România furată. Ce sancţiuni riscă România dacă tot amână construirea de bănci de ţesuturi
România este codaşa Europei atunci când vine vorba de prelevarea şi conservarea de ţesuturi. Nu reticenţa rudelor celor aflaţi în moarte cerebrală este principalul motiv pentru care s-a ajuns în această situaţie, ci faptul că ţara noastră nu are bănci de ţesuturi unde să le păstreze. Se aruncă la gunoi ţesuturi precum valvă cardiacă, membrană amniotică, menisc, iar de anul trecut şi pielea. Dacă în cazul marilor arşi statul suporta substitutul de dermă, în cazul ţesuturilor osoase pacienţii sunt nevoiţi să îşi cumpere protezele de la import.
Cum s-a ajuns în această situaţie, dar şi ce sancţiuni riscă România dacă tot amână construirea de bănci de ţesuturi aflaţi într-un nou episod marca România furată.
Ajun de Moş Nicolae. Medicii Andrei Nica, Dan Sucoveschi şi Sorina Romanescu primesc mesaj că există un donator. Au la dispoziţie două ore să plece în misiune.
Dan Sucoveschi: „Eu eram cu nevastă-mea la cumpărături. Soţia este singură acasă acum cu copiii, era singura posibilitate. Hai, într-o oră să facem toate cumpărăturile. Vrem, nu vrem trebuie să ne încadrăm”.
Andrei Nica: „Total întâmplător eu am rămas la spital. Parcă ziceam... hai, bine, am mai stat, am avut astăzi o operaţie de transplant, o tumoră şi am stat mai mult ca să fiu acolo dacă e ceva şi au nevoie de ceva în plus, să fiu alături de ei”.
Medicii care prelevează organe şi ţesuturi străbat ţara în lung şi în lat, fără să ţină cont că tocmai au ieşit dintr-o gardă lungă, iar la întoarcere îi mai aşteaptă una.
Andrei Nica: Cu Dan am început de când era asistent instrumentar de sală.
Dan Sucoveschi: Au fost ore, zile întregi în care ...
Andrei Nica: Şi cu peripeţii, spune că am avut şi din astea, că fără d'astea nu se poate, nu?
Dan Sucoveschi: Nu poţi să mergi cu un avion şi să nu se întâmple ceva. Nu m-au marcat...
Andrei Nica: Mai te zgâlţăie, mai te...
Dan Sucoveschi: După cum spunea Dan Puric, într-o carte de a lui : „Eu mi-am făcut cruce când m-am urcat în avion, restu nu mai am nicio treabă". Restul are Dumnezeu grijă.
Andrei Nica: Corect.
5 ani de la tragicul accident aeronautic din Apuseni
Pe 20 ianuarie 2014, de la Bucureşti spre Oradea plecau, cu un avion de mici dimensiuni, medici de la spitalele Fundeni, Elias, Sfânta Maria şi de la Spitalul Municipal din Beiuş. Misiunea lor era de a preleva ficatul, rinichii şi corneele de la un pacient în moarte cerebrală. Avionul s-a prăbușit. Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa, iar copilotul şi cu ceilalţi 4 medici aflaţi la bordul aeronavei au fost răniţi.
După tragedia din Apuseni, misiunile de prelevare nu se mai fac cu aeronavele Şcolii de Aviaţie Civilă, ci cu avioanele de linie sau cu ambulanţele.
Dr. Andrei Nica: „ Am zburat tot la Oradea, un frig năprasnic, groaznic şi la un moment dat plecăm, facem prelevarea, şi eu cum sunt de acolo din Bihor, mi-au dat şi ăia mie o pălincă să o duc acasă. Nu se dezghiaţă geamul la avion. Hai să dăm cu pălincă că altceva ce să ai. Am luat, am şters noi acolo, avea ăla un obărlihit din ăla mic, zic – mă, cum o decola. Asta ziceam noi - Doamne. Şi am decolat, am plecat, am venit”.
Medicii Andrei Nica şi Dan Sucoveschi sunt responsabili cu prelevatul tendoanelor.
Dr. Andrei Nica, medic ortoped: „Întotdeauna noi stingem becul, ştii. Adică nu noi stingeam becul, erau ăia de la plastică, care erau cu pielea. Noi indiferent de cum era noi tot trebuia să stăm acolo că trebuia să o ducem la Bucureşti”.
Colegii de la plastică nu îi mai însoţesc în astfel de misiuni de aproape un an, de când singura bancă de ţesut - piele, de la noi din ţară, a fost închisă. Se afla în incinta Spitalului Grigore Alexandrescu, iar resursele ei au reuşit să acopere necesarul de piele pentru victimele incendiului din clubul de pe strada Tăbăcarilor, nr 7. Agenţia Naţională de Transplat i-a retras acreditarea la solicitarea expresă a medicului care a pus bazele ei - profesorul doctor Dan Enescu.
De ce a cerut medicul Dan Enescu închiderea Băncii de Ţesuturi
Într-o scrisoare transmisă Ministerului Sănătăţii, medicul Dan Enescu împreună cu managerul conf. dr. Alexandru Ulici cereau închiderea băncii, după 19 ani de funcţionare, pentru că „nu mai corespunde din niciun punct de vedere cerinţelor elementare a unei bănci de ţesut. Spaţiile sunt adaptate, circuitele aproximative, iar personalul propriu băncii inexistent".
Medicul Enescu mai menţiona că „în condiţiile existenţei singurei bănci din România fără o locaţie specifică, fără personal şi finanţare, considera că este imposibilă existenţa ei pe mai departe „şi că nu îşi poate asuma responsabilitatea funcţionării în condiţii de siguranţă a Băncii de Ţesuturi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copiii „Grigore Alexandrescu".
Sorina Pintea, ministrul Sanatatii: „Nu este vorba că Ministerul Sănătăţii nu a finanţat această bancă de piele, nu se pune problema. În 2014 printr-o Hotărâre de Guvern s-a decis construcţia a patru bănci de piele în România. Din păcate, a rămas la stadiu de hotărâre de Guvern. După ce am preluat mandatul am analizat aceste noi construcţii.”
Prof. dr. Dan Enescu: „Problema este următoarea: nu poţi să faci numai tu lucruri pentru ţară, dacă ţara nu îşi doreşte. Să îşi facă centre, băncile lor, lucruri recognoscibile.
Aceasta era o bancă făcută pentru necesităţile acestui spital. În fiecare an s-a încercat să se ţină de toate regulile Uniunii Europene, de standardele Uniunii Europene. (...) dar încetul cu încetul a deveni necesară pentru foarte multă lume şi am dat întregii ţări”.
Sorina Pintea, ministrul Sanatatii: „A fost un plan de conformare pe doi ani de zile şi după doi ani de zile cei care lucrează acolo şi-au dat seama că nu pot să acrediteze această bancă de piele. Era o improvizaţie care nu mai putea fi utilizată”.
În România lui 2019, o singură bancă de ţesut mai este acreditată, şi asta până în luna octombrie a acestui an
După, nu se ştie ce se va întâmpla. Este vorba de banca de ţesut - os tendon, de la Spitalului Colentina, aflată în incinta secţiei de ortopedie.
Dr. Andrei Nica: „Banca de ţesut Colentina a fost acreditată de către Agenţia Naţională pe o perioadă de doi ani 2015-2017. Aflându-ne în 2017, practic, activitatea tisulară în România pe parte de os era blocată şi avea probleme. Atunci, ne-am gândit să mai dăm pe o acreditare pe plan de conformare din 2017 până în 2019, ceea ce s-a şi întâmplat.”
Reporter: Există riscul ca din 2019 să nu mai poată funcţiona?
Dr. Andrei Nica: „Nu vreau să mă gândesc. O să mai încercăm, dar riscurile sunt foarte mari, pentru că nu ştii niciodată când vin ăştia, mă refer la Comisia Europeană.
Asta nu înţelege lumea ce înseamnă bancă. Păi, banca are nişte puncte cheie şi punctul principal al unei bănci de ţesut este acea cameră curată, cameră curată, care nu este o cameră, ci practic sunt vreo 4 camere cu presiune diferită între ele, că momentul în care vrei să intri în ele, dintr-o cameră în alta, o uşă se închide, ailaltă nu o mai deschizi, este un aşa numit A+D, dar nimeni nu înţelege.”
Prof. dr. Dan Enescu: „Băncile de ţesut înseamnă nişte lucruri, nişte ţesuturi biologice care sunt transportate şi au nevoie de reguli şi personal corespunzător. Adică, abilitat în acest lucru. Este simplu, altceva decât ce facem noi. Noi am învăţat, noi am fost, noi ne-am pregătit, noi ştim.”
Lipsa acestor băncilor la standarde europene face ca România să fie ţara cu cele mai scăzute prelevări de ţesuturi din Europa
Ba mai mult, la noi în ţară nu se prelevează tot ce se poate în materie de ţesuturi. Aruncăm la gunoi valvă cardiacă, membrană amniotică şi menisc.
Conf. dr. Rodica Marinescu: „Traumatologia de medicina sportivă este una din părţile în care noi avem cazuistică foarte bogată. Aceşti pacienţi au nevoie de transplant de menisc pentru că ruptura pe care ei o suferă în timpul diferitelor activităţi fizice sportive pe care le desfăşoară, este atât de complexă şi atât de imposbil de reparat încât necesită ca şi tratament chirurgical îndepărtarea în totalitate a meniscului. Suntem singura clinică din România care am făcut transplant de menisc, ştim să-l facem. L-am făcut însă cu grefe aduse din afară. Preţul acestor grefe este mare şi mai este o problemă - şi anume aceea că nu există întotdeauna disponibilitatea pentru alogrefa de menisc, adică nu este o grefă la dispoziţia băncilor de ţesuturi nici măcar în afară. Deci, există întotdeauna o listă de aşteptare şi pentru ei. Noi suntem o bancă mică. Ca necesitatea de grefă din România să fie acoperită ar trebui dezvoltată o bancă cu capacităţi mult mai mari - cu capacitate de stocare, cu capacitate de recoltare, mult diversificată şi care să facă faţă cerinţelor actuale, existente în activitatea medicilor de ortopedie şi traumatologie”.
De aproape 20 de ani, se tot vorbeşte despre construirea băncilor de ţesut. Ba mai mult, au fost alocate inclusiv fonduri pentru construirea lor.
Chiar înainte de aderarea noastră la UE României i-au fost alocate 3,5 milioane de euro pentru ridicarea a patru bănci de ţesuturi - la Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş. Una din condiţii era ca aceste fonduri nerambursabile să fie folosite era ca băncile de ţesut să fie construite până în 2008.
După pierderea acestei finanţări, miniştrii care s-au perindat pe la Ministerul Sănătăţii din 2010 şi până acum au dat hotărâri guvernamentale după hotărâri guvernamentale prin care au bugetat nu doar construirea acestor unităţi, ci şi dotarea lor.
În mijlocul lui 2015, Ministerul Sănătăţii demarează procedurile de achiziţie pentru cele patru bănci de ţesuturi, contract care se ridica la valoarea de 4 milioane de euro. Banii trebuiau să acopere atât clădirea, cât şi aparatura necesară.
Băncile ţesut trebuia să fie pe două niveluri, să aibă o suprafaţă utilă de 700 de metri pătraţi. La primul nivel, urmau să fie amplasate băncile propriu zise, cu zonele de recepţie a ţesuturilor, de prelucrare şi de stocare, fecare ţesut în parte fiind păstrat la temperaturi diferite care variază între +37 de grade şi -180 de grade. Etajul este prevăzut ca zonă administrativă, cu sală de şedinţe, birourile medicilor, arhivă. Mai include controlul serologic şi partea de cercetare.
În studiul de fezabilitate ataşat anunţului, se vorbeşte inclusiv de sancţionarea României de către Comisia Europeană dacă nu realiza acest proiect.
Cinci luni mai târziu procedura, a fost anulată, iar de atunci nu a mai fost făcut niciun astfel de anunţ.
Dr. Andrei Nica: „România a avut o strategie. A fost acest program Phare, hai să îl implementăm cumva. Nu că ne-ar fi dat ăia nouă banii aşa foarte simplu şi foarte drăguţ, uite banii. Aveau un interes pe România foarte mare, pe care l-au şi spus - Domne, noi vrem să facem aceste bănci de ţesuturi ca România să devină o barieră foarte clară în faţa mişcării ţesuturilor şi celulelor din Asia către Europa. Şi atunci în momentul în care aveai legislaţie, aveai bănci, aveai tot ce îţi trebuie, era foarte simplu să le opreşti. Fiind o chestie, din punctul nostru de vedere de strategie naţională practic.”
Sorina Pintea, ministrul Sanatatii: „Important este să avem măcar una şi de aceea ne-am concentrat eforturile asupra Bucureştiului, iar pentru celelalte trei am început corespondenţa cu autorităţile locale pentru că deşi au fost nominalizate prin Hotărâre de Guvern a fi construite, problemele legislative legate de tren nu au fost rezolvate”.
În ultimii 8 ani, numărul donatorilor aflaţi în moarte cerebrală de ţesuturi a fost de sub 120, în total, iar numărul celor care au beneficat de pe urma ţesuturilor donate este de 15 ori mai mare
Cifrele par mari, dar în spatele lor se află şi o listă de aşteptare.
Mihai Florin Glonţaru, pacient 51 de ani: „Aşteptarea te omoară.”
Mihai Florin Glonţaru are 51 de ani şi la jumătatea lui 2016 a avut un accident de maşină. Piciorul stâng a fost prins în fiarele contorsionate, iar pentru a putea merge din nou fără ajutorul cârjelor a avut nevoie de transplant de două oase.
Mihai Florin Glonţaru: „Un an, un an am aşteptat. Aşteptarea a fost lungă, grea. La un moment dat am luat în considerare şi grefa de la import...”
Dar buzunarul lui nu şi-a permis-o, aşa că nu a avut încotro decât să aştepte.
Mihai Florin Glonţaru, pacient 51 de ani: „Exista riscul să rup placa ce îmi este pusă pe femur. Am acolo o placă şi fără această grefă... deja am mai rupt o placă, în vara trecută, tot din cauză că nu aveam această bucată de os, că îmi lipsea. Şi să mai rup încă o dată placa aş fi ajuns la amputare.”
Andrei Nica: „Transplantul mergea prost, prelevările mergeau prost. De unde să facem, cum să facem. Trebuie ceva masiv, lung, 15 centimetri - 14, o chestie de genu ăsta, să putem să îi fixăm acolo toată partea aia.”
În septembrie anul trecut, a fost anunţat că s-a găsit grefa de care avea nevoie.
Mihai Florin Glonţaru: „Prima dată nu mi-a venit să cred. Chiar s-a găsit, chiar este, chiar aţi găsit domnul doctor. A fost poate dintre puţinele veşti frumoase ale vieţii mele”.
Conf. dr. Rodica Marinescu: „Sunt cel puţin trei categorii de afecţiuni în care e nevoie de grefă. O categorie este categoria tumorilor, tumorile pot să afecteze orice grupă de vârstă, în mod cu totul nefericit sunt cu atât mai agresive cu cât debutul este la o vârstă mai tânără.
A doua categorie pentru care poate fi nevoie de grefe sunt afecţiunile artrozice care au beneficat de proteze de şold sau de genunchi.
Şi a treia categorie de pacienţi este categoria de pacienţi care care au instabilităţi articulare, de obicei multiligamentare, care afectează mai multe ligamente ale aceleaşi articulaţii, de cele mai multe ori vorbim despre genunchi. Aceşti pacienţi sunt de obicei pacienţi tineri, pacienţi care desfăşoară fie o activitate sportivă de tip competiţional de diverse nivele, fie pacienţi care desfăşoară activitate fizică intensă la care stresul care se exercită asupra acestor articulaţii este extrem de mare.”
Traumatologia de care se ocupă doctorul Rodica Marinescu nu este una care să necesite o intervenţie imediată, dar sunt şi cazuri în care fiecare zi contează.
Conf. dr. Rodica Marinescu: „Chirurgia oncologică este considerată o chirurgie de urgenţă, deci ar trebui să avem disponibil practic toată paleta de grefe sau de implanturi la momentul la care diagnosticăm o afecţiune tumorală cu caracter oncologic”.
Dar cât de repede reuşesc medicii să facă rost de ţesuturile de care pacientul are nevoie e o adevărată ruletă. Dacă nu se lovesc de reticenţa rudelor celor aflaţi în moarte cerebrală, ţesuturile trebuie să fie validate de o serie de analize, prelucrate şi abia mai apoi implantate.
Mihai Florin Glonţaru: „Primul lucru pe care aştept să îl fac după ce voi scapa de aceste probleme, nu ştiu exact care este acum posibilitatea sau procedura, dar să mă înscriu într-o evidenţă a posibililor donatori de organe, pentru că dacă eu nu primeam acest ţesut, această grefă de os de la un donator nu ştiu dacă m-aş fi putut vindeca, de aceea este foarte important să existe această bancă de os care ştiu că este la Spitalul Colentina unde se pot găsi aceste ţesuturi şi atunci când este nevoie.”
Dan Sucoveschi: „Orice pas mic pe care îl facem în recoltarea de ţesut, în transplant, o facem cu entuziasm. O criză iar o să ne trezească. În momentul în care o să ne trezim că avem nevoie, nu la nivel individual, când se adună mai mulţi pacienţi, o să ne dăm seama cât de important este să fi avut Niciodată nu ştii când ai nevoie.”
Andrei Nica: „Se poate mult mai bine, mult mai bine. (...) În primul rând să avem măcar, măcar o bancă de mulți ţesut, să sprijinim din ce în ce mai mult activitatea coordonatorilor intraspitaliceşti, activitatea coordonatorilor regionali, activitatea coordonatorului naţional care să ştie ce să facă, cum să facă. Se poate”.
Dan Sucoveschi: „Este prima oară după atâtea recoltări, ies dintr-o gardă, ajung acasă şi intru în altă gardă. Asta nu mi s-a mai întâmplat, dar cred că toată viaţa o să mi se mai întâmple tot felul de chestii la care nu mă aştept”.
Imagine: Robert Dicu, Mădălina Chițu
Montaj: Bogdan Dobrea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
