23 august 1944, adevărul despre o zi deturnată de propaganda comunistă
Este 23 august astăzi şi se împlinesc 75 de ani de la momentul istoric al cărui artizan, Regele Mihai, a fost aruncat imediat într-un con de umbră, iar apoi șters cu totul din cărțile de istorie. Acest moment a fost distorsionat profund de comuniști. Astăzi, profităm de ocazie să spunem adevărata poveste a zilei de 23 august 1944.
Acum exact 75 de ani, Regele Mihai l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu şi a retras România din alianţa cu Hitler. Lovitura de palat de la 23 august 1944 a însemnat redirecţionarea Armatei Române pe Frontul de Vest, pentru eliberarea Transilvaniei. Dar în urma înţelegerii dintre URSS, Statele Unite și Marea Britanie, din 1943, România era deja plasată în sfera de influenţă sovietică. În toamna lui 1944 a fost complet ocupată de Armata Roşie.
Rescrierea istoriei, armă ideologică în comunism
Nici una din versiunile succesive prin care regimul comunist explica importanţa lui 23 august 1944 nu cuprindea faptele istorice reale. În ultima variantă, cea de la sfârşitul anilor '80, la 23 august, poporul român sărbătorea de-a dreptul o revoluţie şi anume „victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, care a dus la răsturnarea dictaturii militaro-fasciste în ţara noastră, la înlăturarea dominaţiei imperialiste şi a deschis calea marilor transformări economico-sociale şi a construcţiei socialismului în România”, după cum se exprima chiar dictatorul Ceauşescu într-un interviu acordat oficiosului sovietic „Pravda” la 23 august 1989.
Deşi nici dictatorul Gheorghe Gheorghiu Dej, nici succesorul Nicolae Ceauşescu nu au avut nici cea mai măruntă contribuţie la ieşirea României din alianţa cu Hitler, propaganda dădea de înţeles sub diverse expresii generale că respectivul lider a luat parte la evenimente.
Cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu a sărbătorit, în această clădire niciodată terminată, actuala Casă Radio, ultimul lor 23 august. Construcţia urma să le devină mausoleu şi loc de pelerinaj, în aceeaşi manieră în care Lenin şi Stalin au fost înmormântaţi la Zidul Kremlinului. În pofida naţional-comunismului care l-a consacrat, Nicolae Ceauşescu nu şi-a negat vreodată modelul stalinist.
Primul guvern comunist, cel condus de Petru Groza, a fost singurul care a sărbătorit 23 august menţionând măcar autorii principali. Adică pe Regele Mihai, pe liderii democraţi ai ţării, pe cei doi comunişti implicaţi, anume pe avocatul Lucreţiu Pătrăşcanu şi ofiţerul dezertor, devenit agent NKVD, Emil Bodnăraş. Aceste nume erau inevitabile, de vreme ce regele Mihai se afla încă în fruntea ţării, Lucreţiu Pătrăşcanu devenise ministru al Justiţiei, a fost executat ulterior, iar Emil Bodnăraş, era ministru al Apărării. Va deveni un nomenclaturist longeviv.
Armata Română, nu cea Roșie a eliberat teritoriul țării
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Dar faptele erau deja distorsionate. Propaganda comunistă, în curând singura voce care se va mai auzi în România, vorbea despre „Armata Roşie eliberatoare”, în condiţiile în care şi Bucureştiul, şi Transilvania de Nord fuseseră eliberate de ostaşii români, nicidecum de cei sovietici. Când la 31 august 1944, armata sovietică a intrat în Bucureşti, nemţii părăsiseră de câteva zile întreaga regiune, România avea un guvern legitim, condus de generalul Constantin Sănătescu, iar regele restabilise Constituţia democratică din 1923 în aşteptarea primelor alegeri libere după o succesiune de 3 feluri de dictaturi în şase ani.
Comuniștii, deranjați de gestul Regelui Mihai
În plus, contrar a ceea ce au afirmat vreme de 45 de ani, comuniştii nu au fost deloc încântaţi în seara de 23 august 1944 că regele Mihai a rupt România de Hitler înainte de intrarea Armatei Roşii în Bucureşti.
„Imediat au venit Pătrășcanu cu Bodnăraș, iar Pătrășcanu cum a intrat pe ușă a venit direct la mine și s-a uitat în ochii mei şi a zis: „Ce-ați făcut? Ne-ați nenorocit!” Textual! Noi am rămas toți cu gura căscată. Cum adică „Ne-aţi nenorocit!” când făceau parte din toată chestia asta?
Mai târziu am înţeles de ce. Fiindcă, dacă nu reușeam și făceam asta fără să punem mâna pe Antonescu, era să se întâmple la noi ce s-a întâmplat la Varșovia, când nemții i-au măcelărit pe toți și rușii au intrat ca la ei acasă. Or, noi a vrut Dumnezeu ca să reușim imediat și i-a prins și pe ruși prin surprindere. Aşa că, în momentul când au venit ei în București, la noi era deja terminat, aveam guvern, aveam tot și asta nu le-a plăcut”, povestea Regele Mihai într-o discuție cu Stelian Tănase. (Stelian Tănase, Conversaţii cu Regele Mihai, Corint, 2018)
Popularitatea tânărului rege şi a liderilor partidelor istorice, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, precum şi posibilitatea refacerii rapide a economiei nu au fost însă suficiente pentru respingerea tăvălugului sovietic. În octombrie 1944, premierul britanic Winston Churchill îl vizitează pe Stalin la Moscova şi scrie pe un şerveţel, la dineu, celebrele acorduri de procentaj. Britanici - 90%, sovietici 10% în Grecia, faţă de sovietici - 90% în România, faţă de 10% - anglo-americani, Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia 50%-50%.
Prima aniversare a lui 23 august 1944, cu regele în grevă
Comunizarea rapidă, violenţele, diversiunile, demobilizarea armatei, devalizarea adevăratelor instituţii de forţă ale ţării, cu definitiva capturare a Ministerului de Interne, preluat de consilierii sovietici, toate îl fac pe regele Mihai să intre în grevă la 21 august 1945, refuzând orice contact cu guvernul ce i-a fost impus prin şantaj, în legătură directă cu Transilvania de Nord. Este motivul pentru care personajul principal al lui 23 august a lipsit chiar la prima aniversare a evenimentului. Momentul a fost însă intens celebrat. Era singurul punct simbolic de legătură cu noii stăpâni ai ţării.
Cosmin Popa, istoric la Institutul Nicolae Iorga: Trebuie să vorbim şi despre dorinţa regelui Mihai de a se disocia de regimul Antonescu, cu care vrând-nevrîând a fost asociat o bună perioadă de timp, despre dorinţa de disociere a ofiţerimii superioare române de efortul de război anti-sovietic şi în unele cazuri de crimele comise pe teritoriul URSS, în regiunile ocupate, şi de dorinţa unor politicieni de a-şi asigura o platformă politică de natură să le asigure dacă nu la putere, măcar în Olimpul politic. Deci 23 august este mai mult decât întoarcearea armelor, aşa se explică şi participarea largă a personalităţilor politice de diverse orientări, participarea armatei şi docilitatea trupelor care au întors imediat armele împotriva Germaniei. Este un fel de spălare a păcatelor şi o barcă de salvare...
Cum s-a făcut tranziția spre regimul comunist
Înfrânt în eforturile sale antisovietice de pasivitatea anglo-americanilor, care confirmaseră împărţirea sferelor de influenţă cu URSS la Yalta şi Potsdam, în februarie, respectiv iulie 1945, regele Mihai a fost prezent la cea de-a doua aniversare a lui 23 august, celebrată de această dată în Piaţa Victoriei. Schimbarea locului de sărbătoare, care era tradiţional pe Calea Victoriei, în faţa Palatului Regal, nu este lipsită de importanţă. Începea un proces îndelungat de ştergere a sărbătorilor naţionale sau religioase cu care românii se identificau şi impunerea altora, noi, pentru crearea „omului nou”. Din acest motiv, de îndată ce armata sovietică a ocupat România şi ziua de 1 Mai, Ziua Muncitorimii, a căpătat o importanţă neobişnuită.
30 decembrie 1947: Abdicarea forțată a lui Mihai I. Celebra horă a bucuriei, un fake
Ultimul 23 august al României regale a avut loc în 1947. Era anul în care partidele democratice au fost interzise de un guvern comunist care furase între 60 şi 70 de procente la alegerile din anul precedent. La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost forţat să abdice, iar comuniştii au declarat, într-o şedinţă a Marii Adunări Naţionale, care în fapt nu a avut loc, Republica Populară Română.
Celebra imagine cu o horă de bucureşteni care celebrează în Piaţa Palatului proclamarea Republicii este un fals, orchestrat la ordinul dictatorului Gheorghiu Dej.
23 august devine zi națională
Cert este că, în ianuarie 1948, când rapoartele diplomatice de la Bucureşti scriau că românii plângeau pe străzi, disperaţi că fuseseră lăsaţi pradă sovieticilor, noua Republică avea deja asociată o nouă zi naţională, 23 august 1944, şi un nou imn, „Zdrobite cătuşe” care celebra comunismul.
Cât despre calificativele din sintagma „revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 august 1944”, ele funcţionau drept coduri ideologice pentru colectivizare, naţionalizare, egalizare şi sărăcire în masă, pentru uciderea, întemniţarea şi izolarea opozanţilor, de orice fel, ca şi pentru izolarea României de lumea liberă şi de rădăcinile ei profund europene. Consecinţele faptului că decenii de-a rândul, românii au fost obligaţi prin presiune şi supraveghere să ia parte la celebrarea unor minciuni şi să laude pe cei care le făceau rău se resimt şi astăzi în raporturile dintre cetăţeni şi conducători, cu urmări dezastroase asupra politicilor publice.
Urmăriți o discuție pe această temă cu istoricul Alin Mureșan și jurnalista Elena Tănase:
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
