Marea Unire. Povestea Arcului de Triumf
În aşteptarea Centenarului Marii Uniri, autorităţile române pregătesc conferinţe, spectacole, lucrări de popularizare şi, uneori, restaurează sau ridică monumente ale eroilor din Primul Război Mondial. Regele Ferdinand şi regina Maria nu au statui în Capitală, în timp ce oamenii politici ai acelor vremuri sunt prea puţin cunoscuţi în spaţiul public. Monumentele durabile ale Marii Uniri - de la Arcul de Triumf la Crucea Caraiman şi Coloana fără Sfârşit - au fost ridicate de chiar generaţia autorilor Unirii. Digi24 vă spune în aceste zile povestea lor.
După ce au luptat în Primul Război Mondial şi au înfăptuit Unirea, veteranii armatei României au donat bani pentru monumentul ridicat în cinstea lor. 7 milioane de lei sunt banii strânşi din donaţii şi folosiţi pentru ridicarea Arcului de Triumf din Bucureşti.
La inaugurarea de la 1 Decembrie 1936, Arcul de Triumf din Bucureşti era împodobit cu portretele suveranilor Unirii: regele Ferdinand şi regina Maria. De-o parte şi de cealaltă, sculptate în marmură, se aflau două proclamaţii ale lui Ferdinand: prima pentru intrarea în război, din 14/27 august 1916, cealaltă din ziua triumfală a Încoronării de la Alba Iulia, 15 octombrie 1922. De altfel, prima versiune a Arcului de Triumf fusese ridicată chiar pentru serbările Încoronării, care au ţinut trei zile. La întoarcerea regelui şi reginei Maria de la Catedrala Reîntregirii, unde îşi primiseră coroanele, era nevoie ca victoria să fie celebrată la fel de fastuos şi la Bucureşti. Proiectul a fost încredinţat arhitectului Petre Antonescu.
„Timpul era însă foarte scurt. Şi atunci au făcut fundaţiile din beton definitive şi au îmbrăcat peste tot, din materiale lemnoase, pânze şi alte lucruri pentru ca să poată să aibă loc intrarea în Bucureşti a regelui şi reginei. Structura au gândit-o bine, definitiv, iar faţada provizoriu. S-a crezut că în câţiva ani lucrurile se vor rezolva, din păcate nu s-au rezolvat. Şi au trecut 14-15 ani, până în 1935-1936, datorită şi poziţiei presei în acea perioadă, cum e posibil să lăsăm această construcţie? Lumea nu ştia că fundaţia fusese făcută solid. Trebuie dărâmată! Şi atunci s-au alocat bani în timpul lui Carol al II -lea”, explică inginerul Nicolae Noica.
Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor monumente din vremea Coroanei de Oţel, nu toţi banii au venit de la bugetul de stat. Pentru Arcul de Triumf, subscripţia publică iniţiată în 1935 şi sprijinită de multe asociaţii ale veteranilor de război a strâns în jur de 7 milioane de lei.
Inaugurarea a fost unul dintre rarele momente în care regina Maria a apărut în public, alături de fiul ei, regele Carol al II -lea. Regele Ferdinand murise de cancer, în iulie 1927, la nici 10 ani de la Unire. Maria trăia complet izolată politic, fie la Balcic, la Bran sau în străinătate, urmărită de egoismul fiului care nu dorea să împartă regalitatea cu nimeni. Dar la inaugurarea Arcului de Triumf, prezenţa Mariei era inevitabilă.
În discursul de la inaugurare, Carol a II-lea a spus că spre deosebire de arcurile din vechime care proslăveau cucerirea de popoare, Arcul de Triumf de la Bucureşti arată lumii întregi că „înfăptuirea unităţii naţionale române nu este o cucerire deşartă şi lacomă, ci ştergerea din cartea vremurilor a nedreptăţii seculare ca fii ai aceluiaşi popor să trăiască prin stăpâniri deosebite”. L-a menţionat pe tatăl său o singură dată. A spus că monumentul este închinat amintirii celor care au făcut Unirea, mai ales „voievodului viteaz al Unirii, Regele Ferdinand”. La regina Maria, aflată alături de el, nici o referire.
Desfigurarea Arcului de Triumf în comunism
Deceniile următoare s-au dovedit însă mult mai rele. Regimul comunist a şters cu totul chipurile Mariei şi al lui Ferdinand de pe Arcul de Triumf. Medalionul „Budapesta”, din şirul confruntărilor armate, a fost eliminat. Victoria României împotriva expansiunii bolşevismului devenise ofensatoare.
Dar tocmai operaţiunile armatei române contra comuniştilor maghiari au fost argumentul decisiv în recunoaşterea frontierelor României Mari. Antanta nu avea nici resurse disponibile, nici voinţa, nici înţelegerea politică necesară pentru a ţine piept haosului provocat de radicalii comunişti în răsăritul Europei. Sabotajele şi provocări de tot felul au avut loc şi în România, în primul rând în Basarabia, dar şi la Bucureşti. În Ungaria, tensiunea provocată de pierderile teritoriale substanţiale a servit perfect intenţiilor Moscovei de a-şi exporta revoluţia în centrul Europei. Bela Kun, fiul unui notar din Transilvania, ofiţer bolşevizat în primul prizonieratului în Rusia, fusese instruit intensiv în practici subversive şi de propagandă şi remarcat de Lenin însuşi. A ajuns la putere pentru că mulţi lideri politici maghiari sperau să obţină sprijinul bolşevicilor ruşi pentru recuperarea teritoriilor pierdute. Dar politicile de naţionalizare şi colectivizare, plus regimul de teroare roşie impus de Bela Kun, i-au înspăimântat şi pe maghiari, şi pe decidenţii occidentali. Armata Română s-a dovedit singura soluţie viabilă.
„România terminase războiul într-o postură extrem de avantajoasă. Deşi semnase o pace separată, România reuşise performanţa să termine războiul cu o armată pregătită de luptă, relativ bine înarmată, bine antrenată şi doritoare să o facă. În paralel, România întâmpina deja mari greutăţi pe scena internaţională pentru recunoaşterea Unirii şi s-a creat o fereastră de oportunitate în care România se confrunta cu un real pericol comunist în centrul Europei, dublat de unul imaginar, dar e uşor de vorbit acum din perspectiva contemporaneiţăţii, a unei joncţiuni între trupele sovietice şi cele bolşevice maghiare”, explică istoricul Cosmin Popa.
În aprilie 1919, în timpul negocierilor pentru linia de demarcaţie a noii frontiere, armata ungară atacă trupele române, are loc o contraofensivă şi apoi din nou, în iulie, un nou atac al trupelor ungare şi o nouă contraofensivă a trupelor române. La 4 august 1919, soldaţii români intră în Budapesta.
„Trebuie spus că armata română era foarte importantă pentru cauza aliată. Era singura armată pe care se putea conta. O armată regulată şi o armată aliată într-o zonă în care Revoluţia dăduse complet peste cap centrul şi estul Europei. Să nu uităm, în afară de Rusia, unde avem război civil, în Ucraina era o situaţie greu de descris. Au fost la un moment dat 11 tipuri de guvern diferit - albii, roşii, negrii, cum erau descrişi anarhiştii, era o nebunie totală; în Ungaria avem o Republică a Sfaturilor sovietică, avem o republică a Sfaturilor în Bavaria. Şi armata română era singura, singura pe care aliaţii se puteau sprijini ca să pună ordine în această zonă. Şi sigur, campania din Ungaria a însemnat securizarea alianţei cu Transilvania, dar a fost şi o cauză aliată”, spune istoricul Cosmin Popa.
„De fapt, România și-a refăcut poziția la Tratatul de la Versailles, în momentul în care, având o armată care nu fusese trimisă la vatră, a putut să fie forța de șoc și să ocupe Budapesta, lucru care a salvat Europa în acel moment comunist, revoluționar, bolșevic, cum vreți să-i spuneți. Și România, care era acuzată că a făcut pace separată cu Puterile Centrale, s-a reabilitat, adică lumea a înțeles nevoia unei țări puternice aici, care să țină piept Rusiei și care a fost România. Așa se explică că am primit provinciile și că s-a arbitrat, sigur, a contat și vizita reginei Maria la Paris, la Versailles, dar acesta a fost cauza, aportul adus de România în înăbușirea regimului bolșevic din Ungaria, care a durat vreo două luni, nu mai mult”, detaliază politologul Stelian Tănase.
„Primul Război Mondial nu s-a încheiat în 1918. Am avut un nou an în care Armata Română a luptat pentru a securiza noile realităţi politice, ceea ce însemna România Mare. A luptat pe frontul de Est, în Basarabia, pe Nistru pentru că au fost atacuri puternice ale trupelor bolşevice. Şi au luptat la Vest în Ungaria. Practic, la sfârșitul lui 1919, România Mare era securizată prin acţiunea militară. Pentru că există această tendinţă de a se crede că România Mare s-a făcut după aceste adunări plebiscitare, bun, am votat Unirea şi asta e! Nu. Armata Română a luptat timp de un an de zile pentru a securiza această dorinţă a părţilor”, arată Manuel Stănescu, istoric.
După Revoluţia din 1989, portretele regelui Ferdinand şi al reginei Mariei au reapărut pe Arcul de Triumf. La restaurarea mai serioasă încheiată în 2015, au reapărut şi mesajele de război şi de victorie ale suveranului Unirii. Şirul bătăliilor pentru Marea Unire este acum complet. Iar după atâtea decenii amare de comunism, şi în România, şi în Ungaria, medalionul „Budapesta” de pe arcada interioară nu mai este o declaraţie de război. E amintirea unui gest salvator.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
