Golhgeterul UTA-ei din acest sezon așteaptă cu nerăbdare ciocnirea cu Timișoara. Va fi primul derby la seniori pentru Adrian Petre, care, la ultimul duel cu alb-violeții, lua loc în tribună.
„Aștept cu nerăbdare acest meci, aștept toată viața această clipă, să pot juca într-un derby și nu numai eu, mă gândesc că toți jucătorii de la UTA, toți tinerii vor aștepta cu nerăbdare acest meci, vor da totul ca să câștigăm”, a spus Adrian Petre.
Atacantul de 18 ani spune că a ieșit învingător până acum din toate încleștările cu rivala de pe Bega, la nivel de juniori și speră să reușească același lucru și în duelul de duminică.
„Tot timpul i-am bătut pe Poli la juniori! În Cupă i-am bătut, la Cupa Hagi i-am bătut, la toate turneele în care am jucat meciuri oficiale, i-am bătut. Deci eu știu doar să câștig contra lui Poli”, a completat golgheterul arădenilor.
Adrian Petre ocupă locul 3 în clasamentul golgheterilor din liga secundă, cu 13 reușite. Ultimele două au venit în duelul din runda precedentă, câștigat de UTA, 3-2, cu Academica Clinceni. Derby-ul cu ASU Poli are loc duminică, de la ora 14:00, în direct la Digisport 1.