Prima conducere a României după Revoluție. Lucruri mai puțin știute despre Silviu Brucan
Dictatura comunistă din România s-a încheiat pe 22 decembrie 1989, la ora prânzului. Exact la 12 şi 9 minute, atunci când elicopterul în care se afla cuplul Ceauşescu s-a ridicat pe de clădirea Comitetului Central al PSD. Regimul comunist s-a dovedit însă mai greu de înlăturat.
În febra bucuriei declanşate de fuga lui Ceauşescu şi lipsiţi atâţia ani de informaţie corectă şi diversă, mulţi români au trecut cu vederea că cele mai importante mesaje politice transmise de televiziunea română veneau din partea unor influenţi membri ai Partidului Comunist şi ai nomenclaturii. Limbajul lor, spre deosebire de limbajul manifestanţilor, era specific politicilor sovietice de tip perestroika:
Perestroika în rândurile Revoluţiei Române
Ion Iliescu Ceausescu: Stimaţi tovarăşi cetăţeni, pericolul cel mare este să se declanşeze anarhie, asta nu e un semn bun pentru ţară. Să se vadă că aici se face ordine! Cu contribuţia, cu participarea, cu prezenţa oamenilor muncii, cu participarea activă a poporului! Şi nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, care s-au autointitulat numai comunişti. Nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu comunismul ştiinţific, au întinat numai numele Partidului Comunist Român şi memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară. Dar noi trebuie să ne organizăm! Până vom fi capabili să dăm un program amplu ca să organizăm viaţa ţării, cetăţenii să se auto-organizeze.
Astfel de mesaje virulent anticeauşiste l-au ajutat pe Ion Iliescu, reprezentantul celui mai coerent nucleu de Putere existent în zilele Revoluţiei, să împace direcţii politice diametral opuse.
Ion Iliescu: Vinovatul principal este Ceauşescu. Acest om fără inimă, fără suflet , fără creier, care nu voia să cedeze, un fanatic, care stăpânea cu metode medievale această ţară şi a ajuns până la această situaţie dramatică de a deschide foc împotriva oamenilor muncii acestei ţări, şi avea neruşinarea să vorbească în numele poporului, să vorbească în numele suveranităţii şi independenţei naţionale? Cine, el? Care a pus în pericol soarta acestei ţări?!
Anticomuniştii îşi permiteau astfel să spere că înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu este primul pas spre înlăturarea comunismului, iar cei din cercurile instituţiilor comuniste de forţă, din Armată şi Securitate primeau semnalul că schimbările nu sunt neapărat în defavoarea lor. În plus, de câţiva ani, numele lui Ion Iliescu se auzise la Radio Europa Liberă, reţea media finanţată de Statele Unite:
Liviu Tofan, şef ştiri Europa Liberă în anii '80: Europa Liberă nu făcea propagandă pentru cineva, nu a făcut-o niciodată. Am fost de fapt ecoul celor ce se scriau în Occident, despre Iliescu, de prin 1986, când presa, specialiştii din Occident, analizele se întrebau cine ar putea care să meargă pe linia lui Gorbaciov şi să îl înlocuiască pe Ceauşescu şi primul remarcat şi promovat de presa occidentală a fost Ion Iliescu. Erau acolo câţiva oameni care se poziţionau pentru viitor.
Disidenţa lui Ion Iliescu, o problemă de partid
Nicolae Ceauşescu însuşi ştia demult că mai tânărul său subaltern era văzut drept succesor. În 1971, imediat după vizita în China şi Coreea de Nord, l-a retrogradat din funcţia de secretar general al Uniunii Tineretului Comunist, unde ajunsese sărind treptele ierarhice. Este episodul pe care Ion Iliescu îl invocă tot timpul în apărarea sa atunci când sunt invocaţi de pildă manifestanţii din Piaţa Universităţii:
Ion Iliescu: Era firesc acest atac la adresa lui Ion Iliescu?! Când eram cunoscut ca cel mai activ opozant al lui Ceauşescu, care am fost înlăturat de Ceauşescu din structurile de conducere în 1971, trimis spre reeducare în ţară, la Timişoara, apoi la Iaşi, scos din structurile de conducere, trimis în meserie la Ape, scos şi de acolo în 1984, şi ajuns la Editura Tehnică, cu numai 30 de oameni în subordine?! Sunt aberante asemenea referiri, Iliescu exponentul Perestroika! Care Perestroika, ce perestroika?!
Mutarea lui Ion Iliescu la Timişoara şi apoi la Iaşi nu exprima însă opoziţia faţă de sistemul comunist, ci ţinea de logica internă a aparatului de partid şi de relaţiile cu Moscova.
Lavinia Betea, istoric, expert în comunism: Ceauşescu se temea ca în astfel de vizite delegaţii să nu se întâlnească cu oamenii Moscovei, iar Ion Iliescu a încălcat acest consemn. S-a dus să viziteze clădirea Circului de Stat de la Ulan Bator, să se vadă cu primarul oraşului.
Ion Iliescu, fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu, era refractar acestei atmosfere faraonice. În plus, experienţa celor cinci ani de studii la Moscova, din prima parte a anilor 50, unde a studiat Hidroenergetica la Institutul Molotov între 1950 şi 1955, îi oferea lui Ion Iliescu un ascendent politic şi intelectual evident în faţa lui Nicolae Ceauşescu:
Lavinia Betea: Ion Iliescu a fost printre aceşti excepţionali pregătiţi să revină mari speranţe ale managementului socialist. Datorită părinţilor, dar şi datorită carismei - pentru că a fost un personaj carismatic, a fost ales ca şeful grupului de studenţi români. Ion Iliescu a fost întruna pe caii mari ai politicii. În momentul în care Ion Iliescu a intrat în componenţa aeropagului Puterii, se schimbaseră cumva şi şedinţele, ceea ce i-a luminat şi pe români. Românii au fost extaziaţi să vadă un înalt activist de partid zâmbindu-le. Activiştii de partid nu prea zâmbeau, trebuiau să fie serioşi cu un obraz impenetrabil, el cu această siguranţă putea să îşi permită şi comportamente deosebite faţă de ceilalţi.
Prof. univ. Doru Tompea, Ştiinţe Politice, Iaşi: Faţă de tablourile abstracte, cum le spuneam noi, figurile reci, faţă de activişti de partid cu patru clase, luaţi făcuţi la 5-10 ani într-un an la seral, cu facultăţi comuniste la seral, Iliescu era absolut inedit, de la faptul că vorbea corect limba română, vorbea foarte corect limba franceză, citea tot ce se putea citi.
Situaţia lui Ion Iliescu era oarecum similară "tânărului" Mihail Gorbaciov care, la înmormântarea predecesorului Andropov, s-a văzut la tribuna Kremlinului înconjurat de septuagenari. Principiul rotaţiei cadrelor comuniste i s-a aplicat însă din nou lui Ion Iliescu în 1979. A devenit şeful Consiliului Naţional al Apelor cu rang de ministru.
Cartierul Primăverii, banca rezervelor din PCR
Într-o convorbire interceptată de Securitate între matematicianul Mihai Botez şi un diplomat american, se menţiona că singurii capabili să îi spună NU lui Nicolae Ceauşescu în România erau Ion Iliescu şi Silviu Brucan. Ambii, în 1989, cu domiciliul în cartierul Primăverii, destinat nomenclaturii.
În Primăverii locuiau, de altfel, mulţi dintre actorii principali ai zilelor de foc din Decembrie 1989.
Petre Roman, fiul unui ilegalist comunist
Mult mai tânărul Petre Roman făcea şi el parte din aristrocraţia roşie. Se pare că îşi datorează funcţia de prim-ministru prieteniei dintre Ion Iliescu şi Walter Roman, tatăl lui.
Pe numele său adevărat Ernest Neulander, Walter Roman era unul dintre veteranii PCR.
Născut la Oradea şi devenit comunist ilegalist, a luptat în Brigăzile Roşii din Spania. Anii războiului mondial şi-i i-a petrecut la Moscova în slujba Cominternului, după cum atestă dosarul său de cadre de la Arhivele Naţionale.
Întors în România ca responsabil cu propaganda pentru divizia sovietizată "Horia, Cloşca şi Crişan" , colonelul Walter Roman devine în 1948 general şi şef al Marelui Stat Major, apoi ministru al telecomunicaţiilor.
În 1952, din cauza valului de antisemitism provocat de Stalin şi a luptelor de putere din partid, Walter Roman, apropiat de Ana Pauker, cade în dizgraţie. Până la moartea sa, în 1980, Walter Roman râmâne director la Editura Politică.
Lavinia Betea: Petre Roman era un ilustru necunoscut dacă nu locuiai în Primăverii sau nu erai student la Politehnică unde era profesor. Şi el făcea parte din ariostrocraţie datorită tatălui. Datorită acestui sânge roşu a beneficiat şi de acea bursă la Toulouse.
Petre Roman, o soluţie promiţătoare pentru cunoscători
Studiile şi profesoratul lui Petre Roman la Toulouse, accesibile în anii 70 datorită dosarului bun, s-au dovedit CV-ul perfect în 1990.
Petre Roman: Trei ani fusesem la doctorat la Toulose, am trăit democraţia pe viu, ştiam ce înseamnă democraţia, libertatea pe viu şi eram însetat de libertate.
Lavinia Betea: Aceşti oameni toţi erau nemulţumiţi, nemulţumiţi erau înşişi miniştrii lui Ceauşescu, dar astfel de oameni cu o biografie ca a lui Walter Roman, ca a lui Ion Iliescu, cui pot să se adreseze, ştiau cum să îşi exprime nemulţumirea şi în ce fel pot să o facă. 0
Silviu Brucan, ideologul PCR si FSN
Cel mai cunoscut nemulţumit din România era, de departe, Silviu Brucan. Fost redactor şef la Scânteia în anii 50, apoi corespondent în străinătate, a deţinut în 1955 funcţia de ambasador la Washington, iar între 1959 şi 1962, a fost ambasador al legaţiei României la ONU.
Deşi nu avea studii superioare, Silviu Brucan şi-a căpătat titlul de profesor predând socialism-ştiinţific studenţilor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti la jumătatea anilor '60. Căsătorit cu Saşa Sidorovici, ilegalistă în anii 40, Silviu Brucan era printre puţinii fericiţi care călătoreau fără probleme în Occident. Şi, lucru de neînchipuit pentru un muritor de rând, publica articole în New York Times.
Lavinia Betea: Silviu Brucan a călătorit în America şi călătoriile lui erau folosite de regimul de la Bucureşti pentru a oferi exemple de bună purtare, de democraţie prin acordarea vizei unor astfel de oameni în străinătate. Se gândeau că Silviu Brucan era un personaj expirat.
Silviu Brucan s-a impus în cercurile comuniştilor interesaţi de răsturnarea lui Ceauşescu datorită unei misterioare călătorii la Moscova în toamna lui 1988.
O călătorie care l-a ajutat să se prezinte drept emisarul lui Mihail Gorbaciov în România.
Silviu Brucan, undă verde la Moscova şi Washington
Lavinia Betea: În toamna lui 1988, Silviu Brucan a făcut următoarea călătorie, s-a dus de la Bucureşti la Viena, de la Viena la Washington, de la Washington la Viena, de la Viena la Londra unde are întrevederi la nivelul BBC, vine de la Londra înapoi la Viena, şi de la Viena se duce la Moscova, după care de la Moscova revine la Viena, urcă în trenul din Bucureşti, este oprit în gara din Curtici, crezându-se că se va întoarce înapoi, dar nimeni nu îi spune nimic, se întoarce înapoi în Bucureşti. Se întâlneşte cu Gheorghe Apostol, după cum arată chiar dosarul său de Securitate. Şi îi povesteşte lui Gheorghe Apostol pe unde a fost şi ce a făcut.
Istoricii au mari dubii că Silviu Brucan s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov, aşa cum pretinde în memoriile sale. E foarte posibil să se fi întâlnit cu vechile sale cunoştinţe de pe vremea când fusese ambasador la ONU şi eventual cu oficiali sovietici corespunzător rangului său. Cert însă este că drumul său la Moscova a stârnit mânia lui Nicolae Ceauşescu.
„Scrisoarea celor şase”, reacţia tardivă a PCR
Spiritul de iniţiativă a lui Silviu Brucan a jucat, se pare, rolul principal şi în difuzarea, la 11 martie 1989, a aşa-numitei Scrisori a celor Şase, un protest scris la adresa regimului Ceauşescu. Autorii documentului erau foşti demnitari şi responsabili politici în anii '50 marginalizaţi de Ceauşescu - Gheorghe Apostol, tovarăşul de drum al Anei Pauker, economistul lui Gheorghiu Dej, Alexandru Bârlădeanu, fostul ministru de externe, Corneliu Mănescu, vechii ilegalist, Mircea Răceanu şi Constantin Pârvulescu. Ei ar fi dorit ca scrisoarea să ajungă în primul rând la şeful PCR, Nicolae Ceauşescu.
Lavinia Betea: Brucan nu respectă înţelegerea, acea scrisoare nu a fost semnată, nu a existat propriu-zis, a fost o înţelegere asupra conţinutului, Brucan a trimis-o fără ştirea lor BBC-ului şi Europei Libere prin ambasada SUA la Bucureşti, iar pentru ceilalţi a fost un fel de trăznet când au auzit-o transmisă.
Fiind unul din puţinele gesturi publice de protest din România comunistă, scrisoarea celor şase este prezentată pe larg la Europa Liberă. Astfel că, atunci când Ion Iliescu cere acestor comunişti să se prezinte la CC în ziua de 22 decembrie, nimeni nu protestează:
Ion Iliescu: Vom constitui în cursul acestei zile, un comitet al Salvării Naţionale care să înceapă să pună ordine. Fac apel, acum e 3 fără un sfert, în jur de ora 5 la sediul Comitetului Central, să vină toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă de care trebuie să ne apucăm încă de astăzi. Inclusiv la cei şase militanţi ai partidului care au dovadă de patriotism, care s-au adresat ţării, care au făcut un apel la luciditate şi către Ceauşescu, care s-a dovedit incapabil de aşa ceva.
Nu toţi semnatarii scrisorii celor şase au ajuns la CC, dar cei care şi-au făcut apariţia în decembrie 1989 la televizor vor avea un important în politica anilor 90.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
