Greu de reparat 

Data publicării:
BIS NEAGRA

Curtea Bisericii Negre din Braşov este greu de reabilitat. Chiar dacă este un obiectiv turistic vizitat şi fotografiat de peste 250.000 de oameni în fiecare an, reparaţia curţii este blocată de lipsă de fonduri şi de birocraţie. Biserica Evanghelică nu are fonduri pentru reparaţii de asemenea amploare, iar Primăria nu poate investi direct în reabilitarea unui loc care nu îi aparţine.

Lucrări de reparaţii în curtea Bisericii Negre nu s-au mai făcut de mai bine de doi ani, dar şi atunci au fost unele minore. Cu toate că monumentul istoric este cel mai vizitat şi fotografiat loc din Braşov şi îi trec pragul sute de turişti în fiecare zi, spaţiul exterior bisericii nu face deloc cinste renumelui obiectivului.

"Curtea Bisericii Negre nu pare să fie decât un mare şantier. Toată zona este una denivelată, nu există asfalt , ci doar pământ şi pietriş, iar turiştii merg ca pe uliţa satului pentru a ajunge la monumentul istoric", Ruxandra Morar - reporter Digi24.

Zilnic prin curtea bisericii trec turişti, dar şi locuitori ai oraşului. Imaginea pe care o văd turiştii străini este dezolantă.

"Oribil...", turist.

"Este nevoie de o restaurare şi este foarte multă muncă de făcut aici. Dar este foarte frumos, odată ce va fi restaurat cred că se va transforma într-un oraş şi mai frumos", turist.

"Pare că au de gând să repare totul, ceea ce este bine. Ar teabuie să arate mai bine nu? Ar trebui, dar să sperăm că oamenii vor avea grijă să păstreze calitatea istorică", turist străin.

Acum trei ani, Primăria Brașov preluase cu titlu gratuit de la Biserica Evanghelică curtea Bisericii Negre, astfel încât să poată accesa o finanţare nerambursabilă în vederea reabilitării acesteia. Proiectul şi-a propus tocmai păstrarea calităţii istorice a zonei şi prevedea înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip, dar şi reabilitarea pavajului şi a rigolelor. Banii ar fi venit prin fonduri guvernamentale norvegiene şi luxemburgheze, dar accesarea lor a fost respinsă. Parohia nu are bani să investească în reparaţii aşa de mari.

"Este vorba şi despre o curte care nu mai este parohială este o curte publică, pentru toată lumea. E vorba de 5.000 de metri pătraţi, fost cimitir, acum o piaţă a Braşovului şi e vorba de două milioane de euro care nu sunt de ici de colo. Pentru turişti e o catastrofă, dar acum nu avem ce face. Şi la acoperişul bisericii dacă nu lucram acum, trebuia lucrat peste zece ani, iar starea era mult mai rea",  Richard Sterner - şeful Departamentului de Imobile al Bisericii Negre.

"Încercăm să găsim resurse pentru că este o zonă şi un monument reprezentativ pentru municipiul Braşov, şi indiferent cine este proprietarul trebuie, împreună cu proprietarul, sau să îl sprijimim pe proprietar, să găsim resursele necesare pentru ca şi curtea Bisericii Negre să fie reabilitată, o dată cu reparaţiile care s-au făcut şi la Piaţa Sfatului",  Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Anul trecut, Biserica Neagră a fost vizitată de peste 250.000 de turişti.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Dan Dascălu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...