Duel cu unul dintre coloși

Data publicării:
rugby-a-londra-con-gli-harlequins_125791_big
Timișoara Saracens se pregătește de al treilea joc din grupele Challenge Cup. Bănățenii joacă rolul gazdelor, sâmbătă, pe „Dan Păltinișanu", împotriva celor de la Harlequins Londra, unul dintre cele mai importante cluburi de pe continent. Londonezii au în spate o istorie de 150 de ani și sunt deținători a trei trofee Challenge Cup, ultimul, în 2011, când au câștigat o finală chiar împotriva adversarilor din grupă, Stade Francais.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Englezii vin la Timișoara din postura de finalistă a ediției trecute, când s-au înclinat, 26-19, în fața francezilor de la Montpellier. Harlequins evoluează în Aviva Premiership, una dintre cele mai puternice întreceri de pe continent, competiție pe care au câștigat-o doar o singură dată, în sezonul 2011-2012. În grupa a cincea a actualei ediții a Challenge Cup, englezii ocupă locul secund, după o victorie și o înfrângere, în care au obținut punctele bonus. În prima rundă, londonezii s-au impus 43-21 în fața celor de la Stade Francais, pentru ca în meciul precedent să piardă 36-35, cu Edinburgh, la capătul unuia dintre cele mai spectaculoase meciuri din actuala stagiune.

Duelul de sâmbătă, de pe Dan Păltinișanu este al 28-lea dintr-o echipă din Premiership și una românească și primul după 13 ani, pentru oaspeți, cu o echipă din afara celor șase națiuni. Jocul cu echipa pregătită de Mark Mapletoft începe de la ora 15:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează în Spania un român care nu a muncit nicio zi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
„De asta am fost singură cinci ani". Selena Gomez, despre motivul destrămării relațiilor ei de iubire
Film Now
Primul trailer al westernului „Rust" cu Alec Baldwin. Filmul, marcat de tragedia care a șocat Hollywoodul
Adevarul
Găștile din Generația de Aur. Dorinel Munteanu, obraznic cu colegul de cameră: „Ce, mă, ai venit să faci...
Newsweek
O categorie de pensii poate crește, azi, cu 800 de lei. Mii de pensionari cer mai mulți bani la CCR
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Motivul pentru care Jennifer Lopez a cumpărat un conac la o oră distanță de Ben Affleck: „E mai sigur pentru...
UTV
Vittoria Ceretti vorbește în premieră despre relația cu Leonardo DiCaprio. Modelul urăște să fie numită...