COROANA DE OŢEL | Prima zi a Primului Război Mondial
Cea dintâi zi de război a României în Primul Război Mondial a fost 28 august, adică în urmă cu exact 100 de ani. Ofensiva contra Austro-Ungariei, numită planul Z, a presupus desfăşurarea a patru armate, în frunte cu generalii Prezan - de la Vatra Dornei la Oituz, Averescu - de la Oituz la Argeş, Culcer - între Argeş şi Dunăre şi Aslan - pe Dunare şi pe frontiera terestră cu Bulgaria. Era o ofensivă generală cu scopul de a scoate rapid Imperiul din război. Dar, după 10 zile de război, planul Z este zguduit din temelii. La 6 septembrie 1916, apărarea românească este străpunsă în sud, la Turtucaia/Olteniţa, de trupele bulgare şi germane. Este începutul tragediei. În decembrie 1916, Bucureştiul este ocupat de armata germană.
Turtucaia şi Silistra se află pe malul sudic al Dunării, în dreptul localităţilor Olteniţa şi Chiciu. În 1916 erau teritoriu românesc. România obţinuse, prin Pacea de la Bucureşti, din 1913, Cadrilaterul, adică judeţul Durostor, cu reşedinţa la Silistra, şi judeţul Caliacra, cu centrul administrativ la Bazargic. În lipsa unui pod peste Dunăre, Turtucaia şi Silistra erau vulnerabile, în ciuda fortificaţiilor şi a diviziilor care le apărau. O versiune a planului Z presupunea chiar abandonarea lor şi apărarea ţării pe malul nordic al Dunării.
Profesor Petre Otu: „Înfrângerea a fost una de ordin tactic, au fost nişte greşeli ale Statului Major Militar Român care a trimis batalion după batalion în capul de pod, astfel că, la un moment dat, aveam 35.000 de oameni în capul de pod, ceea ce... Cum intrau în capul de pod în timpul luptelor, cum ele îşi pierdeau în bună măsură capacitatea operativă.”
Lupta pentru Turtucaia a durat în jur de o săptămână. Artileria generalului August von Mackensen a făcut ravagii. Apărarea oraşului se baza şi pe ajutorul aliaţilor ruşi sosiţi deja în Dobrogea, dar aceştia s-au mişcat prea încet. Pe măsură ce inamicii înaintau, pontoanele de la Dunăre au fost luate cu asaltat de locuitorii oraşului şi de ţăranii din împrejumiri care încercau să treacă fluviul spre nord. Bacurile nu făceau faţă, mai ales că misiunea lor era să evacueze şi soldaţii răniţi:
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Printre soldaţii aflaţi la pontoane pe 5 septembrie se afla şi George Topârceanu. Iată cum descrie în "Amintiri de la Turtucaia" mulţimea disperată să traverseze Dunărea: Ca niște fiare speriate se repeziră pe punte, împingându-se sălbatic, făcându-și loc cu pumnii și călcând în picioare răniții, apucați fără veste și striviți din toate părțile. Era un țipăt sfâșietor, vaiete de oameni în agonie, gemete de piepturi strivite sub cizme, de oameni cu capul zdrobit sub călcâie, în neputință de a se apăra. Bacul se depărtează. Nu mai revine. A doua zi, Topârceanu aproape că reuşeşte să ajungă pe malul nordic înot, dar ratează din cauza unor puşcaşi care îl ocheau dintre sălcii chiar de pe malul salvator. Întors în Turtucaia, este luat prizonier, în chiar ziua victoriei bulgăreşti. Va fi unul dintre cei peste 28.000 de prizonieri duşi în Macedonia.”
Răniţii evacuaţi de la Turtucaia fuseseră transportaţi la Giurgiu şi spre est, tot pe malul sudic, la Silistra. Aici au fost primiţi inclusiv în spitalul de campanie organizat de Yvonne Blondel, fiica ambasadorului francez care negociase cu premierul Brătianu intrarea României în război. Yvonne, căsătorită cu prefectul de Silistra, Ion Cămărăşescu, a trăit direct toate etapele războiului. A văzut la sfârşitul august grupuri de intelectuali şi patrioţi bulgari arestaţi. Erau transferaţi de autorităţile române la nord de Dunăre, pentru evitarea revoltelor. Muzeograful Vera Mileva spune că erau ridicaţi noaptea, nu îşi puteau anunţa rudele şi nu li se spunea unde merg. Printre prizonieri s-a numărat şi profesorul Matei Ribarov.
Vera Mileva, muzeograf: „Când a fost făcut prizonier, a plecat împreună cu soţia lui. El avea atunci 46 de ani, iar soţia 36. Au trăit în Moldova în condiţii extrem de grele, dar soarta a făcut o glumă cu ei şi, spre finalul prizonieratului, ea a rămas însărcinată. Când, în 1918, aceste tabere au fost una după alta desfiinţate şi s-au întors toţi prizonierii bulgari din Moldova, chiar când au ajuns pe malul bulgăresc, s-a născut fiica lui Matei Ribaruv care a fost numită Sloboda, adică Libertate.”
La începutul lui septembrie 1916, familia prefectului de Silistra află că generalul Teodorescu asaltase Statul Major de la Bucureşti cu cereri de ajutor. Divizia care apăra Silistra a fost trimisă in extremis în apărarea Turtucaiei. Când însă aceasta a căzut, divizia respectivă s-a întors spre Silistra, 60 de km mai la est. Sătenii din zonă au crezut însă că năvălesc bulgarii. Inclusiv soldaţii mai slabi de înger s-au alăturat fugarilor.
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „La Silistra, pe 6 septembrie, Yvonne Blondel, soţia prefectului, vede de la ferestrele spitalului o privelişte asemănătoare cu cea văzută de George Topârceanu, cu o zi înainte, la Turtucaia. Sute de căruţe treceau galop, înţesate de militari. Alte fiinţe, cu chipurile rătăcite - femei, copii plângând înnebuniţi - alergau cât le ţineau picioarele. Poveştile îngrozitoare despre cruzimea moştenită de bulgari de la vechii lor stăpâni, turcii, multiplicau panica. Prefectul, soţia lui şi socrii, adică soţii Blondel, încearcă să potolească lumea. Explică oamenilor că au timp să-şi ia din gospodării strictul necesar, inclusiv haine de iarnă, în caz că războiul se va prelungi.”
Cele câteva zile de respiro au fost folosite pentru evacuarea răniţilor pe cursul Dunării, spre Cernavodă şi Brăila, şi a localnicilor, spre malul nordic al fluviului. Mii de oameni au putut fugi din calea războiului datorită ultimilor apărători izolaţi de la Turtucaia.
Ca reacţie la pierderile din sud, Statul Major a hotărât oprirea ofensivei victorioase din Ardeal, relocarea unor trupe pe linia Dunării şi recâştigarea terenului pierdut prin aşa-numita manevră de la Flămânda, sub conducerea generalului Averescu.
Profesor Petre Otu: „Au fost nişte ploi torenţiale, diluviene, care au împiedicat trecerea trupelor române dincolo, flotila austro-ungară de monitoare a bombardat trupele române, a adus stricăciuni podului de vase care a fost construit acolo şi, prin urmare, manevra de la Flămânda s-a soldat cu un eşec.
În acest timp, kaisezul Wilhelm al Germaniei, furios pe defectarea lui Ferdinand de Hohenzollern în tabăra Antantei, l-a demis pe şeful Statului său Major, generalul Eric von Falkenhayn şi l-a însărcinat cu ofensiva contra armatei române din Transilvania. Subţiate de transferul spre Dunăre şi confruntate cu profesionalismul fără cusur al lui Falkenhayn, soldaţii români pierd rând pe rând trecătorile.
Din sud, se apropie de Bucureşti trupele lui August von Mackensen.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
