Cum influențează fertilitatea sindromul de ovar micropolichistic
Data publicării:
Sunt numeroase cauze care pot duce la infertilitate și de aceea cuplurile care întâmpină dificultăți în obținerea unei sarcini trebuie să se adreseze medicilor supraspecializați în tratamentul infertilității. Una dintre cauzele feminine de infertilitate este sindromul de ovare micropolichistice, despre care aflăm mai mult de la Dr. Alice Barbu, medic specialist obstetrică-ginecologie.
Sindromul de ovar polichistic este caracterizat prin probleme hormonale în perioada reproductivă, cu cicluri menstruale neregulate sau absente ori, dimpotrivă, cu menstruații abundente care se prelungesc mai multe zile. În plus, ecografia abdominală poate descoperi mici saci umpluți cu lichid pe suprafața ovarelor – chisturi ce conțin ovocite imature. Cauza acestei afecțiuni nu este pe deplin înțeleasă, dar există o asociere cu obezitatea.
Este important ca femeile care se confruntă cu dificultăți în obținerea unei sarcini să se adreseze medicului supraspecializat în tratamentul infertilității, pentru stabilirea diagnosticului corect și pentru evaluarea opțiunilor de tratament disponibile. Acestea pot merge de la schimbarea stilului de viață și administrarea unor medicamente până la intervenții chirurgicale și proceduri de fertilizare in vitro.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro