RAPORT DE ȚARĂ. Comuna cu cea mai mare suprafaţă locuibilă din România este în Cluj

Data publicării:
marisel cluj

Floreşti este una dintre cele trei comune limitrofe ale municipiului Cluj-Napoca. La recensământul din 2011 aici au fost numărați aici aproape 30.000 de oameni. În ultimii zece ani, populaţia comunei Floreşti a crescut de trei ori ca urmare a dezvoltării imobiliare a zonei.

Pe fostele terenuri agricole au răsărit cartiere rezidenţiale. Preţul mult mai accesibil al locuinţelor i-a determinat mai ales pe tineri să se mute la Floreşti.

„Când am ales Floreștiul am încercat să aleg un loc unde, să zicem, condiţiile de civilizaţie sunt cât mai aproape de normalitate şi preţul, care era un argument în 2006, 2007 faţă de preţul din municipiul Cluj-Napoca”, spune Weber Zoltan, locuitor al comunei Floreşti.

Infrastructura, încă o problemă

Gata să devină oraş după evoluţia demografică, Floreștiul a fost luat însă pe nepregătite din punct de vedere al infrastructurii. Primarul comunei, Horea Șulea, plănuieşte să rezolve problema cu bani europeni, pe care i-ar accesa mult mai greu dacă Floreștiul ar deveni oraş.

„A deveni oraş nu văd care sunt beneficiile care le-ar aduce schimbarea formei administrativ-teritoriale în Floreşti. Ca şi număr de populaţie suntem peste nivelul multor municipii din România. Infrastructura se va dezvolta. Eu sper că în cel mai scurt timp, cu ajutorul CNADNR, să demarăm lucrările şi la centură de ocolire pe partea de sud a Florestiului”, spune Horea Șulea.

Şi din punct de vedere urbanistic, autorităţile locale au fost luate pe nepregătite. Mai noii locuitori ai comunei, în mare tineri, sunt nemulţumiţi.

Mărișel, comuna cu cea mai mare suprafaţă locuibilă din România

La aproximativ 50 de kilometri distanţă de Cluj-Napoca, în inima Munţilor Apuseni, comuna Mărişel pierde tot mai mulţi locuitori în fiecare an. Este comuna cu cea mai mare suprafaţă locuibilă din România. Pe cei 90 de kilometri pătraţi, viaţa curge domol, neatinsă de era vitezei şi a tehnologiei.

Dacă în 1977 aici locuiau peste 2.800 de oameni, acum numărul a ajuns la jumătate.Viaţa într-un sat de munte situat la o altitudine de 1.250 de metri nu este uşoară.

Doi tineri au fost însă atât de fascinaţi de casele presărate pe colinele din comună, de animalele care pasc nestingherite pe pajişti şi de amabilitatea sătenilor, încât au decis să se mute din Cluj-Napoca la Mărişel.

Sebastian şi Ela au riscat totul şi au deschis aici, în urmă cu cinci ani, o cabană turistică.

„Ne-a plăcut foarte mult zona şi am zis că dacă nouă ne place sigur o să placă şi celor pe care ni-i dorim ca oaspeţi. E viaţa noastră deoarece ne-am dorit să trăim la ţară”, spune Sebastian Hosu, co-proprietar de pensiune Mărişel.

Cei doi tineri au îmbrăţişat fără reţineri viaţă la ţară. Gătesc cu produse pe care le cumpără de la ţăranii din Mărişel. Cămara lor e plină cu bunătăţi.

„Am reuşit să avem în mare parte doar reţete tradiţionale folosind ingrediente din zonă. Procesăm tot ce înseamnă fructe de pădure din această zonă. Am reuşit să producem dulceţuri şi siropuri, pe care le oferim, aici la cabană”, spune Ela Atanasiu, co-proprietar al pensiunii.

Poartă de intrare în Parcul Natural Apuseni, comuna Mărişel a fost asemuită de turiştii români şi străini, deopotrivă, cu un colţ de răi. Sătenii s-au obişnuit deja cu oaspeţi veniţi de la mii de kilometri depărtare.

„Cred că aceast sat este cu adevărat încântător şi cred că este o comoară ascunsă. Nu am mai văzut aşa ceva de mulţi ani şi când am văzut, a fost în Elveţia”, spune Sally Maise, turist din Statele Unite.

Potrivit statisticilor oficiale, o treime din populaţia Clujului trăieşte la ţară, situaţie care îl plasează pe primul loc între judeţele Regiunii de Nord-Vest în privinţa urbanizării.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurul „terorist” arătat în direct la TVR, în timpul Revoluției. Cum a ajuns un campion mondial de handbal...
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor...
Film Now
Brigitte Nielsen, fosta nevastă a lui Sylvester Stallone, la plajă cu soțul cu 15 ani mai tânăr. Blonda s-a...
Adevarul
Călin Georgescu, file din realitate. Doi profesori îi demontează mesajele despre Educație propagate pe...
Newsweek
VIDEO Șoșoacă, atac furibund la Călin Georgescu: ”Cum îți permiți casă de milioane € la VIENA?”
Digi FM
Breaking News. Doi candidaţi solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson, la 40 de ani. Actrița din „Black Widow”, zâmbitoare și super șic, la prima apariție după...
UTV
Dorian Popa a fost condamnat dupa ce a condus sub influenta drogurilor. Ce pedeapsa a primit celebrul vlogger