mari companii româneşti de consultanţă imobiliară.
În 2014, noii proprietari au demolat secţia de fierbere şi de fermentare, îmbutelierea, pivniţele şi centrala termică şi frigorifică.
Ion Busicescu, fost director al Fabricii de Bere Gambrinus: „Aici era o grotă, o gaură mare de nu-ţi poţi imagina. Gaura avea 10 metri adâncime. Au cărat muncitorii de au înnebunit!”.
Investitorul Ionuţ Dumitrescu spune că vrea să ridice pe locul fostei fabrici Griviţa blocuri de birouri cu piaţetă şi spaţii verzi. Clădirile istorice ar vrea să le transforme în cafenele, restaurante şi o berărie.
Până la ora difuzării acestui material, reprezentanţii Heineken în România au refuzat un interviu filmat despre fabricile de bere Silva şi Griviţa.
Fabrica de Bere Azuga, spulberată după 144 de ani
Martie, 2014, Azuga. 80 de kilograme de explozibil au demolat jumătate din Fabrica de Bere Azuga, veche de 144 de ani.
Steliana Neagoe, fostă angajată a Fabricii de Bere Azuga: „Uite ce a ajuns, maldăre de pământ! Şi una din cele mai vechi fabrici din ţară! În spate, jos, era secţia de îmbuteliat şi de livrat. De acolo se livra berea.”
Astăzi, partea istorică a fabricii Azuga e doar teren viran. Ultimul investitor, familia Moraru, vrea să ridice aici o secţie de băuturi răcoritoare. În cealaltă jumătate de fabrică rămasă nedemolată, tot familia Moraru îmbuteliază apă.
Povestea începe în 1870, când firma Grund Rădulescu & Coa ridicat prima întreprindere din oraş: Fabrica de Bere Azuga, cu 50 de angajaţi. Prima băutură produsă aici a fost Caraiman. Berea blondă Azuga apare în anii comunismului. În anii '70 a devenit una dintre cele mai băute beri din România. Este făcută cu apa a trei izvoare.
Şefa de producţie Ioana Şeremet s-a angajat în fabrică exact în anii în care berea Azuga era pe val.
Ioana Şeremet, fostă angajată a Fabricii de Bere Azuga: „Cine spunea Azuga şi bere Azuga, era ceva! Stăteau tirurile, era nenorocire, la câtă bere se cerea pe piaţă! Era o bere bună, n-am mai baut bere ca aia. Simţeai şi dioxidul de carbon, simţeai şi drojdia, care era pură la gust.”
Azuga a devenit berea preferată a cuplului Ceauşescu.
Steliana Neagoe, fostă angajată fabrica de bere Azuga: „În fiecare zi veneau cu o lădiţă cu 20 de sticle de trei sferturi şi lua în fiecare zi bere de la noi”.
În 1982, fabrica s-a extins cu un nou corp de clădire. După Revoluţie, a devenit SC Bere Azuga SA. A pierdut piaţă din cauza concurenţei şi a micilor fabrici de bere nou apărute. A mai făcut şi credite de investiţii, pe care cu greu le achită. A avut, totuşi, profit, în 1999, anul în care este privatizată. A fost cumpărată omul de afaceri german Frideric Ipsen, cu 907.000 mărci. În primii patru ani a reușit să o aducă la zero profit.
Steliana Neagoe, fostă angajată fabrica de bere Azuga: „A adus un specialist de acolo de la el din Germania şi a dat toate peste cap. N-a mai mers fabrica ca lumea, nu se mai făcea berea ca lumea”.
În 2006, fabrica a fost vândută lui Valerii Moraru, astăzi patron al clubului de fotbal Rapid. Valerii şi Violeta Moraru sunt consideraţi cei mai bogaţi oameni de afaceri basarabeni din România. După trei ani, Valerii Moraru a vândut acţiunile Bere Azuga către Ursus Breweries
Ursus este subsidiara din România a SABMiller, unul dintre cei mai mari producători mondial de bere. La câteva luni de la cumpărarea fabricii de la Azuga, Ursus o închide. Concediază ultimii 160 de angajaţi şi îşi transformă obiectul principal de activitate în „închiriere şi subînchiriere de imobile".
Brandul Azuga îl relansează şi îl produce în alte fabrici.
Steliana Neagoe, fostă angajată fabrica de bere Azuga: „A rezolvat-o, a terminat-o până la urmă şi Ursusul. Fiecare a căutat să scoată profituri de pe urma fabricii, aia a căutat! Ca să ia bani repede, hai, o dărâmăm şi luam fiarele, le vindem şi facem bani!”
Familia Moraru răscumpără activele de la Ursus. În aripa nouă îmbuteliază astăzi apă de izvor.
Adrian Diaconescu, director executiv al Sc Azuga Waters SRL: „Pe această linie, în această hală, se îmbutelia berea Azuga. ... Structura este uşor altfel, dar per total fabrica este aceeaşi, a fost adaptată la cerinţele actuale pentru a se îmbutelia apă. Este o afacere de succes”.
„Decizia de a opri activitatea şi a vinde acţiunile la fabrică în 2013 a ţinut cont de contextul economic dificil existent în România în acel moment”, ne-a declarat Ursus Breweries.
Bermas Suceava, fabrica de bere salvată de angajaţi
Aşa sună 21.000 de sticle pline cu bere, atunci când sunt îmbuteliate pe banda rulantă. În curând, o parte din ele pleacă în buticurile şi magazinele săteşti din Suceava şi în încă alte şapte judeţe din Moldova. Suceava, Bermas şi Călimani sunt mărcile pe care le produce Fabrica de Bere Bermas din Suceava, singura din România care a mai rezistat, din cele 37 de întreprinderi de bere din comunism. De 21 de ani, fabrica aparţine asociaţiei salariaţilor şi a făcut în fiecare an profit.
Elena Anisoi este creierul fabricii. A venit aici în 1990, să ţină contabilitatea. Între timp a devenit directoare.
Elena Anisoi, director al Fabricii de Bere Bermas, Suceava: „Întotdeauna am fost pe plus. Niciodată nu am fost pe minus sau pe zero. De multinaţionale nu mă simt vânată. Mi-am consolidat poziţia aici, acasă. Şi de aici nu mă pot scoate”.
Fabrica de bere de la Suceava a fost înfiinţată în 1974. Primele băuturi au fost Suceava, Dragomirna şi Bucovina. Au urmat Arcaşul, Rarăul, Bucegi, Balada şi Ariniş. În 1991, fabrica de bere devine SC Bermas SA. Primul hop al directorilor de atunci a fost să domolească grevele angajaţilor.
Elena Anisoi, director al Fabricii de Bere Bermas, Suceava: „Păi să se schimbe conducerea, le ajunge, nu? După dânşii ar fi trebuit vândut şi fiecare să ia câte o bucată din fabrică. Astea sunt contractele de bere încheiate, ăsta este produsul, asta este perspectiva pe următorii 2-3 ani. Atât pot oferi, mai mult de atât închidem fabrica! Şi au înţeles!”
În 1993, Fondul Proprietăţii de Stat preia 70% din acţiunile fabricii. Peste doi ani, Bermas este privatizată prin Mebo. Asociaţia Salariaţilor cumpără de la FPS 56% din acţiuni.
Elena Anisoi, director al Fabricii de Bere Bermas, Suceava: „Dacă nu s-ar fi realizat dividende, aceşti membri ai asociaţiei PAS trebuia să aducă bani de acasă să achite acţiunile”.
Cu 10 milioane de euro investiţii în secţii noi de îmbuteliere, bere la draft, dozatoare şi butoaie moderne de tip KEG, Fabrica Bermas devine atractivă pentru marii producători de bere, în anii 2000. Elena Anisoi spune că a primit oferte să vândă fabrica, dar salariaţii au refuzat, de teamă să nu fie desfiinţată.
Elena Anisoi, director al Fabricii de Bere Bermas, Suceava: „Nu am avut in interes în sensul ăsta de a face o afacere pe moment. Şi apoi nici unii nu ne-au garantat că la Suceava se va mai produce bere”.
În 2015, românii au băut 15, 8 milioane de hectolitri de bere, mai mult cu 6% faţă de anul precedent, adică 80 de litri pe cap de locuitor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
