HOCHEI. După puncte la Gheorgheni

Data publicării:
HOCHEI

Hocheiştii de la Corona Braşov debutează în campionatul intern într-o dublă contra celor de la Progym Gheorgheni în deplasare.

HOCHEI

Primele jocuri din campionatul intern au loc astăzi şi mâine de la ora 18:30 în Harghita. Braşovenii vin după o deplasare lungă în Liga Mol cu meciuri în Serbia şi Ungaria dar vor toate cele 6 puncte din cele două dispute.

"Dacă ne pierdem concentrarea pentru că evoluăm în compionatul intern şi nu în Liga Mol, iar nivelul este altul, poţi avea surprize. Trebuie să fim profesionişti, să fim pregătiţi, şi trebuie să tratăm fiecare joc precum unul important. Toate punctele sunt importante pentru noi şi în seara asta vrem cele trei puncte", Martin Lacroix - antrenor Corona Braşov.

Până la soluţionarea cererilor de primire a cetăţeniei române pentru Polc, Emelianenko şi Zabludovski, tehnicianul canadian se va baza pe acelaşi nucleu de jucători şi în campionatul intern. Atmosfera din lotul "lupilor" este una bună după primele meciuri din Liga Mol iar hocheiştii Coronei ţintesc şi ei cele 6 puncte din dubla cu Progym.

"Surprize mai sunt, dar nu ne gândim la asta. Noi mergem acolo să dăm tot ce putem. Jucăm sută la sută şi sperăm să câştigăm", Levente Zsok - jucător Corona Braşov.

După meciurile din Harghita, Corona va debuta în faţa propriilor suporteri în Liga Naţională în compania celor de la Sportul Studenţesc. Partidele vor avea loc în weekend, sâmbătă, de la ora 18:30 și duminică, de la ora 11:30 pe gheaţa din Patinoarul Olimpic.

Redactor: Adrian Susanu
Operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri