PROIECT DE ŢARĂ | Provocările României în 2016
Ar fi trebuit să fie încă una dintre revoluţiile Arabe. Un moment în care oamenii ies în stradă şi reuşesc, prin forţa glasurilor şi a voinţei lor, să dea jos un regim autoritar. Nu a fost aşa. În Siria, mişcarea de protest care a început în urmă cu fix cinci ani s-a transformat într-unul din cele mai cumplite - şi complicate! - războaie ale vremurilor noastre. Un război care nu mai e de mult doar al ţării în care se poartă. A devenit al tuturor, al ţărilor care s-au implicat, într-un fel sau altul, în el şi al tuturor ţărilor care se confruntă acum cu un număr uriaş de refugiaţi.
Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că cel puţin 250.000 de oameni au murit în acest conflict. Aproximativ 12 milioane de sirieni au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi să fugă pentru a se salva, conform datelor World Vision România. 4 milioane dintre ei au devenit refugiaţi în statele vecine şi în Europa.
„Consider Iran şi Arabia Saudită responsabile la scară mare pentru multe dintre lucrurile care se întâmplă în Siria. Din păcate, desele intervenţii din afară şi dependenţa de comunitatea internaţională au permis unor ţări precum Arabia Saudită să preia conducerea asupra a ceea ce ar fi trebuit să se întâmple în Siria, ceea ce a provocat un conflict sectar, încurajat de regimul sirian, care avea nevoie de aşa ceva, pentru a acuza o anumită tabără de terorism. Rolul Iranului în Siria s-a redus dramatic de la intervenţia Rusiei, lucru care a devenit clar pe teren. Iranul încă mai este acolo, dar la nivel politic nu mai are putere la fel de mare în Siria. Rusia preia controlul din această perspectivă”, spune Rami Jarrah, jurnalist sirian.
După cinci ani de război cumplit, Siria este o ţară ruptă în bucăţi despre care puţină lume mai speră că vor mai putea fi lipite la loc, chiar de se va ajunge la un fel de pace.
Cu excepţia unor regiuni din nord-vest şi sud-vest preluate de rebeli, aproape tot vestul ţării se află acum sub controlul forţelor guvernamentale. Din nord, până în centru, sud şi dincolo de graniţă, în Irak, teroriştii ISIS fac legea. În fine, mare parte din nordul ţării, la graniţa cu Turcia, este controlat de kurzi.
Aceşti kurzi sirieni sunt susţinuţi de Statele Unite şi aliaţii lor. Motivul este simplu: kurzii s-au dovedit a fi cele mai eficiente forţe din teren împotriva teroriştilor ISIS. Dar ei sunt atacaţi de unul dintre aliaţii Americii, adică Turcia! Aşadar: prietenii Washingtonului - Turcia şi kurzii din Siria - se luptă între ei, pe de-o parte, şi cu principalul inamic al SUA, gruparea Stat Islamic, pe de altă parte.
Să ne uităm acum şi mai atent la cine cu cine se luptă în Siria.
În acest moment, există foarte multe ţări implicate în acest conflict.
La sol: armata siriană este susţinută de Rusia, care îi oferă personal şi armament. Mai este susţinută de Iran, care a trimis experţi militari. Acest triunghi Assad-Putin-Rouhani are ca aliate unele miliţii din regiune, cum ar fi Hezbollah, din Liban, sau brigăzile Abu al-Fadl al-Abbas, din Irak.
De partea cealaltă, rebelii sunniţi au fost antrenaţi şi au primit bani şi armament de la următoarele ţări: Arabia Saudită, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Turcia şi Statele Unite.
Mai nou, şi Turcia, şi Arabia Saudită s-au declarat deschise ideii unei operaţiuni terestre în Siria. Cu nuanţa foarte importantă că Turcia spune că nu ia în calcul o intervenţie terestră pe cont propriu, ci doar cu aliaţii internaţionali.
În aer, situaţia stă în felul următor: aviaţia pro-Assad a efectuat mii de raiduri împotriva poziţiilor rebele. În ajutorul ei a venit Rusia, care a atacat până acum cam toate forţele locale, cu excepţia celor guvernamentale.
În cealaltă tabără, Statele Unite, Marea Britanie, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Franţa, Arabia Saudită au atacat din aer organizaţia Stat Islamic. În paralel, Turcia a bombardat şi poziţiile kurde din Siria, chiar dacă militanţii kurzi sunt singurii care au reuşit să recupereze teritorii importante controlate de ISIS.
Aşa arată războiul din Siria în acest moment! O ţară sfâşiată la propriu şi la figurat de atât de multe războaie mai mici încât e greu de crezut că toate taberele mai ştiu pe cine atacă şi de cine se apără.
Intrarea Rusiei în acest conflict, de partea forţelor lui Bashar al-Assad şi susţinută de Iran, a schimbat fundamental raportul de forţe din Siria. Aceeaşi intervenţie militară este motivul pentru care Vladimir Putin s-a reîntors la masa negocierilor cu Occidentul, la doi ani după ce a anexat Crimeea.
„Putin se implică în Siria, pentru a avea o monedă de schimb cu Europa pentru ridicarea sancţiunilor impuse din cauza Ucrainei. Totul este interconectat. Vrea să fie ridicate sancţiunile, aşa că intervine militar în Siria şi le spune europenilor "pot să vă ajut cu refugiaţii dacă faceţi asta şi asta". Este vorba despre un teatru constant de politică şi politică externă, al cărui scop este să atenueze problemele economice de acasă. Pe măsură ce problemele economice ale Rusiei se înrăutăţesc, aşteptaţi-vă ca şi agresiunile Rusiei de peste hotare să se înrăutăţească”, spune Robert Kaplan.
În cealaltă tabără, Turcia a fost acuzată că a jucat mereu un joc ambiguu în regiune, în funcţie de interese şi de alianţe de moment şi că a permis cu bună ştiinţă dezvoltarea grupării Stat Islamic în Siria, câtă vreme a crezut că nu este un pericol la adresa propriei siguranţe naţionale. Şi, ca situaţia să fie şi mai complicată, în chestiunea refugiaţilor, rolul Turciei este şi mai complicat.
Uniunea Europeană încă nu pare să se fi hotărât dacă Turcia este pod sau baraj în calea acestor oameni care vor să ajungă în ţările bogate din Europa.
Iar tensiunile dintre Moscova şi Ankara, îdupă ce aviaţia turcă a doborât un avion militar rus în noiembrie 2015, au a dat alerta în Alianţa Nord-Atlantică.
România, partener NATO care împarte Marea Neagră cu Turcia, dar şi cu Rusia, are cu atât mai multe motive de îngrijorare.
„Turcia şi-ar dori să decidă militar deznodământul situaţiei de pe teren, din Siria, dar nu are capacitatea de a face asta. Nu are puterea militară necesară îndepărtării de la putere a regimului Assad. Se confruntă cu o revoltă din partea propriei populaţii de etnie kurdă, care se întinde şi în Siria - o presiune suplimentară la adresa graniţelor Turciei. MUSCA Nu uitaţi că Turcia primeşte gaze din Rusia, prin gazoductul Blue Stream. În ciuda tensiunilor dintre Turcia şi Rusia, Turcia se confruntă cu anumite constrângeri în felul în care îi răspunde Rusiei”, mai spune Robert Kaplan.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
