Cum s-a pus piatra de temelie la Casa Poporului. Povești mai puțin știute despre „piaza rea” a Bucureștiului

Elena Tănase Data actualizării: Data publicării:
casa poporului
Credit foto: arhitect Alexandru Nicolae Panaitescu

La jumătatea anilor '80, în timp ce în toată Europa de Est se simţeau efectele reformelor iniţiate de Mihail Gorbaciov la Moscova, Nicolae Ceauşescu a sporit controlul politic și constrângerile impuse românilor. Obsesia dictatorului de a rămâne în istorie s-a concretizat în acei ani în intervenţii brutale în arhitectură. Bucureştiul istoric a fost copleșit de un proiect uriaş improvizat din mers, menit să celebreze uniformitatea comunistă la fel ca marile bulevarde de la Beijing sau Phenian. Bisericile erau printre victimele predilecte.

Cele mai urâte cicatrice lăsate de dictatura comunistă în materie de construcţii datează din ultimii ani ai dictaturii. În vreme ce tovarăşul şi tovarăşa sa de viaţă îşi petreceau timpul în vizite de lucru dând indicaţii pretudindeni şi tuturor, indiferent de domeniu, românii se întrebau cu spaimă ce le va mai aduce ziua de mâine.

Pe lângă penuria de alimente şi medicamente, de economiile drastice la energie şi cenzura atotstăpânitoare, ridicarea Casei Republicii din Bucureşti, împreună cu un aşa-numit Centru Civic i-a forţat pe bucureşteni să experimenteze o nouă formă de suferinţă: distrugerea locuinţelor proprii, dar şi a clădirilor iconice, fie ele şcoli, spitale, biserici, instituţii, dar şi mici palate. În iunie 1984 se punea piatra de temelie la Casa Poporului.

Clădiri istorice solide au fost demolate

„Eu am fost în două clădiri - care nu mai există -  locuinţe ale unor generali din Războiul de Independenţă din 77, care de obicei aveau şi câte o sală de bal. Am petrecut un revelion în '69 si sala de bal avea 9 pe 19, cu două rânduri de coloane de fontă şi cu moţişoare de cărămidă ... să distrugi aşa ceva, păcat de Dumnezeu”, spune arhitectul Andrei Pandele.

A fost demolat şi elegantul cartier Izvor, împreună cu Spitalul Salvării, ridicat de un mare filantrop.

Comunitatea online „Uranus dispărut” încearcă să îl refacă virtual în imagini 3D, la fel ca toată suprafaţa construită şi distrusă de pe bătrânul Deal al Arsenalului. „Cred că cel mai mult îmi plăcea vizual cartierul Izvor, cartierul Izvor semăna cu cartierul Cotroceni, numai că era mult mai înghesuit, un cartier relativ înstărit”, spune Cristian Văraru, de la comunitatea „Uranus dispărut”.

Spitalul Salvării, ridicat din donații în 1937, victima megalomaniei lui Ceaușescu

Brăilean, cu studii la Bucureşti şi Berlin, Nicolae Minovici, a întemeiat în 1906 serviciul de ambulanţă din Bucureşti. După ce a înfiinţat şi Institutul de Medicină Legală de la Cluj, a revenit la Bucureşti, a fost o vreme primar de sector, după care, în 1937, inaugurează aici în cartierul Izvor, Spitalul Salvării, primul spital de urgenţă din Europa democratică.

Generos, Nicolae Minovici avea să îşi transforme casa în Muzeu al Artei Populare şi se va muta într-un mic apartament din spital ca să fie mai aproape de spital.

Dacă nu pentru arhitectura excepţională, atunci în amintirea acestui om bun într-un secol negru, Spitalul Salvării merită reconstruit. Spaţiu este destul.

„Nu aş putea spune ce e mai grav, că au fost distruse asemenea monumente, clădiri valoroase, sau că au fost dislocate cu asemenea brutalitate familii, viaţa cotidiană. Nu ştiu dacă una ar cădea mai greu în balanţă”, spune arhitectul Irina Tulbure.

Mai mult de 20 de biserici istorice, sfărâmate de buldozere. Biserica Enei - demolată noaptea, de frica străinilor

Spre deosebire de locuinţe, pentru demolarea bisericilor exista un argument chiar de la instaurarea regimului în anii '40. Comuniştii spuneau că religia este o relicvă a trecutului menită să dispară pe măsură ce societatea egalitară înaintează dinspre socialism şi comunism. Comunităţile religioase erau tolerate, dar nicio confesiune nu avea dreptul să practice activităţi sociale sau să-şi exprime public credinţa.

Problema apărea în privinţa clădirilor, a bisericilor pentru că, în spaţiul românesc, ele sunt cele mai vechi monumente de arhitectură. Distrugerea unei zidiri de secol XVII sau XVIII asocia comunismul cu barbaria.

„Biserica Enei au dărâmat-o noaptea, pentru că era vizavi de Inter, unde erau turişti străini care aveau aparate de fotografiat. La fel a procedat şi dl. Sorin Oprescu când a dărâmat Hala Matache, a pus o cârpă în jur şi a dărâmat noaptea, ca struţul, dacă bagă capul în pământ, nu se vede. Asta e mentalitate de infractor”, spune arhitectul Andrei Pandele.

Elena Ceaușescu, piaza rea a Bucureștiului

Se pare că Elena Ceauşescu era incomodată mai ales de bisericile de pe traseul dintre casa din Cartierul Primăverii şi Comitetul Central al Partidului Comunist, unde cuplul îşi avea birourile. Biserica Sf. Ioan de pe bdul Dorobanţi s-a aflat la un pas de demolare.

„O singură biserică a scăpat. Când s-a modernizat Dorobanţi, 1975-1977, au vrut să dărâme biserica care este vizavi de Liceul Caragiale, biserica Sf. Ioan. Numai că biserica avea o „pilă” extraordinară: mergea mama lui (a lui Ceaușescu - n.r.) acolo, aşa că a scăpat. Au înconjurat-o, au acoperit-o.

Ea (Elena Ceaușescu - n.r.), mai ales, moştenise din familie un năduf... Întâmplător mi-a povestit un primar de Petreşti, viceprimarul din Petreşti, finul ei. Tatăl ei fusese jandarm care îşi făcuse o cârciumă şi principala lui preocupare era să îi bată pe toţi. Şi popa din sat era unul slab şi înalt. (...) Şi au crescut în ura Bisericii”, a povestit arhitectul Andrei Pandele.

August 1987. Demolarea Bisericii Sfânta Vineri s-a făcut cu deținuți, muncitorii refuzaseră

Faptul s-a văzut limpede în anii '80 când în Bucureşti au fost distruse mai mult de 20 de biserici istorice. Între ele, Postăvari, Spirea veche, Izvorul Tămăduirii, Sf. Nicolae Sârbi, Gherghiceni, Sf. Nicolae Jitniţă, Doamna Oltea, Sfânta Treime Dudeşti.

Demolarea bisericii Sfânta Vineri Hereasca, despre care toţi românii au aflat de la Radio Europa Liberă, rămâne până azi o tragedie. Legenda spune că locul era schit de pe vremea lui Mircea cel Bătrân şi este cert că din 1749, când a intrat sub oblăduirea boieroiacei Elena Herescu din Teleorman, a hrănit şi ajutat mii şi mii de oameni de-a lungul generaţiilor.

Bucureştenii care au asistat la distrugere plângeau pe stradă.

Andrei Pandele, arhitect: „Ce să vă spun? Cele mai bune fotografii sunt cele pe care le-ai ratat. În locul cu pricina se confiscau aparatele de fotografiat. Se începuse construcţia Circului Foamei, aşa i se spunea, şi oamenii şedeau pe trepte şi îşi frângeau mâinile. Muncitorii au refuzat să dărâme Sf. Vineri şi aduseseră deţinuţi”.

Translarea bisericilor, soluție salvatoare

Arhitecţii au găsit totuşi o soluţie tehnică să tragă bisericile la adăpost de privirile cuplului Ceauşescu.

Prima încercare s-a făcut cu o mică biserică din cartierul Antim, Schitul Maicilor. Biserica Mihai Vodă, mult mai mare, a fost ascunsă după blocuri după ce a fost translată pe trei direcţii şi diferenţe de nivel.

Citiți și:  Biserica în timpul prigoanei comuniste. Imagini de la prima translare, procedura care a permis păstrarea unor monumente

„Bietul dl inginer Eugen Iordăchescu spunea că tovarăşa se credea mai presus de Dumnezeu. Ştiţi că el a insistat să mute Schitul Maicilor. Şi ea a zis: Lasă-i, Nicule, să-şi frângă gâtul, n-o să fie în stare! Şi a fost supărată foc nu numai că a reuşit, dar a reuşit aşa de bine, încât mută blocul de vizavi de Dinamo cu locuitori în el şi cu canalizările funcţionând”, povestește arhitectul Andrei Pandele.

Citiți și: Imagini document. 1982: mutarea Bisericii Schitul Maicilor

Demolarea Mănăstirii Văcărești. Gest rar: intelectualii protestează oficial

manastirea vacaresti
Mănăstirea Văcărești

Demolările nu s-au limitat la centrul capitalei. În estul oraşului, cuplul Ceauşescu a hotărât ridicarea unor clădiri destinate Justiţiei chiar pe locul în care se ridica semeaţă şi abia restaurată Mănăstirea Văcăreşti, una dintre cele mai frumoase din Ţara Românească, ridicată cu 250 de ani înainte, de Vodă Constantin Mavrocordat.

În vremea ocupaţiei ruseşti de după Revoluţia de la 1848, o parte din ansamblu a fost folosită ca închisoare şi aşa a rămas până în anii '70. Nicolae Ceauşescu însuşi fusese închis acolo ca ilegalist comunist.

Deşi în epoca Ceauşescu gesturile de opoziţie erau rare, în apărarea Mănăstirii Văcăreşti au semnat un memoriu semnat de o serie de intelectuali precum Constantin Noica, Mihail Şora, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Dinu Giurescu.

Au apărut şi apeluri din străinătate în favoarea ei. Dar nici memoriul, nici apelurile nu au avut succes. Demolarea a început în 1985 şi s-a încheiat în decembrie 1986.

În imediata apropiere, autorităţile comuniste preconizau un lac artificial ce urma să fie alimentat cu apă din Dâmboviţa. După demolarea cartierului, s-a constatat că de fapt costurile de pompare erau imense şi până la găsirea unei alternative, a venit Revoluţia din 1989.

Cele 183 de hectare au rămas neîngrijite, la adăpostul digurilor, aproape trei decenii.

Recent, pe locul Mănăstirii Văcăreşti, a apărut un mall, anihilând pentru totdeauna ideea reconstrucţiei.

Delta Văcărești, soluția vindecătoare a naturii

Singura care a găsit o cale de vindecare a oraşului şi a oamenilor a fost natura. În mai 2016, Delta Văcăreşti a devenit arie naturală protejată pentru care lucrează 12 pasionaţi de mediu şi circa 200 de voluntari. Iniţiatorii vor să transforme Parcul Văcăreşti în ambasador al ariilor naţionale protejate din toată ţara.

- Probabil că cei mai buni ambasadori sunt copiii, deşi înţeleg că sunt foarte dezamăgiţi că nu găsesc aici crocodili şi dinozauri! În principiu, uită repede că nu au varani, când află de şerpi, de broaşte, de ţestoase, de vidră, care e aşa un personaj misterios, uită de întrebările acelea şi sunt fascinaţi şi îşi doresc cu toţii să vadă, suntem sus la observator şi abia aşteaptă. „Nu mergem în parc să vedem vidra?”, „Sigur, mergem!” Doar că mai trebuie ca şi vidra să îşi dorească să fie văzută. Vidra este un animal nocturn, deci realist vorbind, şansele să o putem vedea pe timp de zi sunt foarte mici, povestește Gabriela Poiană, expert al Parcului Natural Văcărești.

- Faceţi o enumerare a animalelor şi animăluţelor care trăiesc aici.

- Două specii de şerpi, şopârle, broaşte, ţestoase, vulpe, vidră, bizam.

- Ce înseamnă bizam?

- Bizamul este un animal de apă care poate fi confundat cu vidra, grăsuţ, aşa, foarte frumos. Pe el avem şanse să-l vedem pentru că e activ şi ziua. Şi peste 160 de specii de păsări.

Citiți și: Blocurile - amprentă a comunismului în România. Sunt ele un tip de locuință eșuat?

Demolările și uniformizarea orașelor României în comunism

Arhitectura ca unealtă de propagandă comunistă. Cum a fost mutilată fața României după model sovietic

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri