1918 | Politicieni care au proiectat și finanțat Unirea din bani proprii au ajuns în închisorile comuniste
În anul 1918, lumea se prăbuşea în jurul României. Dispăruse Imperiul ţarist și au urmat cel otoman şi cel austro-ungar. În ciuda războiului, a morţilor şi a foametei, liderii politici nu au renunţat la planurile pe care le aveau. În octombrie, cei din Ardeal înţelegeau că a căzut principala piedică în calea Unirii.
În toamna lui 1918, soarta naţiunilor din Imperiul Austro-Ungar era neclară. Războiul presa toate încheieturile şubrede din Imperiu. Ca să se asigure de loialitatea soldaţilor din naţiunile supuse - români, cehi, slovaci, polonezi - militarii primiseră permisiunea să folosească însemnele propriului popor, iar şefii militari au evitat ca soldaţii de aceeaşi etnie să se afle, faţă în faţă, în teatrele de operaţiuni.
Românii, de pildă, au fost trimişi să lupte pe frontul italian, nu împotriva României.
Pe de altă parte, cenzura şi supravegherea au creat dificultăţi mari Partidului Naţional Român din Transilvania. În plus, mulţi din liderii naturali ai comunităţilor româneşti - preoţi, învăţători - au fost deportaţi de autorităţile maghiare la Şopron, aproape de graniţa cu Austria. Erau consideraţi elemente periculoase. Abia în mai-iunie 1918 li s-a permis să se întoarcă acasă. Austro-Ungaria era însă o cauză pierdută.
„La Paris se constituie un Consiliu Naţional pentru Unitatea Românilor, în lagărele de prizonieri din Rusia, din Italia se desfăşoară o campanie de recrutare de voluntari care să lupte în Armata Română sau alături de Armatele Antantei, cazul prizonierilor români din Italia, ei s-au oferit să lupte contra Austro-Ungariei”, spune conf. univ. Valentin Şerdan-Orga, director BCU Cluj.
Românii trimit deputați la Budapesta
Primele alegeri prin care românii îşi trimiseseră reprezentanţi în Parlamentul Ungariei care îngloba şi Transilvania, fuseseră cele din 1905, repetate în 1906.
Între deputaţii români la Budapesta s-au numărat avocaţii Iuliu Maniu, Ioan Suciu, Aurel Vlad, literatul Vasile Goldiş, medicul Alexandru Vaida Voevod, finanţistul Teodor Mihali. Îşi făcuseră ucenicia politică în familiile lor cu ascendenţă paşoptistă şi apoi, în studenţie, în umbra Mişcării Memorandiste din 1892.
Pe lângă expunerea impecabilă a argumentelor, Iuliu Maniu sau Vaida Voevod erau respectaţi şi invidiaţi pentru strălucirea discursurilor. Şi unul, şi celălalt au pierit închişi de comunişti. Au făcut închisoare şi urmaşii celor doi.
„Da, tatăl meu a trecut prin multe închisori, nici nu le-aș putea enumera pe toate. A făcut și canal și sigur că ne-a povestit multe din închisoare, acum nu știu dacă ne-a povestit tot, dar ne-a povestit multe întâmplări. N-am fost mințiți și nu ne-am lăsat mințiți pe urmă de nimeni. Știam foarte bine ce înseamnă regimul comunist și ce înseamnă închisorile comuniste”, spune ing. Tudor Boilă, strănepot al lui Iuliu Maniu.
Meritele autorilor Unirii sunt şi astăzi puţin cunoscute. Ca şi mulţi din confraţii lor de la Bucureşti din acea perioadă, politicienii români îşi sacrificau averea în politică, nu şi-o înmulţeau.
„"Lupta" s-a creat şi a funcţionat cu banii unor deputaţi români, cu banii unuia dintre politicienii români, Mihu, foarte bogat, unor aromâni care aveau sentimente româneşti, şi din banii lui Alexadru Vaida Voevod chiar. Am găsit o scrisoare a soţiei lui Vaida Voevod, a bunicii mele către tatăl meu, în care ea se plânge, zice: "Taică-tău şi-a cheltuit toată averea, a vândut chiar şi bijuteriile mele de dotă la nuntă, în slujba politicii”, spune prof. Mircea Vaida-Voevod, nepot al lui Alexandru Vaida Voevod.
Efortul politic de la Budapesta se sprijinea pe o reţea de români avuţi, care în câteva generaţii reuşiseră să spargă bariera lui Unio Trium Nationum, documentul medieval care îi ţinuse pe români în sărăcie şi în afara oraşelor. Mulţi porniseră din familiile greco-catolice care avuseseră acces la învăţătură temeinică în colegii şi universităţi. În preajma lui 1918, aceste familii finanţează realmente aplicarea punct cu punct a programului naţional.
„Vaida Voevod, Aurel Vlad erau finanţatori ai luptei naţionale. Prezenţa lor cu diverse ocazii când se strângeau fonduri. Donau sume de bani. În capul listelor de donaţii sunt Ioan Mihu, Teodor Mihali, George Pop de Băseşti. Având această bază materială ei au putut să se mişte”, mai spune spune conf. univ. Valentin Şerdan-Orga, director BCU Cluj.
Dintre marii donatori, Aurel Vlad s-a stins la Sighet, în iulie 1953. Securitatea l-a condamnat la 5 ani de închisoare în plus după ce murise.
Prin uciderea unor astfel de oameni, România şi-a pierdut conducătorii cei mai respectaţi. Iar odată cu ei, maniera cea mai umană de a face politică - cea făcută cu gândul de a face bine celor din jur.
La Turda, urmaşul lui Ioan Raţiu, Memorandistul din 1892, Augustin, finanţa din banii câştigaţi din avocatură o şcoală de meserii. A fost unul dintre delegaţii oraşului la 1 decembrie 1918.
„Augustin Raţiu... Ajuns aici am înţeles cât de importantă era activitatea lui educativă. Dragii mei, meseria este o brăţară de aur. El a continuat activitatea lui de avocatură”, spune Indrei Rațiu.
Cea mai importantă donaţie şi în acelaşi timp cel mai mare risc asumat de cei implicaţi priveşte chiar Adunarea Naţională de la Alba Iulia. La 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, Alexandru Vaida Voevod a dat citire Declaraţiei de Autodeterminare a Românilor. Se crează Consiliul Naţional Român care funcţionează la Oradea, apoi la Arad. De teama revoltelor de tip bolşevic, au luat fiinţă gărzi civile pentru apărarea proprietăţilor. Drumul spre Unire a ajuns la o răscruce.
„Consiliul Naţional Român de la Oradea funcţiona ca un adevărat guvern provizoriu al Transilvaniei. Este momentul la care Alexandru Vaida Voevod avertizează că românii nu trebuie să facă parte din acele gărzi care asigurau ordinea publică într-un imperiu în disoluţie. Românii trebuie să aibă propriile gărzi. Fără acest avertisment înţelept era posibil ca adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 nu să aibă loc niciodată. În anul Centenarului, aşa arată casa acestui mare patriot: paragină”, relatează Elena Vijulie, jurnalist Digi24.
Alba-Iulia, apărată cu bani privați
Era necesar ca delegaţii spre Alba Iulia să ajungă şi să fie în siguranţă pe tot parcursul şedinţelor. Gărzile naţionale româneşti aveau nevoie de echipament, armament şi solde. Alexandru Vaida Voevod şi Aurel Vlad garantează cu propriile lor averi un împrumut de 200.000 de lire pentru ca Adunarea de la Alba Iulia să se desfăşoare netulburată.
Măsurile de precauţie nu au fost de prisos. În drum spre Alba Iulia au avut loc numeroase incidente. Unul dintre delegaţi - Ioan Arion - a murit în gara Teiuş.
„În gară la o distanţă de câteva linii a intrat un tren blindat cu soldaţi, cu militari maghiari care a deschis focul”, povestește conf. univ. Valentin Şerdan-Orga, director BCU Cluj.
Participanţii la Adunarea de la Alba Iulia îşi aminteau în anii '20-'30 că bucuria momentului a depăşit orice temeri şi îngrijorări.
Una dintre puţinele fotografii păstrate îl înfăţişează pe episcopul greco-catolic Iuliu Hossu citind mulţimii alături de episcopul ortodox Miron Cristea, actul Unirii. Erau prieteni apropiaţi. Ei au fost cei care îi dezlegaseră pe soldaţii români ardeleni de jurământul de credinţă faţă de împăratul de la Viena.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
